Fumurile furiei (2)

by Laszlo Alexandru

Pg_XVI_4

«Toate cu ‘Agnus Dei’ începeau; o vorbă era în toate şi un mod, încît părea între ele o mare armonie. ‘Acelea sînt spirite, maestre, pe care le aud?’, am zis eu. Şi el mie: ‘Adevărat pricepi şi nodul furiei umblă să-l sloboade’» (v. 19-24). Duhurile recitau o rugăciune care începea mereu cu aceleaşi cuvinte şi le pronunţau în cor, într-o bună înţelegere. La întrebarea lui Dante, Virgiliu i-a confirmat că erau suflete care ispăşeau păcatul de furie. “Rugăciunea pe care sufletele o recită sau o cîntă este cea liturgică Agnus Dei, care, în timpul slujbei, este repetată de trei ori pentru a-i cere lui Cristos-Mielul Domnului, ce s-a jertfit pentru omenire (Ioan 1, 29), milostivenia (în primele două versete) şi pacea (în ultimul). Duhurile care în timpul vieţii s-au lăsat purtate spre violenţă şi vrajbă de către furie, care nu s-au mai călăuzit cu frîiele raţiunii pentru a urmări scopuri morale, apar, prin pedeapsa echivalenţei, înconjurate de un fum dens, iar vocile lor, în cel mai perfect acord (mare armonie) solicită, în locul duşmăniei şi al luptelor de odinioară, pacea şi milostivenia. O eficientă contrapunere se stabileşte între tema fumului furiei – patimă care blochează orice formă de comunicare, de iubire – şi cea a corului penitenţilor. (…) Duhurile afirmă acum – elogiind, în cadenţele imnului latin, jertfa voluntară a Fiului lui Dumnezeu – pozitivitatea fertilă, inepuizabilă, a durerii. În terţinele 16-18 şi 19-21, orice detaliu este atenuat, orice formă stridentă de individualism este abolită (eu auzeam voci şi fiecare părea… încît părea…). Poetul ezită să definească în termeni prea decişi consistenţa fizică, sensibilă, a formelor auzite de el; accentul se pune pe datele interioare, pe blîndeţea şi unanimitatea sentimentelor, pe armonia obţinută prin renunţare şi dăruire” (E.A. Panaitescu).

Pg_XVI_5

«‘Dar tu cine eşti, ce fumul nostru-l spinteci şi de noi vorbeşti de parc-ai împărţi încă timpul după calende?’ Aşa ne-a spus o voce; la care maestrul meu a zis: ‘Răspunde şi întreabă dacă pe aici se merge în sus’» (v. 25-30). O voce neaşteptată l-a luat la întrebări pe Dante, care din felul de-a vorbi părea om viu. Călăuza l-a sfătuit să accepte dialogul şi să se intereseze dacă mergeau pe calea bună pentru a urca pe munte. “Spectacolul se animă, se îndreaptă spre o mişcare dramatică. Răspunsul blînd al lui Virgiliu este urmat de vorbele aproape sfidătoare, mînioase, pe care unul dintre spirite i le adresează lui Dante. Expresia dar tu cine eşti este aceeaşi cu care, în Infern, Bocca degli Abati i s-a adresat Poetului (XXXII, 88). Sufletul care a pronunţat-o aici încă nu s-a eliberat de nodul furiei. Efectul acestei apostrofe (v. 25) este sporit de aliteraţia aspră, care ocupă al doilea hemistih (fendi exprimă energic consistenţa materială pentru fummo, funcţia sa de obstacol în calea penitenţei), precum şi opoziţia dintre tu şi nostro (fumul, instrument de purificare, îi apare spiritului ca un privilegiu la care un om viu n-ar trebui să aibă dreptul). De aici impresia că acest suflet îl consideră pe Dante ca pe un intrus ce trebuie respins; un ton asemănător a avut – dar fără suficienţa ce caracterizează primele cuvinte ale furiosului – apostrofa lui Caton către cei doi călători abia ieşiţi din valea infernală” (E.A. Panaitescu).

Pg_XVI_6

«Şi eu: ‘Vai, creatură ce te cureţi, spre a redeveni frumoasă pentru cel ce te-a făcut, o minune vei auzi, de mă urmezi’. ‘Te voi urma cît mi-e permis’, a răspuns; ‘şi dacă să vedem fumul nu ne lasă, auzul ne va ţine legaţi în schimb’» (v. 31-36). Dante îl îndeamnă pe spiritul care se purifică, în vederea ascensiunii spre Paradis, să-l însoţească pentru a-l asculta. Celălalt îl asigură că-i va sta aproape, atîta vreme cît îi va fi permis; dacă nu se pot vedea, totuşi ei se aud. “Călătoria lui Dante, ca orice expediţie purificatoare, are rostul redobîndirii unei frumuseţi originare, o reconstituire a chipului autentic pe care însă păcatul l-a acoperit, l-a mascat” (T. Di Salvo). “Sufletele furioşilor nu pot ieşi din ceaţa care le înfăşoară, decît după recîştigarea purităţii originare” (T. Di Salvo).

Jan_Van_Eyck

Advertisements