Fumurile furiei (3)

by Laszlo Alexandru

Andrea_Bonaiuto3

Pg_XVI_7

«Atunci am început: ‘Cu acea faşă pe care moartea o desface mă duc în sus, şi-am venit aici prin jalea infernală. Iar dacă Domnul m-a închis în harul său, încît vrea ca eu să-i văd curtea, cum în vremea modernă nu se face» (v. 37-42). Poetul îi relatează că străbate Purgatoriul, avînd încă trup muritor, după ce-a parcurs Infernul. Va merge în Paradis, cu ajutor de la harul lui Dumnezeu, cum nu s-a mai văzut. “Călătoria prin lumea de după moarte i-a fost permisă doar lui Enea (cf. Virgiliu, Eneida, cîntul VI) şi Sfîntului Pavel (A doua epistolă către Corinteni), după cum Dante a amintit-o deja în cîntul II al Infernului (v. 13 sqq.)” (E.A. Panaitescu). “Dante îşi justifică prezenţa în ceea ce furiosul a numit fumul nostru, printr-o vorbire împodobită şi măsurată. Se remarcă perifraza prin care este desemnat trupul (faşă pe care moartea o desface), concepută în analogie tonală cu simbolul fumului furiei, pentru a sugera legătura strînsă dintre realitatea trupească şi patimi (trupul «înfaşă» realitatea simplă şi transparentă a sufletului şi îi face anevoioase opţiunile, călătoria noastră în această viaţă; de fapt cei vii – va spune interlocutorul său, explicitîndu-i motivul – sînt orbi); acesteia îi răspunde, prin contrapunere, metafora «închiderii» Harului divin (dacă Domnul m-a închis în harul său), închidere ce nu ascunde şi nu rătăceşte, ci dezvăluie şi conduce spre bine. Peroraţia lui Dante, aşa nobil impregnată de motive îndepărtate de orice referinţă contingentă, în final se însufleţeşte, exprimă o nerăbdare personală, dorinţa acută de-a fi luminat de cuvintele interlocutorului (dar spune-mi-o şi spune-mi), aproape o nelinişte de-a afla un adevăr grav şi solemn. La repetiţia din v. 44 răspunde simetric cea din v. 46. Cuvintele lui Marco Lombardo îşi menţin o concizie laconică şi contribuie la izolarea, într-o lumină de sobrietate demnă, a acestui personaj: «S-ar zice – observă Momigliano – că este o anticipare psihologică, la fel ca atitudinea meditativă şi solemnă a lui Sordello înainte de digresiunea politică»” (E.A. Panaitescu).

Pg_XVI_8

«nu-mi ascunde cine ai fost înainte de moarte, dar spune-mi-o şi spune-mi de merg bine spre trecătoare; iar vorbele tale să ne fie însoţitoare’. ‘Lombard am fost şi m-am numit Marco: rostul lumii l-am ştiut şi-acea valoare am iubit-o la care azi nimeni nu mai întinde arcul» (v. 43-48). Dante a insistat să afle cu cine stătea de vorbă şi de asemeni a vrut să ştie dacă drumul pe care el a pornit era bun. Celălalt şi-a spus numele şi s-a prezentat pe scurt: a trăit în Lombardia, la diverse curţi nobiliare, s-a priceput la activităţile politice şi a iubit virtuţi ca nobleţea şi curajul, spre care nimeni nu mai tindea. “Marco a trăit în a doua jumătate a sec. al XIII-lea şi a fost un curtean de mare înţelepciune, cu suflet nobil şi mîndru, gata să-i judece dispreţuitor, pentru viciile lor, pe boierii puternici la curtea cărora trăia. Acestea sînt veştile pe care ni le-au transmis vechii comentatori, istoricii şi culegerile de nuvele, fiindcă nu ştim nimic altceva despre viaţa lui. Anonimul Florentin afirmă că a aparţinut familiei veneţiene Lombardo sau Lombardi, pe cînd Ottimo, urmat de ceilalţi comentatori vechi şi de toţi cei moderni, consideră că lombardo indică locul naşterii sale; de altfel un asemenea adjectiv în Evul Mediu era folosit pentru a desemna toată Italia de nord” (E.A. Panaitescu).

Pg_XVI_9

«Pentru a urca mergi drept înainte’. Astfel a răspuns şi a adăugat: ‘Te rog ca pentru mine să te rogi, cînd sus vei fi’. Şi eu lui: ‘Mă leg pe cinstea mea să fac ce-mi ceri; dar mă frămînt pe dinăuntru într-o îndoială, dacă nu mi-o lămuresc» (v. 49-54). Marco i-a confirmat că se află pe calea cea bună şi l-a rugat pe Dante să se roage pentru el, la sfîrşitul călătoriei. Poetul îi promite că îl va ajuta cu rugăciune sale, dar îl roagă să-i lămurească o altă neclaritate. “În mod constant în Comedie şi mai ales în a doua şi a treia cantică, apariţia unui dubiu îl face pe poet să îndepărteze de la sine orice altă temă: încă o dată prin această tehnică remarcăm că adevăratul protagonist al Comediei este Dante cu interesele, problemele, îndoielile şi perspectivele sale; toate se învîrt în jurul lui şi al motivelor călătoriei sale” (T. Di Salvo).

Andrea_Bonaiuto2

Advertisements