Despre decăderea Italiei (7)

by Laszlo Alexandru

Pg_XIV_19

«Federigo Tignoso şi ceata lui, casa Traversara şi Anastagi (una şi alta rămase fără urmaşi), doamnele şi cavalerii, grijile şi bucuriile pe care le sădeau în noi iubirea şi curtenia, acolo unde inimile s-au ticăloşit» (v. 106-111). Este evocată îndestularea nobilă de odinioară. “Federigo Tignoso s-a născut probabil la Rimini şi a fost generos şi curtenitor, la fel ca şi ceata care-l înconjura. Ştim de existenţa acestor companii sau asociaţii cheflii şi aristocratice din societatea sec. al XIII-lea, de la istoricii şi scriitorii vremii; Dante însuşi face aluzie la ele în Inf., cîntul XXIX, v. 130. Pe vremea Poetului, două dintre cele mai puternice şi vechi familii din Ravenna, dei Traversari şi degli Anastagi, erau în plină decădere” (E.A. Panaitescu). “Aşa cum se întîmplă în alte pagini de intensă şi elegiacă – dar şi subtil polemică – evocare istorică a trecutului, acesta trăieşte şi se caracterizează mai mult prin aspectele negative, de care a fost înlocuit, decît prin identificarea clară şi precisă a motivelor şi temelor pozitive. Valoarea unor asemenea pagini despre Romagna este mai curînd poetică decît istorică” (T. Di Salvo). “Să se observe dispunerea în dublu chiasm (doamnele / cavalerii; grijile / bucuriile; iubirea / curtenia) a celor şase cuvinte ce definesc un întreg mod de viaţă, precum şi elanul muzical ritmic al celor două versuri, care contemplă frumoasele vremuri pierdute” (Chiavacci Leonardi).

Pg_XIV_20

«Vai, Brettinoro, cum nu pieri că ţi s-a stins familia şi cu ea multă lume pentru a nu se nemernici? Bine face Bagnacaval că nu prăseşte; şi rău face Castrocaro, ba mai rău Conio, că se chinuie să fete asemenea conţi» (v. 112-117). Bertinoro ar trebui să dispară deja, căci a rămas fără nobleţea sufletească de odinioară a locuitorilor săi. Pe bună dreptate boierii din Bagnacavallo (un sat la cîţiva km. de Ravenna) nu mai au descendenţi, fiindcă aceştia nu s-ar mai ridica la înălţimea părinţilor. Greşesc familiile Castrocaro şi Conio, care dau naştere unor nobili degeneraţi. “Bertinoro, orăşel colinar între Cesena şi Forlì, era, pe vremurile despre care vorbeşte Dante, sub stăpînirea familiei Mainardi. Aceasta şi alte familii din localitate se întreceau pe atunci în curtenie. În oraş nu era nici un han şi fiecare locuitor se înghesuia să-l găzduiască pe străinul care ajungea acolo. La un moment dat a fost construită o coloană cu multe inele; inelul de care oaspetele îşi lega frîul calului corespundea unei familii; acesta era criteriul de selecţie. De o asemenea tradiţie, aşa dezinteresată, locuitorii erau foarte mîndri. Dar acum toate acestea nu mai există decît în amărăciunea amintirii ce însoţeşte o lume apusă” (T. Di Salvo). “Negarea vieţii, a continuităţii, este un semn al nobleţii: de aici acel bine face; dar şi rău face, aruncat la adresa celui care, în schimb, se încăpăţînează să genereze fii de la care nu te poţi aştepta decît la ticăloşie” (T. Di Salvo).

Pg_XIV_21

«Bine vor face Pagani, după ce le va pieri diavolul; dar pentru asta nu le va rămîne amintirea neprihănită. Vai, Ugolin de’ Fantolin, sigur ţi-e numele, căci nu mai e aşteptat nimeni care, terfelind, să-l întunece» (v. 118-123). Cei din familia Pagani vor face binele doar după moartea celei mai ticăloase rude a lor: Maghinardo. Alt nobil, Ugolin, cu descendenţa în extincţie, poate sta liniştit, căci reputaţia nu-i mai este în pericol. “Familia Pagani, a boierilor de la Faenza, l-a avut în Maghinardo da Susinana pe cel mai groaznic reprezentant (demonul lor): chiar şi după moartea lui (1302), faima familiei va rămîne distrusă” (E.A. Panaitescu). “Ugolino dei Fantolini a fost un faentin din partidul guelf, stăpîn peste cîteva castele din Romagna, mort în 1278, lăsînd doi fii care au murit cîţiva ani mai tîrziu fără urmaşi” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_tedesca_2

Advertisements