La poarta Purgatoriului (3)

by Laszlo Alexandru

Pg_IX_7

«Ai ajuns deja la Purgatoriu: vezi acolo piatra care-l strînge; vezi intrarea acolo unde pare ştirbită» (v. 49-51). Se puteau zări deja stîncile ce înconjoară Purgatoriul, întrerupte într-un loc de o spărtură. “Prima imagine a Purgatoriului propriu-zis, la care Dante a ajuns în zbor (visul a fost anticiparea sa: îndată va fi limpezit şi modul cum a zburat) este acest perete stîncos, de care se poate trece printr-o crăpătură. Este evidentă şi limpede semnificaţia alegorică: stînca indică asprimea şi duritatea vieţii de penitenţă, deschizătura foarte strîmtă arată că sufletul poate pătrunde acolo, dar străduindu-se şi eliberîndu-se de multe greutăţi carnale, de mult confort pămîntesc” (T. Di Salvo).

Pg_IX_8

«Mai devreme, în zorii ce precedă ziua, cînd sufletul dormea în tine, peste florile care împodobesc roată, a venit o doamnă şi-a spus: “Eu sînt Lucia: lăsaţi-mă să-l iau pe acesta care doarme, aşa-l voi ajuta în calea sa”. Sordello a rămas şi celelalte suflete nobile; ea te-a luat şi, cînd ziua s-a luminat, a venit sus; iar eu pe urmele ei» (v. 52-60). Dante a aflat de la Virgiliu că, în timpul somnului, în vîlceaua acoperită de flori a venit o doamnă care s-a prezentat ca fiind Sfînta Lucia şi s-a oferit să-l ia pe călătorul adormit, pentru a-l ajuta pe calea sa de ascensiune. Astfel au ajuns pînă acolo cei doi poeţi. “Este a doua oară cînd Sfînta Lucia intervine în favoarea lui Dante (cfr. Infern, II, v. 100 sqq.), din nou ca simbol al harului luminator” (E.A. Panaitescu). “Lucia vine în ajutor odată cu zorii zilei şi, între cele două fapte, al sfintei care dăruieşte harul luminator şi zorii ce redau lumina zilei, există o strînsă legătură, de parcă faptele naturale şi cele spirituale ar fi puse în mişcare de aceeaşi intenţie şi ar urmări acelaşi ţel. Acesta este un exemplu al modului de a vedea al medievalilor: mereu global. În aceeaşi globalitate se includ lumina blîndă, care se răspîndeşte în zori asupra lucrurilor şi felul graţios în care se prezintă femeia: înfloresc la o nouă viaţă plantele din vîlcea, se împodobeşte cu noi flori ideale conştiinţa pelerinului, prin sosirea sfintei” (T. Di Salvo).

Pg_IX_9

«Aici te-a lăsat, dar mai întîi mi-au arătat ochii ei frumoşi acea intrare deschisă; apoi ea şi somnul laolaltă s-au dus’. Ca omul ce-n frămîntări se limpezeşte şi-şi mută în confort spaima, după ce adevărul i s-a descoperit, m-am schimbat eu; şi cum m-a văzut lipsit de griji călăuza mea, spre ziduri s-a pornit, iar eu în urma sa la deal» (v. 61-69). Sfînta Lucia l-a lăsat acolo pe Dante, iar lui Virgiliu i-a indicat din priviri poarta Purgatoriului. Pelerinul s-a deşteptat după plecarea doamnei din ceruri. Auzind aceste lucruri, Dante s-a liniştit şi, astfel reconfortat, cei doi au pornit să intre în Purgatoriu. “Analizînd amploarea poetică a primei părţi a cîntului, se observă mai întîi prevalenţa unui ton puternic – într-o viziune solemnă, ce redă uluirea şi entuziasmul lui Dante, în faţa caracterului grandios al celor ce se întîmplă –, a unui sens de sacralitate magică, extins asupra figurii vulturului coborît din înălţimile cerului. Odată cu apariţia Luciei, tonul devine mai persuasiv, mai delicat, într-o bucurie interioară, care se naşte din amintirea recunoscătoare a acelui eveniment solemn, amintire care se preschimbă în cuvinte dulci, în imagini proaspete: este deschiderea unei lumi aurorale în acel suflet care dormea. Pentru Dante există multe motive de uimire atunci cînd, trezindu-se, îl găseşte alături doar pe Virgiliu, iar soarele e sus pe cer şi privirea lui se îndreaptă spre mare, încît tot peisajul, după cum notează Mattalia, are «o nemărginire vizuală în puternic contrast cu limitarea vîlcelei unde adormise»” (E.A. Panaitescu).

Leggenda_di_Lucia

Advertisements