Invidia oarbă (9)

by Laszlo Alexandru

Pg_XIII_25

«‘Vai, acesta-i lucru nou de auzit’, a răspuns, ‘şi-i mare semn că Domnul te iubeşte; de aceea cu rugăciunea ta uneori mă ajută. Şi-ţi cer, pentru ceea ce mai mult rîvneşti, de mai calci prin ţinutul Toscanei, să mă vorbeşti de bine printre ai mei» (v. 145-150). Sapìa s-a mirat că Dante are privilegiul de-a călători viu prin ţinutul morţilor. L-a rugat să ducă veşti despre ea printre rudele rămase în viaţă. “Ne rămîne impresia că există ceva incoerent în psihologia ilustrată de Sapìa: acest spirit care, după ce ne-a vorbit despre invidia ei împotriva concetăţenilor, îşi afirmă pocăinţa şi continuarea purificării. Dar purificarea ei nu este coerentă, prin întoarcerea la lumea pămîntească şi la duşmănia ei împotriva sienezilor, încă o dată respinşi şi batjocoriţi şi văzuţi ca oameni trufaşi, neghiobi şi nătărăi, în stare să se lase amăgiţi şi să viseze la lucruri imposibile. (…) Este limpede că Sapìa este purtătoarea de cuvînt a ironiilor politice şi a năravurilor medievale, care se descărcau polemic, dar şi cu superficialitate, asupra sienezilor. Totuşi Sapìa rămîne un personaj incoerent, capabil de căinţă şi de discursuri moralizatoare despre deşertăciunea urii pămînteşti, dar încă legată de aceeaşi ură, de aceeaşi patimă, pregătită să-i înţepe sever pe concetăţenii ei, dar şi să readucă la viaţă vechile năravuri, de care se proclamă eliberată şi de fapt reafirmîndu-le cu maliţiozitate” (T. Di Salvo).

Pg_XIII_26

«Îi vei vedea printre oamenii nătîngi cum speră să schimbe Talamone şi-şi vor irosi mai multe speranţe decît spre a găsi Diana; dar încă mai rău vor pierde amiralii’» (v. 151-154). Într-o ultimă şarjă, femeia s-a descărcat maliţios împotriva sienezilor. Concetăţenii ei se remarcă în continuare prin neghiobia cu care încearcă să facă din localitatea Talamone un port navigabil; prin nerozia de-a căuta zadarnic un rîu subteran, Diana, care să le asigure proviziile de apă. Dar toţi cei care conduc asemenea proiecte iluzorii vor fi dezminţiţi de realităţi. “Siena a cumpărat în 1303 cu un preţ pipărat localitatea Talamone, sperînd să o transforme într-un port măreţ, pentru a avea deschidere la Marea Tireniană; însă locul mlăştinos, poziţia proastă şi depărtarea excesivă de Siena au împiedicat orice realizare concretă. O altă ilustrare, după Sapìa, a neghiobiei sienezilor a fost căutarea, lungă şi costisitoare, dar fără rezultat, a unui rîu numit Diana, despre care se spunea că ar curge pe sub cetate. Termenul amiralii este interpretat de unii ca «antreprenori», implicaţi în căutarea Dianei sau aceia cu portul Talamone, iar de cei mai mulţi ca fiind «căpitanii de nave», pentru a-i indica pe cei ce se iluzionau că vor dispune într-o zi de o flotă, după construirea portului Talamone” (E.A. Panaitescu). “Cîntul se termină cu această trăsătură bruscă şi ironică, fără nici un comentariu. Astfel dispare figura Sapiei, cu melancolia ei amară, iar cuvintele finale seamănă cu cele ale sinucigaşului anonim din cîntul Infernului care poartă acelaşi număr (Infern XIII, 139-151): şi acolo era judecată o cetate – Florenţa – şi aveam un ultim vers rapid, întrerupt fără explicaţii” (Chiavacci Leonardi).

Siena-Taddeo_di_Bartolo

Advertisements