La poarta Purgatoriului (4)

by Laszlo Alexandru

Pg_IX_10

«Cititorule, vezi bine cum îmi înalţ materia, şi de aceea nu te mira dacă de mai multă artă o îmbogăţesc» (v. 70-72). Autorul i se adresează direct cititorului, avertizîndu-l că substanţa ideatică a poemului se înalţă, prin urmare ea trebuie însoţită şi de o elevare artistică. “«Îl avertizează pe cititor… spunîndu-i că îşi înalţă materia… să trateze despre lucruri importante, şi apoi o consolidează, adică o împodobeşte şi o învăluie în frumoase ficţiuni poetice» (Anonimul Florentin). Aceste îndemnuri ale lui Dante (cfr. şi cîntul VIII, v. 19-21) marchează un fel de etape ale creşterii poetice, încît el notează cu mîndrie alegerea ulterioară a tematicii mai îndrăzneţe, după o procedură care pune în valoare propriul limbaj, folosindu-se de scene figurative, invenţii alegorice, sugestii doctrinare, reminiscenţe scripturale, pentru a-şi exprima propriile cuceriri spirituale succesive” (E.A. Panaitescu).

Pg_IX_11

«Noi ne-am apropiat şi eram la locul unde-mi părea-nainte rupt, întocmai ca o scorbură ce zidu-l desparte. Am văzut o poartă şi trei trepte ce urcau la ea, de culori diverse, şi un portar ce încă nu vorbea» (v. 73-78). Călătorii s-au apropiat de spărtura din stîncă, unde era poarta. Au zărit acolo trei trepte, divers colorate, şi un portar tăcut. “Îngerul portar nu vorbeşte, fie pentru că misiunea lui nu e omenească, fie pentru că aşteaptă ca păcătosul, prin voinţa lui spontană, să se apropie. El stă pe treapta cea mai înaltă ca să se vadă imediat autoritatea evidentă a celui investit de Dumnezeu, iar chipul lui e luminos, aşa cum trebuie să fie sufletul şi înţelepciunea de care dispune” (E.A. Panaitescu).

Pg_IX_12

«Şi cum ochiul tot mai tare l-am deschis, l-am văzut şezînd pe treapta de sus, astfel la chip încît nu l-am putut privi» (v. 79-81). Dante şi-a concentrat privirile asupra portarului şi l-a zărit pe ultima treaptă, dar nu i-a putut admira faţa, care era orbitor de luminoasă. “Imaginea nu este a unui înger blînd şi iubitor: înarmat cum e cu spada scoasă din teacă, pregătită de luptă şi de intervenţie, seamănă nu cu o caritabilă figură de sfînt, ci cu un războinic, un mare feudal sau un episcop-conte. A ajuns la Dante din societatea cavalerească” (T. Di Salvo).

Miniatura_fiorentina2

Advertisements