Simfonia crimei: între furtună şi nostalgie (1)

by Laszlo Alexandru

Bonconte_Montefeltro

Antipurgatoriul: cei pieriţi de moarte violentă. Îndemnul lui Virgiliu la înaintarea hotărîtă. Grupul sufletelor pocăite în clipa morţii. Jacopo del Cassero, ucis în mlaştină. Bonconte da Montefeltro, străpuns la beregată. Pia, delicateţea victimei.

Pg_V_1

«Eu plecasem deja de lîngă umbrele acelea şi mergeam pe urmele călăuzei mele, cînd din spatele meu, arătînd cu degetul, una a strigat: ‘Vezi că parcă nu trece raza în stînga celui de mai jos şi parcă umblă ca omul viu!’. Mi-am întors ochii spre sunetul acestor cuvinte şi am văzut duhuri privind uimite la mine, doar la mine, şi la lumina despicată» (v. 1-9). Dante se îndepărtează de Belaqua şi ceilalţi leneşi, cînd penitenţii îşi dau seama cu uimire că au stat de vorbă cu un om viu, căci trupul său făcea umbră. “Continuă tema călătoriei: pe moment întreruptă, se reia şi marchează desprinderea dintr-o situaţie în alta, cu totul nouă; aici distanţa şi noutatea sînt fixate de acel deja care indică o experienţă încheiată şi trecerea spre alta” (T. Di Salvo). “Mişcarea lui Dante e hotărîtă (acel deja plasat în primul vers marchează o desprindere aproape brutală de grupul leneşilor), dar la fel de prompte sînt degetul şi vocea care strigă, surprinsă de comportamentul de om viu al lui Dante (parcă umblă ca omul viu!), pe care se răsfrînge agitaţia (mi-am întors ochii): este o scurtă reprezentare dramatică – amplificată de intervenţia lui Virgiliu şi de alergarea celor două suflete (v. 28-29), transformată într-o cursă colectivă (v. 42) – cu rol de prolog pentru aceea, mult mai vastă şi mai gravă, din a doua jumătate a cîntului” (E.A. Panaitescu). “Poetul schimbă punctul de observaţie, după o tehnică narativă care prevede modificări rapide, eliminarea insistenţelor şi a revenirilor la scene şi întîlniri deja definite şi încheiate. Trama narativă este garantată nu atît de personajele singulare întîlnite, care stau de vorbă cu poetul, cît de voinţa de construcţie a naratorului, care tinde să ofere prin intermediul călătoriei o serie de exemple însoţite de o judecată. Verbul de la începutul cîntului indică în mod special tensiunea itinerariului, iar cîntul, prin întîlniri rapide şi intense cu sufletele, subliniază repeziciunea călătorului, care lasă ceva în urmă şi descoperă altceva, de-a lungul drumului pe care trebuie să-l parcurgă repede şi cu sufletul deschis. De aici prezenţa predominantă, în cadrul cîntului, a verbelor sau a expresiilor de mişcare, pentru experienţe reprezentate dinamic” (T. Di Salvo).

Pg_V_2

«‘De ce se-abate sufletul tău’, a zis maestrul, ‘încît mersul ţi-l răreşti? ce-ţi pasă de cîte se şoptesc pe-aici?» (v. 10-12). Virgiliu îl ceartă pe Dante fiindcă îşi abate atenţia de la ţinta principală şi se preocupă de ceea ce vorbesc oamenii pe la spate. “Situaţia din care se nasc aceste cuvinte, severe şi mustrătoare, care reprezintă o dojană şi o morală austeră, poate părea inadecvată: cuvinte ca acestea sînt o indicaţie importantă pentru idealurile morale de care se lasă călăuzit poetul, dar, cum au observat unii critici, reproşul lui Virgiliu e disproporţionat faţă de uşoara neglijenţă de care Dante s-a făcut vinovat. Pentru Sapegno reprimarea «se justifică prin intenţia morală care însoţeşte, uneori exprimată, alteori subînţeleasă, toată scena cu leneşii şi-i determină complexitatea, delimitînd cu precizie parametrii lecţiei morale ce derivă: conştiinţa propriei fragilităţi nu trebuie să devină o scuză pentru inerţie, iar aşteptarea răbdătoare a Harului nu trebuie să decadă într-un fel de contemplare. Celui care a pornit pe calea penitenţei, nici o leneveală nu-i este permisă, pentru el orice clipă e preţioasă. Orice deviere, chiar minimă, de la scopul propus devine o gravă greşeală»” (T. Di Salvo).

Pg_V_3

«Vino în urma mea şi lasă lumea să vorbească: stai ca turnul neclintit, ce nu-şi apleacă fruntea la orice adiere de vînt; căci omu-n care gînd de gînd se leagă mereu îşi îndepărtează ţinta, fiindcă năvala unuia îl slăbeşte pe celălalt» (v. 13-18). Virgiliu îl îndeamnă să-l urmeze fără ezitare. Dante trebuie să stea ferm în faţa sorţii, ca turnul în bătaia furtunii. Omul frămîntat de prea multe gînduri contradictorii îşi pierde capacitatea de acţiune, pentru că ideile se anulează reciproc. “Pe cînd discursul lui Cato dispreţuieşte orice scuză, este direct psihagogic şi, aşa cum i se cuvine vorbirii divine, alocutiv, acesta al lui Virgiliu – numit aici maestru – este raţiocinant şi bazat pe argumente psihologice: unul era semnul autorităţii divine, celălalt este vocea înţelepciunii persuasive, unul era o intervenţie a puterii, acesta oferă sprijinul călăuzei” (A. Jacomuzzi).

guerrieri

Advertisements