Trufie pedepsită (3)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_napoletana1

Pg_XI_7

«Cuvintele lor, ce-au răspuns acestora zise de cel pe care-l urmam, nu s-a văzut de la cine veneau; dar ni s-a spus: ‘Pe mîna dreaptă pe lîngă mal cu noi veniţi şi veţi găsi trecătoarea de urcat pentru om viu» (v. 46-51). Duhurile erau cocîrjate sub bolovani şi nu s-a observat cine le-a dat răspunsul. Dar unul dintre ei i-a sfătuit să înainteze împreună, spre dreapta, pe marginea prăpastiei. “Sufletul foloseşte pluralul, se exprimă ca o voce care îşi asumă datoria de a răspunde în numele colectivităţii. Sîntem în prezenţa celor trufaşi, iar acest răspuns anonim şi colectiv vrea să fie un semn al spiritului de umilinţă, cu care încep să se obişnuiască” (T. Di Salvo).

Pg_XI_8

«Şi de nu m-ar opri bolovanul ce-mi înmoaie spinarea arogantă, pentru care sînt obligat să ţin faţa la pămînt, pe acesta, care mai trăieşte şi nu-şi dă numele, l-aş privi spre a vedea de-l cunosc şi spre a-l umple de milă pentru povara mea» (v. 52-57). Penitentul îşi deplînge situaţia de suferinţă şi regretul că nu-şi poate înălţa spinarea, pentru a-l zări pe omul viu, care trece prin Purgatoriu. “Sufletul care vorbeşte în numele tovarăşilor săi de suferinţă (cuvintele lor) este al lui Omberto Aldobrandeschi, fiul lui Guglielmo, aparţinînd nobilei familii ghibeline a conţilor Santafiora. Omberto a fost senior de Campagnatico, în Grossetano, şi cu ajutorul florentinilor a continuat împotriva sienezilor luptele începute de tatăl său. A murit în 1259 şi există două versiuni în jurul morţii sale: după prima, a fost ucis de asasinii trimişi de sienezi, după cealaltă, mai credibilă, a murit eroic, apărîndu-şi castelul împotriva sienezilor. Numele lui Guglielmo, mort între 1253 şi 1256, a ţinut mult timp cronicile toscane, atît pentru îndîrjirea lui împotriva sienezilor, cît şi pentru politica lui ezitantă între Papalitate şi Imperiu” (E.A. Panaitescu).

Pg_XI_9

«Am fost latin şi născut dintr-un mare toscan: Guglielmo Aldobrandesco mi-a fost tată; nu ştiu de numele lui v-a ajuns pe la urechi. Sîngele vechi şi faptele de seamă ale străbunilor m-au făcut aşa de trufaş că, negîndind la obşteasca maică, am ţinut tot omul în asemenea dispreţ, încît am fost ucis; cum, ştiu sienezii şi-o ştie-n Campagnatico orice copil» (v. 58-66). Păcătosul care vorbeşte este Omberto (sau Umberto) Aldobrandeschi. Ascendenţa nobilă l-a împins la o comportare extrem de arogantă, pînă cînd a pierit ucis. “Prezentarea tatălui său, cu numele şi prenumele, nu include atît nuanţa orgolioasă de autoafirmare, care ar fi în contrast cu nu ştiu de… din versul următor, ci conştiinţa faptului că totul, în comparaţie cu eternitatea şi cu valorile care într-adevăr supravieţuiesc, se reduce la nimic, se decolorează şi se pierde în uitare, în aşa măsură încît un om, care în generaţia trecută a fost faimos, acum trebuie amintit cu numele şi prenumele, dacă vrem să mai însemne ceva şi să mai iasă la suprafaţă, din mulţimea de lucruri uitate” (T. Di Salvo). “Obşteasca maică: originea comună, prin care toţi oamenii sînt egali. Mulţi înţeleg pămîntul, din care Dumnezeul l-a plăsmuit pe om (Geneza 2, 7); alţii fac trimitere la Eva, maica tuturor oamenilor vii, şi ne pare interpretarea cea mai probabilă, mai ales prin comparaţie cu XII, 71. Sensul rămîne oricum acelaşi: nici un om nu are dreptul să-i dispreţuiască pe ceilalţi, întrucît sîntem cu toţii fiii aceleiaşi mame” (Chiavacci Leonardi). “Dacă acceptăm versiunea asasinatului, trebuie să înţelegem că doar sienezii şi locuitorii din Campagnatico, martori la eveniment, ştiu în ce mod trist şi-a găsit Omberto pieirea; dacă acceptăm varianta morţii în bătălie, «cum» se referă la curajul cu care s-a luptat” (E.A. Panaitescu). “După un cronicar sienez, Umberto a murit sugrumat în patul lui, de ucigaşi plătiţi de guvernul din Siena; după altcineva, el a fost atacat de gardienii sienezi în interiorul cetăţii şi a fost ucis în luptă, în piaţă, după o scurtă rezistenţă. Decizia de a-l suprima pe contele de Santafiora a fost luată la Siena, pe vremea cînd în guvernul celor Douăzecişipatru stătea Provenzan Salvani, ce va apărea aici, în acelaşi şir de penitenţi, la sfîrşitul cîntului (v. 109-138)” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_francese1

Advertisements