Leneşii zac în aşteptare (2)

by Laszlo Alexandru

Pg_IV_4

« O gaură mai mare-n gard adesea astupă, c-o furcă de spini, omul de la ţară, cînd se coc strugurii» (v. 19-21). Locul pe unde se strecoară Dante şi Virgiliu este mai strîmt decît o spărtură din gardul viei, pe care ţăranul o astupă cu o singură mişcare de furcă, toamna, înainte de culesul strugurilor. “Începe urcuşul, iar situaţia nouă şi dificilă e subliniată atît de poteca strîmtă, cît şi de singurătatea în care cei doi pelerini se scufundă. Şi dacă tema singurătăţii (una dintre cele mai intense şi fecunde, poetic vorbind) este mai sugestivă, întrucît îl face conştient pe călător de nevoia de a-şi rezolva dificultăţile şi contrastele în interiorul conştiinţei – după ce-a îndepărtat sau a eliminat forţele ostile –, cea a ascensiunii este mai bogată în conotaţii, privitor la obligaţiile care se impun în sufletul celui ce porneşte în căutarea libertăţii” (T. Di Salvo).

Pg_IV_5

«decît era poteca pe unde a urcat călăuza mea, şi eu după ea, singuri, după ce de noi ceata s-a îndepărtat» (v. 22-24). Călătorii pornesc, singuri, în ascensiunea aspră. “Cei doi pelerini îşi încep urcuşul pe munte, pe care pînă acum l-au văzut doar de pe plajă şi pe care l-au privit cu îngrijorare cît era de abrupt (cîntul III, v. 46-51). Cele două comparaţii realiste (o gaură mai mare… şi mergi la Sanleo), plasate în succesiune imediată, «ca o reluare, o modulaţie stilistică, de constatare vag exclamativă» (Jenni), îi sînt necesare Poetului pentru a scoate imediat în evidenţă caracterul excepţional al ascensiunii, totodată introducîndu-ne în atmosfera de tăcere şi singurătate care, potrivit lui Momigliano, reprezintă motivul liric al cîntului, alături de «prezenţa solemnă şi mută a muntelui, care în Purgatoriu este protagonistul poeziei, mai mult decît prăpastia din Infern»” (E.A. Panaitescu).

Pg_IV_6

«Mergi la Sanleo şi cobori la Noli, urci la Bismantova şi pe Cacume doar cu picioarele; dar aici omul trebuie să zboare; anume cu aripi sprintene şi pene de mare dorinţă, în urma conducătorului ce-mi da speranţă şi-mi făcea lumină» (v. 25-30). Există localităţi montane izolate, la care se ajunge anevoie, prin căţărare pe stînci. Dar această ascensiune era mult mai dificilă, pretindea aripi în zbor, pentru ca Dante să se poată ţine după călăuza sa spirituală. “San Leo era o mică cetate din ducatul Urbino, care se înălţa, atunci ca şi acum, pe vîrful unui munte foarte abrupt, dominat de un vechi castel. Pe vremea lui Dante exista doar o potecă strîmtă, tăiată în munte. Noli: alt orăşel, de data asta în Liguria, pe coasta de apus. Pentru a ajunge la el, nu trebuia să urci, ci să cobori, de-a lungul munţilor abrupţi ce-l înconjoară, pe unde trecea drumul bine cunoscut celor ce mergeau ori se întorceau din Franţa. Să se observe evoluţia alternată a versului (mergi – şi cobori), ce pare să însoţească cele două mişcări opuse, ale celui care avansează” (Chiavacci Leonardi). “Bismantova: burg de pe Apeninul emilian, lipit de abruptul munte cu acelaşi nume. Singurul drum îngust făcea uşor de apărat accesul pînă acolo, chiar şi pentru cîţiva luptători («quam pauci defenderent a toto mundo»: Benvenuto), ca atare vîrful acela slujea de refugiu în vremuri de război. Cacume este un vîrf al munţilor Lepini, «dominînd valea Frosinone şi vizibil chiar de la Anagni, pe unde probabil că Dante a umblat» (Petrocchi). (…) Alţi editori au ales lecţiunea in cacume, adică «tocmai pe vîrf» (…). Însă folosirea a două perechi de substantive simetrice (San Leo – Noli, două cetăţi; Bismantova – Cacume, doi munţi), preferată de Dante şi în alte situaţii (cfr. Inf. XXXII, 25-30) ne face să optăm pentru această lecţiune” (Chiavacci Leonardi). “Mijloacele necesare pentru a urca pe muntele Purgatoriului – a cărui pantă abruptă întrece orice comparaţie umană – sînt cele spirituale, «cu credinţa şi speranţa, care sînt aripi ce-i conduc pe virtuoşi şi credincioşi» (Anonimo Fiorentino)” (E.A. Panaitescu).

Ascensione

Advertisements