Poezia care deschide calea spre Dumnezeu (4)

by Laszlo Alexandru

Biblioteca_Leida_1

Pg_XXII_12

«Şi-acela către el: ‘Tu m-ai trimis întîi spre Parnas, să beau din peşterile sale, şi tu întîi spre Domnul m-ai luminat» (v. 64-66). Staţiu a descoperit mesajul creştin, fiind călăuzit de poezia lui Virgiliu. “Parnasul era un munte din Focida, celebru ca reşedinţă a lui Apollo şi a muzelor: de pe stîncile sale ţîşnea izvorul Castalia şi a bea din undele acelea însemna a fi inspirat” (E.A. Panaitescu). “Acest pasaj, în care e stabilită influenţa exercitată asupra lui Staţiu de poezia virgiliană atrage atenţia cititorului nu doar prin clara importanţă inclusiv morală, pe lîngă cea estetică, atribuită poeziei, ci şi prin implicaţiile religioase (poate să fie convertit Staţiu de un poet, în plus păgîn, fără a trece prin filtrul indispensabil al harului?)” (T. Di Salvo).

Pg_XXII_13

«Ai făcut ca omul ce umblă noaptea, de poartă lumina în urmă şi pentru sine n-o foloseşte, dar în spate face lumea ştiutoare, cînd ai spus: “Veacul se-nnoieşte; se-ntorc dreptatea şi prima eră umană, o nouă stirpe coboară din ceruri”» (v. 67-72). Virgiliu a avut rolul unui lampadofor, ce deschide pentru ceilalţi căi noi, pe care doar le intuieşte, dar încă nu le cunoaşte, atunci cînd a atras atenţia, în poezia sa, că începe o nouă eră în istoria omenirii. “Comparaţia din terţina 67-69 avea, pe vremea Poetului, o lungă, solemnă tradiţie de aluzii simbolice, toate derivînd din imaginea biblică a «mersului prin întuneric» care este limpezit de lumina Domnului. Aici culminează sensul de înaintare impetuoasă prin metafore care, din versul 130 al cîntului XX, mai întîi a anticipat, apoi a comentat şi a interpretat întoarcerea dramatică a lui Staţiu către valorile supreme ale spiritului: culturale mai întîi, apoi morale (învăţătura desprinsă de el din lectura episodului cu Polidor), în fine religioase. Această imagine e strîns legată – prin amploarea rezonanţelor care devin interprete ale unei deveniri istorice (sensul apariţiei creştinismului în lumea antică) – de cea a lui Cristos reînviat (cîntul XXI, v. 7-9). Porena este de părere că metafora luminii dezvoltată în versurile 67-69 «este cu siguranţă cea mai înaltă şi mai precisă pentru a exprima legătura misterioasă, profundă, dintre lumea clasică şi lumea creştină… De fapt apariţia creştinismului este un fapt nou şi miraculos; dar este şi o continuare. Pe de o parte există evoluţia naturală a unei istorii în cealaltă, iar pe de altă parte există un fapt nou, negarea efectivă a trecutului. Dante a marcat poate cu mai multă profunzime decît oricine punctele de ruptură, limitele înţelepciunii antice, dar şi confluenţa şi necesarele conexiuni»” (E.A. Panaitescu). “Pasajul care l-a luminat pe Staţiu şi pe care Dante îl rezumă şi-l traduce este cel faimos din a patra Eglogă virgiliană (Bucolice IV, 5-7): «magnus ab integro saeclorum nascitur ordo. Iam redit et Virgo, redeunt Saturnia regna; iam nova progenies caelo demittitur alto» («o serie măreaţă de secole începe. Revine şi Fecioara, revine domnia lui Saturn; iar din înaltul cerurilor e trimis un nou vlăstar»). Versurile lui Virgiliu prevestesc şi celebrează întoarcerea erei de aur, sub regimul lui Augustus, şi probabil fac aluzie la naşterea lui Saloninus, fiul lui Gaius Asinius Pollio, consul în anul 40 î.C.; dar începînd cu secolul al IV-lea au fost interpretate ca o profeţie mai mult sau mai puţin conştientă a naşterii Mîntuitorului din Fecioara Maria (acea Virgo din textul virgilian e Astraea, zeiţa justiţiei) şi de noua eră începută de El. În plus mitul clasic al unei vîrste fericite şi simple (prima eră umană) îi corespunde naraţiunii biblice despre viaţa fericită şi neprihănită a lui Adam şi Eva înainte de păcatul originar. Aceste interpretări au stat la temelia legendei medievale despre un Virgiliu precreştin, acceptată de Dante (Monarhia I, 11; Epistola VII, 6) şi aici dusă pînă la cea mai înaltă semnificaţie poetică şi morală” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXII_14

«Prin tine am fost poet, prin tine creştin: dar ca să vezi mai bine ce schiţez, pentru a colora voi întinde mîna. Deja era lumea toată îmbibată de adevărata credinţă, semănată de trimişii regatului etern; iar vorba ta, mai sus amintită, suna ca a noilor predicatori; încît am deprins obiceiul de a-i vizita» (v. 73-81). Staţiu a devenit poet şi creştin sub influenţa lui Virgiliu. Personajul îi dă alte detalii modelului său, în legătură cu convertirea trăită. Creştinismul se răspîndise deja, iar cuvintele poetice ale lui Virgiliu erau în mare consonanţă cu noul mesaj. Atunci Staţiu a început să-i frecventeze pe creştini. “Versul 73, aşa puternic accentuat, este sinteza întregului episod. Totuşi se simte aici o tonalitate retorică, subliniată şi mai mult de imaginea luată din tehnica picturală (mai întîi se făcea pe perete un desen, o schiţă, şi apoi se colora) a poetului acţionînd ca pictorul, care treptat desenează şi completează opera gîndită. Este confirmată concepţia poeziei, care este egală în substanţa ei cu o activitate tehnică, cu atît mai valoroasă cu cît e mai rafinată” (T. Di Salvo). “Faptul că creştinismul, în primul secol, era profund şi amplu răspîndit, cum susţine aici Staţiu, este doar o afirmaţie emfatică. Creştinismul trăia pe atunci ca religie a unor grupări reduse şi răsfirate, adeseori amestecate cu grupări ebraice sau avînd religii orientale asemănătoare” (T. Di Salvo).

Miniatura_francese_3

Advertisements