Blestemele zgîrceniei (2)

by Laszlo Alexandru

Pg_XX_4

«şi-ntîmplător am auzit: ‘Dulce Marie!’ strigîndu-se în faţa noastră printre lacrimi, cum face femeia cînd stă să nască; şi urmînd: ‘Fost-ai aşa sărmană, cît se poate vedea în staulul unde ţi-ai depus povara sfîntă’» (v. 19-24). Unul dintre duhurile penitente a evocat sărăcia virtuoasă a Sfintei Fecioare, în contradicţie cu păcatul de care s-au făcut vinovaţi cei de pe această cornişă. “Dispreţul pentru bogăţii este prezentat fie ca acceptare a sărăciei, în exemplele despre Fecioara Maria şi Fabriciu, fie ca generozitate virtuoasă în acţiunea Sfîntului Nicolae din Bari. În primul exemplu domină amintirea sărăciei Sfintei Fecioare, care a dat naştere Mîntuitorului şi şi-a pus fiul în iesle (Luca 2, 7)” (E.A. Panaitescu). “Acesta e primul exemplu de sărăcie, acceptată cu seninătate şi plasată ca virtute principală, în contrast cu puterea devastantă a zgîrceniei; şi de această dată, ca şi pe celelalte cornişe, exemplul oferit mai întîi meditaţiei ca îndemn şi orientare este un episod din viaţa Sfintei Fecioare: «Şi a născut pe Fiul ei cel dintîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei» (Luca). Maria devine exemplu întrucît a acceptat cu fermitate resemnată sărăcia, transformînd-o din lipsă a bunurilor în fapt pozitiv, de prezenţă curajoasă, opţiune a unui mod de viaţă, singurul garant, în fond, al ascezei către divinitate” (T. Di Salvo).

Pg_XX_5

«Apoi am desluşit: ‘Vai, bunule Fabriciu, prin sărăcie ai vrut virtute, în loc de bogăţie prin viciu să stăpîneşti’. Aceste vorbe mi-au plăcut aşa de mult încît am mers înainte spre a cunoaşte duhul de la care păreau a veni» (v. 25-30). Următorul model invocat de penitent şi auzit de călător este al nobilului roman ce s-a distins în probitatea sa. “Caius Fabricius Luscinus, consul în 282 şi 278 î.C., a fost protagonist în două episoade celebre, de obicei citate ca exemple de verticalitate şi integritate: întîi a refuzat cadourile samniţilor, în favoarea cărora a obţinut pacea, iar doi ani mai tîrziu a respins darurile oferite de Pyrrhus şi a murit aşa de sărac încît a fost înmormîntat pe spezele statului” (E.A. Panaitescu). “Pilda lui Fabriciu, care-l face pe poet să înainteze, aproape bucurîndu-se sufleteşte de cuvintele de celebrare pronunţate, îi place în mod deosebit, atît pentru că Fabriciu este personajul care prin sărăcia sa virilă sublimează şi explică istoria romană, de Dante văzută ca istorie exemplară, condusă de providenţă, cît şi pentru că, prin intermediul lui Fabriciu, poetul regăsea modelul de om pe care l-a păstrat îndelung în suflet, asemănător celui al marilor florentini nevoiaşi, dar puternici, neclintiţi, dar cinstiţi, pe care-i va reîntîlni mai apoi în cuvintele lui Cacciaguida (Paradis XV, XVI, XVII)” (T. Di Salvo).

Pg_XX_6

«El mai grăia de mărinimia lui Nicolae către fecioare, pentru a-şi trăi virtuos tinereţea. ‘Vai, suflete ce-aşa bine vorbeşti, spune-mi cine ai fost’, am zis, ‘şi de ce doar tu aceste demne laude le pomeneşti» (v. 31-36). Altă pildă a evocat gestul darnic al  Sfîntului Nicolae. Auzind acestea, Dante a vrut să afle identitatea celui ce vorbeşte şi cum de e singurul care menţionează întîmplările de generozitate ale trecutului. “Al treilea exemplu aminteşte un episod din legenda Sfîntului Nicolae, episcop la Mira, în Licia şi patronul oraşului Bari, care a trăit între sec. al III-lea şi al IV-lea d.C.: trei nopţi la rînd, Sfîntul Nicolae a lăsat pe ascuns sume de bani în casa unui om sărac, care n-avea mijloacele necesare pentru a le face zestre fetelor lui, care ar fi fost obligate din acest motiv să se prostitueze. Legenda era foarte răspîndită în Evul Mediu şi transmisă prin texte latine şi diverse romane” (E.A. Panaitescu).

Re_di_Francia-Miniatura_parigina

Advertisements