Gingăşie de culori, sunete şi miresme (8)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_bolognese3

Pg_VII_22

«Şi la Năsos merg vorbele mele, ca şi la celălalt, Petru, ce-alături de el cîntă, de care Puglia şi Provenţa deja se plîng. Cu atît mai slab e vlăstarul faţă de sămînţă, cu cît, mai mult ca Beatrice şi Margareta, Constanţa de soţ încă se laudă» (v. 124-129). Reproşurile poetului i se adresează şi duhului cu nasul mare (Carol de Anjou), în aceeaşi măsură ca şi lui Petru de Aragon, aflat lîngă el. În urma decăderii virtuţilor, pe linia descendenţei familiale, au de suferit provincii întregi. Constanţa are motive de mîndrie pentru soţul ei, spre deosebire de alte principese. “Dante vrea să-şi îndrepte cuvintele nu doar către urmaşii nedemni ai lui Petru al III-lea, ci şi către Carol de Anjou, pentru că la Puglia (în regatul Napoli) şi în Provenţa lumea este îndurerată de proasta guvernare a fiului său, Carol al II-lea, numit Cel Şchiop, care este mai prejos de tatăl său, aşa cum acesta e, prin merite, faţă de Petru de Aragon” (E.A. Panaitescu). “Constanţa a fost soţia lui Petru al III-lea de Aragon şi s-a mîndrit cu meritele soţului ei; nu la fel de mîndre pot fi de soţii lor Beatrice de Provenţa şi Margareta de Burgundia” (T. Di Salvo).

Pg_VII_23

«Vedeţi-l pe regele vieţii simple, cum şade acolo singur, Henric al Angliei: acesta-şi are prin vlăstare mai bună reuşită. Cel ce stă mai jos de ei, privind în sus, e marchizul Guglielmo, pentru care Alessandria şi războiul acesteia au adus lacrimi în Monferrato şi Canavese’» (v. 130-136). Fostul rege al Angliei stă singur într-o parte: fiii lui s-au dovedit mai vrednici decît alţii. Cel situat pe o treaptă inferioară este marchizul din pricina căruia s-a stîrnit războiul cu Alessandria şi au decurs numeroase nenorociri pentru două provincii italiene. “Henric al III-lea, rege al Angliei (mort în 1272), a fost fiul lui Ioan fără de Ţară. Om «simplu… şi de bună credinţă şi mică valoare» după Villani (Cronica V, 4), a fost acuzat de către Sordello de laşitate în Compianto. Dante îl defineşte ca regele vieţii simple, unde simplu poate însemna «neghiob» sau «modest», cum considerau vechii comentatori: izolarea sa n-ar fi decît reflectarea acelei vieţi simple. Totuşi a fost mai norocos prin urmaşii săi, pentru că fiul Eduard I (rege al Angliei între 1272 şi 1307) a fost «rege bun şi brav» (Villani, Cronica VIII, 90)” (E.A. Panaitescu). “Guglielmo al VII-lea, numit Spadalunga, marchiz de Monferrato între 1254 şi 1292, a fost vicar imperial şi a luptat, în calitate de căpitan ghibelin, împotriva cetăţilor guelfe. În 1290 cetăţenii din Alessandria, instigaţi de cei din Asti, s-au răzvrătit şi l-au făcut prizonier, încuindu-l într-o cuşcă de fier, unde a rămas pînă la moartea survenită în 1292. Fiul său, Giovanni, pentru a-l răzbuna, a asediat cetatea Alessandria, declanşînd un lung război, care a umplut de nenorociri regiunile Monferrato şi Canavese” (E.A. Panaitescu). “Este reprezentat mai jos decît ceilalţi, fiindcă a fost ierarhic inferior: priveşte în sus spre cer, căruia îi cere ajutorul; priveşte spre rege, potrivit altora, ca pentru a arăta nivelul la care ar fi vrut să ajungă (dar această interpretare nu convinge în ţinutul desprinderii de ambiţiile pămînteşti)” (T. Di Salvo).

Miniatura_bolognese4

Advertisements