Exemple de blîndeţe (7)

by Laszlo Alexandru

Pg_XV_19

«Cînd sufletul mi-a revenit la lucrurile adevărate din afara lui, mi-am recunoscut greşelile nefalse» (v. 115-117). Atunci cînd protagonistul şi-a venit în fire, a înţeles că a asistat la întîmplări nu din lumea reală a călătoriei, ci din planul imaginaţiei sale. În ciuda caracterului lor închipuit, acestea erau însă cît se poate de reale; erau greşeli nefalse. “Există două realităţi diferite şi necontradictorii, aşadar două măsuri diverse: cea sensibilă şi cea mistică; realitatea e ceea ce se vede şi se aude, dar cealaltă, care scapă simţurilor noastre, este fructul imaginaţiei, este aşadar o greşeală nefalsă, întrucît îşi conţine partea de adevăr în intervenţia divinităţii, care permite viziunea. Iar cele două adevăruri aparente îşi găsesc în divinitate punctul de unificare şi devin două moduri diferite de-a fi ale aceleiaşi realităţi” (T. Di Salvo).

Pg_XV_20

«Călăuza mea, care mă vedea făcînd ca omul ce din somn se dezleagă, a spus: ‘Ce ai de nu te poţi ţine, ci ai venit peste o jumătate de leghe cu ochii învăluiţi şi picioarele-mpleticite, ca unul pe care vinul sau somnul îl ameţeşte?’» (v. 118-123). Îndrumătorul l-a luat pe Dante la întrebări, s-a mirat de ce se comportă ca omul tocmai trezit din somn, sau ameţit de băutură. “Virgiliu ştie, dar întreabă, nu pentru ca discipolul să spună lucruri deja cunoscute, ci ca să-şi dea seama de substanţa viziunilor şi de privilegiul care i-a fost dat şi să fie stimulat în perfecţionarea sa morală. Nu se poate spune că îmbinarea este dintre cele mai izbutite: însă face parte din motivaţiile călătoriei şi, chiar dacă tema este cunoscută, uneori poate fi desfăşurată prin metode retorice bogate în sugestii şi stimulatoare” (T. Di Salvo). “Leghea era o unitate de măsură folosită în Franţa, pe care anticii o echivalează unii cu trei, alţii cu patru mile. Este vorba prin urmare de o porţiune bună de drum (cam 2 kilometri), pe care Dante a străbătut-o în starea de viziune extatică” (Chiavacci Leonardi).

Pg_XV_21

«‘Vai, dulce părinte al meu, dacă mă asculţi, îţi voi spune’, am zis eu, ‘ce mi-a apărut, cînd picioarele mi-au fost aşa slăbite’. Şi el: ‘De-ai avea o sută de măşti pe faţă, nu mi-ar fi ascunse gîndurile tale, oricît de mărunte» (v. 124-129). Dante s-a pregătit să-i relateze viziunile avute, însă Virgiliu l-a oprit: ştia prea bine, citind pe chipul învăţăcelului, întîmplările ascunse în sufletul lui. “Este o reafirmare a puterii de pătrundere a raţiunii omeneşti: nu există o mişcare, oricît de măruntă, a minţii noastre care să scape, să nu fie înregistrată şi precizată de facultatea noastră de cunoaştere, să nu fie evaluată de raţiune: nimic nu i se poate ascunde (fireşte în planul datelor pămînteşti şi empirice, unde raţiunea îşi poate exercita activitatea)” (T. Di Salvo).

Miniatura_francese_2

Advertisements