Staţiu se înclină în faţa lui Virgiliu (5)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXI_13

«Şi-nţeleapta călăuză: ‘Acum văd mreaja care aici vă leagă şi cum se desface, de ce se cutremură locul aici şi de ce laolaltă vă bucuraţi. Acuma fii bun, să aflu cine-ai fost şi de ce-ai zăcut aici atîtea secole, cu vorbele tale să-mi spui’» (v. 76-81). După ce Virgiliu recunoaşte că a priceput ce piedică îi reţine pe păcătoşi în Purgatoriu şi felul în care acţiunea sa încetează, îl roagă pe celălalt să se prezinte. “Mreaja: este metaforic spus ansamblul firelor interioare subţiri şi numeroase care, ca nişte obstacole, se dispun în jurul sufletelor penitente şi le blochează în punctul unde se află, dar fără a le ascunde viziunea cerului, care le ajută să accepte în mod pozitiv pedeapsa atribuită” (T. Di Salvo).

Pg_XXI_14

«‘Pe vremea cînd bunul Titus, cu ajutorul regelui suprem, a răzbunat rănile pe unde a ieşit sîngele vîndut de Iuda» (v. 82-84). Interlocutorul celor doi poeţi a trăit pe vremea cînd războinicul Titus i-a învins pe evrei. “Titus, fiul împăratului Vespasian şi apoi urmaşul său (79 d.C.), a condus o expediţie de pedeapsă împotriva evreilor rebeli, care s-a încheiat în anul 70 d.C. cu distrugerea Ierusalimului, distrugere care, după Dante, s-a întîmplat prin voinţă divină, pentru a fi răzbunată moartea lui Isus” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXI_15

«cu numele ce mai mult durează şi mai mult onorează eram eu dincolo’, a răspuns acel duh, ‘cu mare faimă, dar încă fără credinţă» (v. 85-87). Vorbitorul a fost poet, în timpul vieţii. Era faimos, dar încă nu era credincios. “Pentru a pricepe în mod coerent episodul, să notăm raportul instituit de Staţiu între calitatea sa de poet şi faptul că a trăit pe vremea cînd Titus executa voinţa divină şi devenea pedepsitorul evreilor care l-au ucis pe Isus. Aici apropierea este şi temporală: dar timpul este cel al evenimentului religios, în care Imperiul este instrumentul ce operează din însărcinarea providenţei, cu scopul de-a distruge rezistenţa evreilor nu atît faţă de autoritatea politică, ci faţă de învăţătura lui Isus, care a fost torturat şi ucis de ei. Şi tocmai pe vremea cînd se mişcau forţe de substanţă cosmică şi de o parte se afla Cristos, care îi delega executarea unui act de dreptate lui Titus, iar de altă parte erau evreii, în care se întîlneau diabolic toate forţele perverse care se opuneau răspîndirii bunei vestiri, Staţiu, dîndu-şi seama de poziţia sa culturală limitată, ca un mare poet, intuieşte adevărul nou şi unic, aderă la noua religie şi se adaptează la ea. Asemeni lui, pe rînd, ceilalţi oameni vor urma acelaşi traseu istoric. Există prin urmare un raport între istoria mare şi cea a indivizilor: prima îi solicită celeilalte să iasă din greşeală, din limitele unei credinţe greşite, în zeii falşi şi mincinoşi şi călăuzeşte către adevărata credinţă” (T. Di Salvo).

Segna_di_Bonaventura

Advertisements