Despre decăderea Italiei (4)

by Laszlo Alexandru

Pg_XIV_10

«Îl văd pe nepotul tău cum devine vînător de lupi, pe malul asprei ape, şi pe toţi îi îngrozeşte. Le vinde carnea încă vie; pe urmă-i ucide ca fiara bătrînă; pe mulţi de viaţă, iar pe sine de onoare se lipseşte» (v. 58-63). Guido del Duca i s-a adresat direct lui Rinieri dei Paolucci: nepotul acestuia va deveni vînător feroce de lupi, la Florenţa. Multora le va lua viaţa, iar pe sine se va dezonora prin nedreptăţile şocante pe care le va comite. “Îl văd pe nepotul tău: Fulcieri da Calboli a ajuns podestà la Florenţa în 1303 şi, pentru a-şi păstra postul dincolo de termenul stabilit de şase luni, s-a făcut instrumentul politic al Negrilor împotriva Albilor şi a ghibelinilor. Villani într-un pasaj din Cronica sa (VIII, 59) îl defineşte ca «om feroce şi crud», înşirînd numele cetăţenilor florentini pe care, deşi nevinovaţi, i-a condamnat la moarte, pentru a obţine sprijinul Negrilor: le vinde carnea încă vie. În versurile 43-54 istoria a devenit «o poveste actuală cu animale sălbatice, unele murdare, altele feroce, altele viclene» (Grabher): această poveste îşi găseşte completarea normală în prevestirea nenorocirilor publice, într-o dezvăluire tragică şi barbară, unde efectul poetic stă în prevestirea (îl văd) făcută de un orb, drept care dobîndeşte parcă intensitatea provenită dintr-o viziune interioară” (E.A. Panaitescu).

Pg_XIV_11

«Însîngerat iese din josnica pădure; aşa o lasă-n urmă, că nici peste o mie de ani nu reînfloreşte ca odinioară’» (v. 64-66). Sălbaticul Fulcieri va pleca şiroind de sînge din Florenţa, iar cetatea nu-şi va mai regăsi niciodată faima după asemenea atrocităţi. “Aici dispreţul este depăşit de oroare, iar dezlănţuirea polemică de la început se schimbă într-o contemplare rătăcită, unde imaginile se aglomerează, toate impregnate de blestemăţii, în acea furtunoasă, ermetică atmosferă de Apocalipsă. În tablou predomină figura nemiloasă a vînătorului care, comparat cu o fiară bătrînă, se îndepărtează sătul după măcel” (C. Grabher).

Pg_XIV_12

«Cum la vestea groaznicelor pierderi se tulbură la chip cel ce-ascultă, de oriunde pericolul pîndeşte, aşa văzut-am eu pe celălalt duh, ce stătea întors s-audă, mîhnit şi-ndurerat, după ce i-a priceput vorba» (v. 67-72). Interlocutorul lui Guido a rămas tulburat de prevestirile îngrozitoare pe care le-a auzit. “Rinieri aici nu e atît ruda vînătorului, a acelui feroce podestà care a răvăşit şi a însîngerat Florenţa: este, într-un fel, prin tristeţea îngrijorată, prin îngîndurarea în care se adînceşte, o cutie de rezonanţă, un fel de cor ce comentează, fie şi prin tăcere, cuvintele protagonistului, măsoară şi cîntăreşte dimensiunea lor sălbatică şi consecinţele înfiorătoare” (T. Di Salvo).

Matteo_Giovannetti-Avignone

Advertisements