Lupta îngerilor cu şarpele ispitei (2)

by Laszlo Alexandru

Pg_VIII_4

«Ascute bine aici, cititorule, ochii la adevăr, căci vălul e acum aşa subţire încît e uşor de trecut dincolo» (v. 19-21). Poetul i se adresează în mod direct cititorului său, îndemnîndu-l să fie atent la adevărul ascuns sub vălul alegoriei, care e lesne de descifrat. “Invitaţia pe care Dante i-o adresează cititorului a fost în general interpretată ca un îndemn la priceperea semnificaţiei emblematice legate de apariţia celor doi îngeri pe malul «vîlcelei» şi a şarpelui ce acum are să ajungă; dar acest apel solemn nu justifică uşurinţa cu care alegoria (ispita pe care rugăciunea o respinge, invocînd intervenţia divină) poate fi interpretată. Deja Pietro, fiul lui Dante, avertiza că ea ascunde o mai mare profunzime decît poate rezulta la prima lectură. De fapt acele suflete, fiind mîntuite, nu mai au de ce să se teamă de păcat, dar, întrucît a doua cantică vrea să fie explicarea vieţii sufletului care îşi începe ascensiunea, ele reprezintă, în mod alegoric, condiţia creaturilor care pe pămînt tocmai şi-au început penitenţa şi sînt aşadar supuse încă ispitei” (E.A. Panaitescu). “Sensul versurilor e doar în aparenţă simplu: de fapt definirea unui sens exact al următoarelor episoade şi mai ales al scenei coborîrii îngerilor a stîrnit o serie de interpretări, dintre care nici una nu e convingătoare. Potrivit lui Chimenz, adevărul ascuns sub văl este că «domnitorii, mai mult decît toţi oamenii, prin condiţia lor privilegiată (strălucirea culorilor şi parfumul din vîlcea) sînt expuşi ispitelor, încît mai mult ca alţii ar trebui să invoce apărarea cerului împotriva acestora, dar întrucît au neglijat să procedeze astfel pe pămînt, aici, ca amintire şi pedeapsă pentru asemenea neglijenţă, trebuie să simtă spaima cotidiană a venirii şarpelui ispitei, în ceas de seară, deşi ei nu mai pot cădea în ispită». Potrivit lui Sapegno, «acele spirite deja mîntuite tremură şi se roagă nu pentru ele, ceea ce ar fi absurd, ci pentru păcătoşii penitenţi». Potrivit altora, nu există îndoială că aceste suflete nu mai pot fi supuse ispitei; alte duhuri, asemănătoare lor, şi care acum sînt active pe pămînt, pot fi ispitite; de aceea scena trebuie văzută pe două planuri: sufletele din Purgatoriu văd din nou teama în faţa ispitei (concretizată în apariţia şarpelui), sufletele de pe pămînt sînt îndemnate să fie responsabile şi cu frică de Dumnezeu, să-şi facă datoria, dacă vor să respingă ispita zilnică a demonului” (T. Di Salvo).

Pg_VIII_5

«Eu am văzut acea oaste aleasă privind apoi tăcută în sus, aproape aşteptînd, palidă şi umilă; şi am văzut ieşind din înălţimi şi coborînd doi îngeri cu două spade de foc, scurte şi fără vîrf» (v. 22-27). Duhurile nobile s-au reunit în tăcere, privind spre cer şi aşteptînd. De sus au apărut doi îngeri, fiecare avînd o sabie de flăcări. “Dacă oastea acelor principi, mută, palidă în aşteptare («să ne amintim – observă Mattalia – din cînturile precedente cu cîtă uşurinţă devin palide sufletele din Purgatoriu datorită emoţiei: este caracteristica lor: o emotivitate ascunsă»), este o imagine de mare delicateţe, o forţă a reprezentării are acel ieşind din înălţimi al celor doi îngeri, cu profiluri grandioase, puternici în substanţa lor, plini de austeritatea ce-i deosebeşte pe îngerii danteşti, de la trimisul ceresc ce deschide porţile cetăţii Dite, la îngerul luntraş, la cel ce va şedea în faţa porţii Purgatoriului (cîntul IX, v. 78 sqq.). Donadoni notează cu multă ascuţime că îngerii lui Dante vor semăna cu omul, doar atunci cînd omul se va înălţa pînă la ei, încheindu-şi toată purificarea” (E.A. Panaitescu). “Cei doi îngeri sînt gardienii şi păzitorii vîlcelei: invocaţi de suflete în cadrul imnului să le apere pacea, acum se grăbesc să le vină în ajutor. Cele două spade sînt simbolul dreptăţii şi al îndurării divine; sînt fără vîrf, deoarece au un scop defensiv împotriva ispitei: aceasta poate fi combătută, dar niciodată eliminată complet. Imaginea celor doi îngeri înarmaţi poate că i-a venit lui Dante din Biblie şi anume din Geneză, unde se citeşte că Dumnezeu a trimis un heruvim înarmat cu o spadă înflăcărată pentru a păzi paradisul terestru” (T. Di Salvo).

Pg_VIII_6

«Verzi ca frunzele tocmai născute aveau veşmintele, care de penele verzi bătute şi agitate le veneau pînă la picioare. Unul a venit deasupra noastră, iar celălalt a coborît pe malul opus, încît ceata s-a cuprins între ei» (v. 28-33). Cei doi îngeri aveau pene şi veşminte verzi, lungi. Ei s-au dispus ca străjeri la cele două capete ale vîlcelei înflorite. “După Anonimul Florentin, veşmintele şi penele verzi ale îngerilor indică «eternitatea speranţei, care ia culoarea verde», cele două spade simbolizează «justiţia şi mila lui Dumnezeu», dar sînt fără vîrf pentru a demonstra că Dumnezeu «cu rigoarea justiţiei nu condamnă fără milă, dar nici cu milă, fără justiţie», roşul care le înflăcărează aminteşte «ardoarea carităţii de care sînt purtate». Alţi comentatori consideră însă că cei doi îngeri reprezintă cele două puteri supreme de pe pămînt, Imperiul şi Biserica” (E.A. Panaitescu).

Giotto2

Advertisements