Exemple de blîndeţe (3)

Miniatura_ferrarese

Pg_XV_7

«Noi urcam, deja plecaţi de-acolo, şi ‘Beati misericordes!’ ni s-a cîntat din spate, şi ‘Bucură-te tu, care învingi!’. Maestrul meu cu mine, singuri amîndoi, în sus mergeam; şi eu m-am gîndit, umblînd, să trag folos din vorbele sale» (v. 37-42). În spatele celor doi, care părăseau cornişa invidioşilor, au răsunat cîntecele de slavă ale îngerului. În timp ce urcau treptele, Dante s-a gîndit să tragă învăţăminte din înţelepciunea lui Virgiliu, adresîndu-i alte întrebări. “După ce s-a încheiat secvenţa iniţială, cu ora zilei, cu soarele, cu îngerul, se reia motivul ascensiunii singuratice” (Chiavacci Leonardi). “În al doilea cerc, al invidioşilor, este cîntată a cincea fericire din cuvîntarea de pe munte (Matei 5, 7), milostivenia fiind contrapusă invidiei; expresia «Bucură-te tu, care învingi!» este legată de unii comentatori de partea a doua a respectivei fericiri («căci ei vor avea parte de milă!»), de alţii, mai îndreptăţit, de cuvintele din concluzia tuturor fericirilor: «Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri» (Matei 5, 12)” (E.A. Panaitescu). “Creştinul trebuie să trăiască mereu pe picior de luptă, în aşteptare, să se păzească de adversari, dar şi să se împotrivească ispitelor de leneveală, dacă vrea să construiască o societate ce promovează libertatea şi justiţia. Aceasta fiind concepţia, Dante a preluat de la neguţători fraza «a trage folos»: a purificat-o metaforic şi a îndreptat-o spre un raport dezinteresat şi religios pozitiv” (T. Di Salvo).

Pg_XV_8

«şi m-am adresat lui astfel întrebînd: ‘Ce-a vrut să spună spiritul din Romagna, vorbind de “exclus” şi de “tovarăş”?’ La care el mie: ‘Pentru metehnele-i mai mari îşi află el pedeapsa; de aceea să nu ne mirăm că pe alţii îi ceartă, spre a avea mai puţine de suferit» (v. 43-48). Dante a cerut să i se lămurească preceptele expuse, în cîntul anterior, de Guido del Duca. Virgiliu i-a replicat că Guido avea de pătimit în Purgatoriu tocmai pentru păcatul său de invidie. Aşadar nu e de mirare că încerca să le deschidă minţile altora, pentru a-i ajuta să evite aceeaşi greşeală. “Cuvintele lui Guido, la care Dante se referă explicit, citînd cei doi termeni semnificativi (Purgatoriu XIV, 86-87) voiau să indice, în mod plastic, consecinţele negative ale invidiei: Dante, care nu le-a înţeles pe deplin sensul, acum le supune ca o întrebare înţelepciunii lui Virgiliu. Guido, să ne amintim, pledînd împotriva invidiei (iar tonul lui era de mirare blîndă, ca în faţa unui lucru ciudat, iraţional), a spus că trăsătura fundamentală, pe plan psihologic, a invidiei e tendinţa spre acele bunuri pămînteşti, la care nu se poate prevedea o participare a multora, a tuturor (…). Alta este natura binelui moral, prin el însuşi universal, gata să se dăruiască tuturor şi pe toţi făcîndu-i părtaşi. Există aşadar, în natura bunurilor pămînteşti, a bunurilor economice, o interdicţie (dacă îi aparţin unuia, nu pot fi ale altuia) şi o participare (tovarăş: nu sînt admise împărţelile). Ceea ce vrea să afle Dante este rădăcina invidiei, care se extinde apoi la voinţa agresivă de posesiune şi excludere: nu doar atît; el depăşeşte discuţia teoretică şi vrea să ştie de ce, în locul unei societăţi destinate fracturilor şi opoziţiilor, oamenii nu întemeiază o societate călăuzită de caritate şi principii universale” (T. Di Salvo).

Pg_XV_9

«Fiindcă vă ţintesc dorinţele acolo unde prin tovărăşie partea se-mparte, invidia-ndeamnă foalele să suspine. Dar dacă iubirea de sfera supremă v-ar înălţa dorul, n-ar mai sta-n piept acea teamă» (v. 49-54). Invidia umple pieptul oamenilor de suspine, căci ei îşi îndreaptă aspiraţiile spre bunurile pămînteşti, ce nu pot fi împărţite, sînt exclusiviste. Dacă iubirea pentru bunurile spirituale le-ar ridica privirile spre ceruri, orice invidie ar dispărea. “Sentimentul de invidie sau gelozie (care devine ceea ce s-a numit iubire pentru obiecte) se declanşează atunci cînd individul încearcă să fie stăpîn exclusiv şi să-i îndepărteze de la posesie pe ceilalţi: orice altă participare la avantajele posesiei echivalează cu o limitare a proprietăţii, dacă nu cumva devine o servitute” (T. Di Salvo). “Din punct de vedere social, morala propusă aici de Dante este cea riguros creştin-medievală şi se opune mentalităţii negustorului, nou şi harnic protagonist al vremurilor de care poetul s-a simţit tot mai înstrăinat” (T. Di Salvo).

Codice_francese_1

Advertisements