La poarta Purgatoriului (5)

by Laszlo Alexandru

Pg_IX_13

«şi-o spadă dezgolită ţinea în mînă, ce-şi reflecta astfel razele spre noi, încît adesea-n gol îmi îndreptam privirea» (v. 82-84). Îngerul de la poartă ţinea o sabie scoasă din teacă. Pe lama ei se reflecta o strălucire atît de puternică, încît Dante îşi îndrepta ochii zadarnic spre ea. “Spada, de obicei simbol al puterii, aici reprezintă justiţia, care trebuie să fie dezgolită, adică la vedere, fără ascunzişuri, şi sclipitoare, pentru că adevărul ei trebuie să strălucească. De aceea lui Dante, care încă nu este obişnuit cu ea, îi vine greu să-şi îndrepte ochii spre adevărul divin, care scînteiază şi-l orbeşte” (E.A. Panaitescu).

Pg_IX_14

«‘De-acolo ziceţi: ce vreţi?’, a-nceput el să spună: ‘unde-i escorta? aveţi grijă urcuşul să nu vă păgubească’. ‘Doamnă din cer, la asemenea lucruri pricepută’, i-a răspuns maestrul meu, ‘chiar acum ne-a zis: “Mergeţi: aici e poarta”’» (v. 85-90). Îngerul le-a impus să dea explicaţii fără a se apropia: cine sînt? ce vor? de ce vin neînsoţiţi? Virgiliu i-a răspuns că au fost conduşi pînă acolo de o doamnă din cer, care le-a indicat locul de intrare. “Întrebarea respectă o exigenţă de natură ritualică: nu poţi trece spre Purgatoriu, către expiere, fără o garanţie religioasă. De aceea întreabă îngerul: cine sau ce anume v-a permis să ajungeţi pînă aici?” (T. Di Salvo). “Îngerul, la fel ca preotul, trebuie să se convingă de faptul că păcătosul îşi încredinţează propria mîntuire nu doar bunei voinţe, ci şi componentei divine a oricărui sacrament, în cazul de faţă reprezentat de Lucia, ca doamnă din cer” (E.A. Panaitescu).

Pg_IX_15

«Ea spre bine paşii să vi-i îndrepte’, a început iar curteanul portar: ‘veniţi aşadar în faţă la treptele noastre’. Acolo am venit; şi prima scară era din marmură albă, aşa curată şi lustruită, că m-am reflectat în ea cum apar» (v. 91-96). Îngerul le-a acceptat explicaţiile şi i-a îndemnat să se apropie. Călătorii au văzut că prima treaptă spre Purgatoriu era albă, strălucitoare. “Prima treaptă indică primul moment al spovedaniei, examinarea conştiinţei, prin intermediul căreia sufletul se priveşte ca într-o oglindă şi apare aşa cum este în realitate” (E.A. Panaitescu). “Începe acum ritualul propriu-zis al spovedaniei, al cărui prim moment, după cum se citeşte în textele medievale, este cel de a merge la duhovnic şi a-i cere iertarea” (T. Di Salvo).

Andrea_di_Bonaiuto

Advertisements