La poarta Purgatoriului (6)

by Laszlo Alexandru

Pg_IX_16

«A doua era pictată-n culoare-ntunecoasă, dintr-o piatră aspră şi arsă, crăpată pe lung şi pe lat. A treia, care deasupra se adună, îmi părea de porfir aşa-ncins, ca sîngele care din vînă sare» (v. 97-102). A doua treaptă era închisă la culoare şi crăpată, în lungime şi lăţime. A treia treaptă era roşie, ca sîngele care ţîşneşte din rană. “A doua treaptă reprezintă spovedania verbală, în cursul căreia penitentul îşi recunoaşte păcatele în gravitatea lor; dar acele crăpături, în formă de cruce, arată că josnicia sufletului poate fi înlăturată de cruce, adică de virtuţile lui Isus. A treia treaptă explică al treilea moment, care vine după celelalte, fiindcă este actul cel mai solemn al spovedaniei: este mulţumirea, care constă într-un elan de iubire, din partea păcătosului, pentru Dumnezeu” (E.A. Panaitescu). A doua treaptă “simbolizează spovedania verbală, cînd păcătosul se dezgoleşte şi îşi dezvăluie adîncimile întunecate şi contradictorii, aride, aspre, ale vieţii sale nelegiuite. Crăpăturile care străbat piatra ne demonstrează, după Anonimul Florentin, că păcătosul «pe dinăuntru şi pe dinafară trebuie să se ruşineze şi ceea ce simte în inimă trebuie să spună cu vorbe şi să spargă această piatră aspră şi încăpăţînată a păcatelor sale»” (T. Di Salvo). A treia treaptă “simbolizează momentul spovedaniei pe care teologii îl numesc canonul, sau iertarea păcatelor prin intermediul unor fapte, adică obligaţia pe care şi-o ia penitentul să repare păcatele comise şi pagubele provocate, să ofere o faptă, un sacrificiu moral şi/sau material, cu valoare de reparaţie pentru răul provocat. Roşul indică spiritul de caritate, iubirea pentru Dumnezeu, din care izvorăşte căinţa; la rîndul său, caracterul masiv al treptei indică hotărîrea fermă de a se evita păcatul, de a-l înfrunta cu decizia care-i provine omului dintr-o credinţă fermă şi sigură” (T. Di Salvo).

Pg_IX_17

«Pe acesta îşi ţinea ambele picioare îngerul lui Dumnezeu, şezînd pe pragul ce-mi părea piatră de diamant. Pe cele trei trepte-n sus, cu voia mea m-a tras călăuza, spunînd: ‘Roagă smerit să descuie zăvorul’» (v. 103-108). Portarul avea picioarele pe ultima treaptă şi şedea pe pragul care parcă era de diamant. Virgiliu l-a îndemnat pe Dante să urce treptele şi să se roage cu umilinţă pentru a fi lăsat să intre. “Îngerul, simbol al autorităţii Bisericii, care primeşte gestul păcătosului, îşi ţine picioarele pe ultima treaptă, adică pe canonul dat şi totodată şade pe pragul de diamant, simbol al constanţei în exercitarea autorităţii din partea preotului, care trebuie să-şi desfăşoare misiunea cu o justiţie rigidă, fără a se lăsa deturnat de simpatie, violenţă, speranţă de răsplată. La rîndul său diamantul, în puritatea sa, este simbolul temeliei solide pe care stă aşezată Biserica, aceea care oferă iertarea păcatelor” (E.A. Panaitescu).

Pg_IX_18

«Cucernic m-am azvîrlit la sfintele picioare: i-am cerut milă să-mi deschidă, dar întîi în piept de trei ori m-am lovit. Şapte P pe frunte mi-a scris cu vîrful spadei şi ‘Caută de spală aceste răni cînd vei fi înăuntru’ a zis» (v. 109-114). Dante s-a aruncat smerit la picioarele îngerului, l-a implorat să-i deschidă poarta şi de trei ori şi-a lovit pieptul cu pumnul, în semn de penitenţă. Îngerul i-a trasat pe frunte şapte litere P (iniţiala pentru cele şapte păcate capitale) şi l-a îndemnat să se cureţe de acele răni de-a lungul ascensiunii în Purgatoriu. “Toată spovedania trebuie să fie manifestarea unei voinţe precise şi a unei umilinţe hotărîte. De aceea Dante trebuie să se roage ca îngerul să deschidă, adică trebuie să vrea el asta, şi apoi să-şi bată pieptul în semn de umilinţă; «prima oară, pentru păcatele comise cu gîndul, a doua oară, pentru păcatele comise cu vorba, a treia oară, pentru păcatele comise cu fapta» (Ottimo)” (E.A. Panaitescu). “După ce s-a obţinut iertarea păcatelor şi mîntuirea în faţa damnării eterne, rămîne în suflet predispoziţia la păcat şi datoria faţă de Dumnezeu, mîntuire şi datorie aici reprezentate de cele şapte P-uri, corespunzînd fiecăruia dintre cele şapte păcate capitale, pedepsite în cele şapte cercuri din care se compune Purgatoriul. Înscrierea literelor P evocă pasaje biblice şi obiceiuri din vremea lui Dante. Dacă Sarolli aminteşte că îngerii Apocalipsei poartă cele şapte semne şi că, potrivit lui Ezechiel, cei drepţi din Ierusalim, pentru a ieşi teferi din cetate, trebuiau să aibă pe frunte o Thau (un T grec), în documentele florentine culese de D’Ovidio şi Medin se spune că hoţii purtau o diademă de hîrtie cu iniţiala furtului, adică F” (E.A. Panaitescu). “Şi acest simbol este foarte limpede: cele şapte P sînt cele şapte păcate capitale (P este iniţiala pentru păcat), care vor fi şterse treptat, la trecerea prin cele şapte cercuri ale muntelui, care le sînt destinate. Ele semnifică datoria ce rămîne chiar şi după iertare şi care trebuie ştearsă prin expiere. Iertarea de fapt eliberează de păcat, dar nu eliberează de canonul primit: omul trebuie să-i ofere «satisfacţie» lui Dumnezeu, fie în această viaţă, prin suferinţe şi fapte bune, fie în cealaltă, adică în Purgatoriu. Acesta e sensul teologic al Purgatoriului creştin, prin care se exprimă că sufletul se poate uni cu Dumnezeu doar după ce s-a purificat pe deplin: timpul, pedepsele sînt doar aspecte ale unei realităţi, pe care un act de iubire le poate îndeplini chiar şi instantaneu (cfr. VI, 37-39)” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_ferrarese2

Advertisements