Leul care se odihneşte (6)

by Laszlo Alexandru

Malgoverno1

Pg_VI_16

«Ce folos că ţi-a strunit frîiele Iustinian, dacă nimeni nu-i în şa? Fără asta n-ar fi atîta ruşine. Vai, neam ce-ar trebui să fii cuvios şi să-l laşi pe Cezar în şa, de pricepi porunca Domnului» (v. 88-93). Edictele realizate de împăratul Iustinian sînt inutile, cîtă vreme nu există puterea politică aptă să transpună legile în practică. Cetăţile italiene au refuzat însă guvernarea imperială şi situaţia socială a devenit haotică. “Dante şi-a propus o misiune de mîntuire spirituală şi totodată de mîntuire pămîntească, prima fiind, în gîndirea sa, legată de a doua, adică de reconstrucţia eficientă a Imperiului care, doar el, le poate garanta oamenilor pacea şi justiţia de care au nevoie pentru obţinerea fericirii temporale: aceasta, eliminînd orice ură şi discordie şi ajutîndu-i pe oameni să-şi exercite virtuţile, creează premisele fericirii eterne. Iustinian (împărat între 527 şi 565), reordonînd dreptul roman în Corpus Iuris (bază a întregii doctrine juridice din Evul Mediu) şi plasînd-o la temelia oricărei organizări civile, a vrut să fie «călăreţul voinţei umane. Care cal e destul de limpede cum umblă fără călăreţ pe cîmpie, şi mai ales în biata Italie, care fără de nici un ajutor din partea conducerii sale a rămas» (Convivio, IV, 10). Cea care a contribuit din greu la ruinarea autorităţii imperiale a fost intervenţia în plan temporal a Bisericii, care a încălcat ordinul explicit al lui Isus (Matei 22, 21 şi Ioan 18, 36)” (E.A. Panaitescu).

Pg_VI_17

«vezi ce-ndărătnică s-a făcut această fiară, căci nu-i strunită din pinteni, de cînd ai pus mîna pe hăţuri. Vai, neamţule Albert, care o laşi baltă pe asta care-i sălbatică şi turbată, cînd ar trebui s-o struneşti din scurt» (v. 94-99). Peninsula italiană s-a sălbăticit, în lipsa autorităţii civile. Împăratul german îşi neglijează obligaţiile de guvernare. “Metafora Italia-cal şi împărat-călăreţ care, după ce-a pus şaua pe animal, îl conduce şi-l moderează, cu frîiele, pe de o parte spune a cui este răspunderea pentru proasta guvernare sau pentru absenţa completă a guvernării (deci a aservirii), pe de altă parte subliniază că Italia şi întregul Imperiu îşi vor recuceri libertatea şi justiţia doar dacă Împăratul îşi va redobîndi pe deplin puterile şi îşi va reafirma întreaga autoritate” (T. Di Salvo). “Albert I de Habsburg a fost împărat de la 1298 la 1308 şi preocupat, ca odinioară tatăl său Rudolf I, de problemele regatului german, a neglijat situaţia politică italiană, tot mai complicată şi haotică. Împotriva lor Poetul invocă răzbunarea divină care, în interpretarea majorităţii comentatorilor, s-ar fi abătut prin moartea precoce a lui Rudolf, primul născut al lui Albert (iunie 1307) şi prin însăşi moartea lui Albert (ucis în iunie 1308), al cărui urmaş a fost Henric al VII-lea” (E.A. Panaitescu).

Pg_VI_18

«pedeapsa dreaptă să cadă din ceruri peste sîngele tău şi să fie nouă şi vădită, încît urmaşul tău să fie-ngrozit! Căci tu şi tatăl tău aţi răbdat, din lăcomie pentru cealaltă mînaţi, să fie pustiită grădina imperiului» (v. 100-105). Dante invocă sancţiunea divină împotriva împăratului german şi a urmaşilor săi, pentru neglijarea situaţiei politice italiene, în favoarea celei central-europene. “Ca răzbunarea divină să cadă pe capul copiilor nevinovaţi era cu totul acceptabil în morala medievală” (T. Di Salvo).

Malgoverno2

Advertisements