Dante umblă să caute libertatea (7)

by Laszlo Alexandru

Pg_I_18

«Noi mergeam pe şesul singuratic, ca omul ce se-ntoarnă spre cărarea rătăcită şi pînă dă de ea simte că umblă zadarnic. Cînd am ajuns acolo unde roua se luptă cu soarele şi, în bătaia brizei, mai greu se evaporă» (v. 118-123). Cei doi pelerini au pornit, în marea singurătate, cu speranţa că îşi vor găsi calea cea dreaptă. Au ajuns pe malul apei, acolo unde roua durează mai mult, menţinută de briză. “O altă mare terţină, unde în singurătatea peisajului se mişcă cele două figuri umane, aproape doi exilaţi în căutarea drumului de întoarcere în patrie” (Chiavacci Leonardi). “Motivul singurătăţii se adaugă acum celui al rătăcirii, iar cele două se leagă de simbolul căderii în păcat; de care nu ne putem salva fără prezenţa luminatoare a graţiei. Altfel căutăm zadarnic” (T. Di Salvo). “Lupta pe care o dă roua cu soarele o reia, cu mai multă discreţie, pe aceea triumfală şi strălucitoare a zorilor ce pun pe fugă tenebrele. Aici lumina îşi amînă victoria; roua îşi menţine intactă prospeţimea, forţa purificatoare, pentru ca Dante să poată, cu ajutorul maestrului, să se cureţe de ororile nopţii trăite printre damnaţi” (E.A. Panaitescu).

Pg_I_19

«ambele mîini desfăcute pe pajişte suav şi le-a pus maestrul meu: la care eu, care i-am priceput arta, mi-am întins spre el obrajii înlăcrimaţi; şi-atunci mi-a readus pe ei acea culoare pe care Infernul a ascuns-o» (v. 124-129). Virgiliu spală cu rouă chipul lui Dante, pentru a-i înlătura urmele infernale. “Gestul maestrului ţine de ceremonia liturgică în care se include tot cîntul şi este urmarea celor indicate de Cato că trebuie să facă” (T. Di Salvo). “La fel ca steaua de dimineaţă, la fel ca stuful, tot aşa roua face parte din acel univers de semne, mai puţin transparent pentru noi decît pentru omul din Evul Mediu, dar pe care arta măreaţă a unui poet reuşeşte să ni-l transmită aproape spontan, oferindu-ne nu simboluri abstracte, ci frumuseţea simplă a naturii înseşi – cerul, stelele, zorii, roua – asemeni «cărţii lui Dumnezeu» pe care el o citea” (Chiavacci Leonardi).

Pg_I_20

« Am ajuns pe-un mal pustiu, ce niciodată n-a văzut om navigînd pe apele sale şi-apoi să ştie a reveni. Aici m-a-ncins cum celuilalt i-a plăcut: vai, minune! fiindcă planta umilă, pe care el a ales-o, îndată a renăscut acolo de unde a cules-o» (v. 130-136). Pe malul pustiu, unde niciodată un om viu n-a pus piciorul, Virgiliu l-a încins pe Dante cu o bucată de stuf. În locul plantei smulse din mîl a apărut alta, în mod miraculos. “Stuful mlădios şi pur simbolizează umilinţa; renaşterea sa instantanee – fertilitatea acestei dispoziţii sufleteşti, prin care un act de umilinţă nu se epuizează în el însuşi, ci dă naştere altor acte de umilinţă. Supranaturalul, prezent peste tot de-a lungul cîntului, şi la care au făcut trimitere alegoriile, simbolurile, ritualurile, îşi dobîndeşte, în miracolul stufului ce renaşte o confirmare explicită şi lipsită de echivoc” (E.A. Panaitescu). “Astfel se încheie acest cînt introductiv, care dincolo de trama narativă şi de evidentele motive simbolice, se dezvoltă mai ales ca atmosferă spirituală şi muzicală, într-un văl de culori delicate şi nuanţate: se încheie aşa cum a început, în aceeaşi atmosferă de uimită bucurie, de reculeasă tăcere, de senină aşteptare şi întîmpinare a evenimentelor supranaturale” (M. Sansone).

Purgatoriu6

Advertisements