Poezia care deschide calea spre Dumnezeu (3)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXII_9

«Şi află că vina ce se opune direct unui păcat, cu el împreună îşi veştejeşte vigoarea; de aceea, de-am fost printre oamenii care deplîng zgîrcenia, pentru a mă spăla de contrariul ei mi-a fost dat’» (v. 49-54). Păcatele opuse sînt pedepsite laolaltă. Din acest motiv Staţiu, vinovat de risipire, stătea în Purgatoriu laolaltă cu zgîrciţii. “Acum devine evident că Staţiu se afla în al cincilea cerc nu ca zgîrcit (şi astfel este corectată eroarea făcută de Virgiliu), ci ca risipitor” (T. Di Salvo).

Pg_XXII_10

«‘Însă cînd ai cîntat armele crunte pentru dubla jale a Iocastei’, a zis bucolicul poet» (v. 55-57). Mirarea lui Virgiliu – legat de faptul că Staţiu, un poet aparent necreştin, se află totuşi în Purgatoriu – continuă. “Dante face aluzie la subiectul Tebaidei. Cei doi fraţi în luptă pentru domnia asupra Tebei sînt Eteocle şi Polinice (cf. Infern XXVI, 53-54), născuţi, la fel ca Antigona şi Ismena (cîntul XXII, 110-111), după faimosul mit, din legătura incestuoasă dintre Iocasta şi fiul ei Oedip. Eteocle şi Polinice, care au sfîrşit prin a se ucide reciproc, au fost pentru mama lor o dublă cauză de durere, la naşterea şi la moartea lor” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXII_11

«‘prin felul cum Clio cu tine cîntă, încă nu pare că te-a făcut creştin credinţa, fără de care fapta bună nu-i de-ajuns. Dacă este aşa, ce soare ori ce torţe te-au scos din întuneric, de-ai înălţat apoi vela pe urmele pescarului?’» (v. 58-63). Muza istoriei, Clio, l-a inspirat pe Staţiu, fără ca acesta să pară însufleţit de creştinism. Cum se explică atunci faptul că el a ajuns în Purgatoriu, nu în Infern? “O altă îndoială se iveşte în atenţia lui Virgiliu. Din operele lui nu rezultă că Staţiu era creştin. Cine sau ce anume l-a iluminat, prin urmare, şi l-a călăuzit spre descoperirea credinţei, căci fără a adera la ea nu putem urca în Purgatoriu şi de aici în Paradis” (T. Di Salvo). “Clio era muza istoriei, invocată de Staţiu în Tebaida (I, 41 şi X, 630), ca inspiratoare a poemului său” (E.A. Panaitescu). “Doar credinţa ne mîntuieşte: faptele bune ajută, contribuie, sînt o premisă, dar nu sînt de ajuns. Morala fără teologie este, cum se va spune mai apoi, o lumină înconjurată de întuneric” (T. Di Salvo). “Aluzia la Sfîntul Petru, pescarul, trimite la metafora vieţii asimilate unei călătorii cu barca peste care se înalţă vela. Este o imagine ce aparţine memoriei biblice, atît de prezente la Dante, dar şi în iconografia medievală” (T. Di Salvo).

Miniatura_francese_4

Advertisements