Staţiu se înclină în faţa lui Virgiliu (8)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXI_22

«Acesta care-mi îndrumă ochii spre înălţimi e acel Virgiliu de la care ai luat puterea de-a cînta despre oameni şi zei. De-ai crezut vreun alt motiv pentru zîmbetul meu, renunţă ca neadevărat şi fii sigur că au fost vorbele tale despre el’» (v. 124-129). Călăuza lui Dante e chiar poetul Virgiliu, care a fost şi inspiratorul poeziei lui Staţiu. Nu există alte motive ascunse pentru surîsul de stinghereală al călătorului. “Dante reia cele spuse de Staţiu despre influenţa lui Virgiliu asupra poeziei sale; puterea este focul din v. 94; despre oameni şi zei este expresia care desemnează cele două poeme epice, care tratează despre faptele fiinţelor omeneşti şi ale divinităţilor” (Chiavacci Leonardi).

Pg_XXI_23

«Deja se închina să-i îmbrăţişeze genunchii învăţătorului meu, dar el i-a spus: ‘Frate, nu face asta, căci eşti umbră şi-o umbră vezi’. Iar acela ridicîndu-se: ‘Acum poţi pricepe iubirea uriaşă care de tine mă însufleţeşte, cînd uit deşertăciunea noastră, văzînd umbrele ca lucruri întrupate’» (v. 130-136). Staţiu s-a înclinat imediat, cu admiraţie şi umilinţă, în faţa spiritului său tutelar. Virgiliu încearcă să oprească acest semn de smerenie, care este necuvenit între două spirite deja moarte. Staţiu îşi reafirmă dragostea sinceră şi bucuria de a-l vedea pe Virgiliu. “Frate, nu face asta: sînt vorbele spuse de Adrian al V-lea lui Dante (cf. XIX, 127-135) şi probabil că înseamnă acelaşi lucru: aici nu există fiinţe superioare şi inferioare. Virgiliu aşadar îl opreşte pe Staţiu nu atît din motive concrete, fiindcă două umbre nu se pot îmbrăţişa (el l-a îmbrăţişat totuşi pe Sordello în VI, 75), cît pentru că nu vrea recunoaşterea unei superiorităţi, mai ales că el se află efectiv, pe planul eternităţii, mai prejos de celălalt. Credem că aşa se explică aparenta contradicţie dintre cele două pasaje” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_napoletana

Advertisements