Exemple de blîndeţe (1)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_napoletana

Plecarea din cercul invidioşilor. Îngerul strălucitor deschide calea spre a treia cornişă. Cînturi de slăvire a milostiveniei. O lecţie de învins invidia: să ne îndreptăm dorinţa spre bunurile spirituale, care se împart la toţi şi nu se micşorează. Pilde celebre de blîndeţe: Maria cu Isus în templu. Pisistrate, tiranul blînd şi bun. Pioşenia Sfîntului Ştefan. Fumul negru al furiei.

Pg_XV_1

«Cît apare între sfîrşitul celui de-al treilea ceas şi începutul zilei din spaţiul sferei, care mereu se zbenguie ca un copilaş, atît părea spre seară că i-a rămas soarelui din drumul său; asfinţit acolo, şi aici miez de noapte era» (v. 1-6). Dante şi Virgiliu s-au îndepărtat de invidioşi, în ultima parte a după-amiezii, cînd soarele mai avea trei ceasuri pînă să apună. Asfinţitul din Purgatoriu este raportat la ora din Italia, unde era noapte. “Dacă ţinem seama de împărţirea canonică a orelor zilei în prima, terza, sesta, nona, cu începere de la şase dimineaţa, Dante vrea să explice că distanţa parcursă de soare între ora şase şi nouă este egală cu cea pe care o are de parcurs pînă la apus: adică lipsesc trei ore şi, într-adevăr, în Purgatoriu începe după-amiaza (între orele 15 şi 18), care precedă seara. La antipozi, adică la Ierusalim, este ora trei noaptea, iar în Italia, unde Poetul se închipuie scriind şi care se găseşte la 45 grade longitudine occidentală de la Ierusalim, este miezul nopţii. Comparaţia dintre lumină şi copilaşul care se zbenguie le-a părut lipsită de rezonanţe lirice celor mai mulţi interpreţi. Chiar şi logic vorbind, semnificaţia glumei eterne a luminii nu pare evidentă la o primă lectură. Cea mai convingătoare explicaţie este poate oferită de criticul Porena, pentru care comparaţia din versul 3 «alătură comportamentul oscilant al copilaşului, care ba vrea ceva, ba nu vrea, face şi strică, faţă de oscilaţia nehotărîtă a soarelui, de-a lungul anotimpurilor, între un tropic şi celălalt». (…) Dar comparaţia, independent de interpretarea ei în termeni astronomici, se justifică în plan poetic, mai ales în măsura în care precedă tematica manifestării luminii, care va fi definitorie pentru cîntul de faţă. Lumina de fapt va apărea, în această pagină poetică din Purgatoriu, într-o constantă, aproape imprevizibilă mişcare, drept care analogia cu «zbenguiala» copilaşului este inspirată” (E.A. Panaitescu).

Pg_XV_2

«Iar razele ne loveau drept pe nas, fiindcă am înconjurat aşa muntele, că deja mergeam spre apus, cînd mi-am simţit fruntea apăsată de sclipire mai mare ca-nainte, şi uluitoare îmi erau lucrurile nemaivăzute; la care mi-am ridicat mîinile peste sprîncene şi mi-am pus paravan, care de prea multă lumină păzeşte» (v. 7-15). Călătorii înaintau spre vest, iar soarele le bătea direct în obraz. Deodată o nouă sclipire, încă mai surprinzătoare, l-a orbit pe Dante. “Soarele înclinat spre apus se găsea chiar în faţa lor; ei, de fapt, învîrtindu-se în jurul muntelui tot spre dreapta, înaintau deja către occident. Să amintim că dimineaţa, cînd îşi încep drumul, cei doi poeţi se află pe latura orientală a muntelui (văd cum soarele răsare din mare). Dacă acum văd soarele la apus, înseamnă că au ocolit măcar un sfert din el” (Chiavacci Leonardi). “Situaţia nu se mai leagă de contextul astronomic şi ştiinţific din primele versuri şi se rezolvă într-o notaţie discursivă şi narativă a faptelor întîlnite, în dimensiunea lor cotidiană, într-un amestec lingvistic utilizînd şi expresii populare, fraze din limbajul popular (per mezzo ‘l naso… fecimi il solecchio). Şi astfel, prin alăturarea de momente literare sobre şi înalte, pe lîngă momente vesel narative, între limbajul nobil, cu prezenţe în ascendenţa textelor literare, şi cuvinte sau expresii de toate zilele, populare, Dante construieşte poemul făcut din întîmplări cu o consistenţă diversă şi variată, cu un limbaj experimental, deschis în faţa lexicului care nu cunoaşte frontiere” (T. Di Salvo).

Pg_XV_3

«Cum din apă sau din oglindă sare o rază în partea opusă, urcînd în acelaşi fel» (v. 16-18). Lumina se răsfrînge direct din luciul apei sau al oglinzii. “Dante nici în momentele celei mai rapide implicări tehnice nu uită referinţa la faptele concrete, sugerate de o realitate uşor de recunoscut şi spre care s-a îndreptat cu ochiul extrem de atent şi perspicace: a se vedea referinţa la activitatea zidarilor şi a cioplitorilor, care în construirea zidurilor şi în cioplirea bolovanilor se slujeau de pietre legate cu o sfoară pentru a obţine o linie perpendiculară: căderea pietrei în cazul de faţă nu mai este un simplu obiect al cunoaşterii, oferit în mod impersonal de ştiinţă, ci situaţia dinamică a unei activităţi normale, exercitate cotidian” (T. Di Salvo).

Pg_XV_4

«precum coboară, şi atît se depărtează de piatra căzătoare, pe cît o arată experienţa şi ştiinţa; aşa mi-a părut a fi străpuns de lumina reflectată din faţă; la care privirea mea degrabă a fugit» (v. 19-24). Reflectarea luminii, din apă sau dintr-o oglindă, are direcţie perpendiculară, după cum se constată din ştiinţă şi din activitatea cotidiană. La fel i s-a părut poetului că este izbit direct în obraz de noua lumină apărută. “Dante face aluzie la un cunoscut principiu al lui Euclid: în fenomenul de reflexie pe o suprafaţă plană, unghiul de reflexie şi cel de incidenţă sînt egale şi se află la părţile opuse ale perpendicularei pe acea suprafaţă” (E.A. Panaitescu). “Dante a simţit aceeaşi impresie pe care o dă raza reflectată pe neaşteptate şi cu forţă. Este vorba numai de o comparaţie (aşa mi-a părut), fiindcă de fapt lumina îngerului îl loveşte direct” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiorentina_3

Advertisements