Poezia care deschide calea spre Dumnezeu (8)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_fiamminga

Pg_XXII_24

«Cei doi poeţi de pom s-au apropiat; dar o voce dintre frunze a strigat: ‘De asemenea hrană veţi duce lipsă’. Apoi a zis: ‘Mai degrabă se gîndea Maria să facă nunta vrednică şi-mbelşugată, decît la gura ei, care acum pentru voi răspunde» (v. 139-144). Călătorii s-au apropiat, dar un glas poruncitor le-a interzis să se atingă de fructe. Acelaşi glas a evocat pilda nobilă a Fecioarei Maria, care s-a gîndit nu să se ghiftuiască la nuntă, ci să-i ajute pe nuntaşii rămaşi în dificultate. Gura ei virtuoasă se roagă acum, în Paradis, pentru păcătoşi. “O voce neaşteptată şi misterioasă strigă exemple de cumpătare la mîncat şi băut. Primul exemplu este al Fecioarei Maria la nunta din Cana (cf. Ioan 2, 1-11), episod deja propus pentru a transmite sentimentul de milă (cf. cîntul XIII, 28-29)” (E.A. Panaitescu). “Începe aici partea ritualică a purificării, ce se obţine, ca totdeauna în Purgatoriu, pe două căi, cea a înspăimîntării (viziunea pedepselor) şi cea a răsplăţii (viziunea recompensei acordate celor ce-au învins păcatul). Aici pildele ţin de a doua categorie şi, ca totdeauna în Purgatoriu, primul exemplu o are ca personaj central pe Fecioara Maria” (T. Di Salvo). “Episodul, preluat din Evanghelii, este cel, bine cunoscut, al nunţii din Cana. Atunci cînd Maria a observat că se termină vinul, iar mirii şi gazdele riscă să se facă de mare ruşine în faţa oaspeţilor, i-a cerut lui Isus să preschimbe apa în vin. Lucrul s-a întîmplat. Într-o asemenea împrejurare, grija maternă, afectuoasă, a împins-o pe Fecioara Maria, nu lăcomia de mîncare şi băutură, nu un scop hedonist şi consumist, ci un sentiment de caritate” (T. Di Salvo).

Pg_XXII_25

«Iar vechile romane, pentru a bea, s-au mulţumit cu apa; iar Daniel a dispreţuit hrana şi-a dobîndit ştiinţa. Primul veac a fost ca aurul frumos, a făcut ghinda gustoasă la foame şi orice pîrîu ca nectarul la sete» (v.145-150). Femeile din Roma antică beau doar apă. Profetul Daniel a refuzat mîncarea şi a devenit înţelept. În prima eră a omenirii, care a fost frumoasă ca aurul, se trăia cu modestie: fructele naturii şi apa de izvor îndestulau pe toată lumea. “După Valerius Maximus (Facta et dicta memorabilia II, I, 3), «folosirea vinului era necunoscută în vechime pentru femeile romane». Profetul Daniel, după cucerirea Ierusalimului, a fost trimis la curtea lui Nabucodonosor, dar el, pentru a nu se contamina, a refuzat să se aşeze la masa regelui şi a refuzat anumite mîncăruri şi vinul, mulţumindu-se cu legume şi apă: ca răsplată a primit de la Domnul înţelepciunea şi capacitatea de a explica visele (Daniel 1, 3-20)” (E.A. Panaitescu). “Dante face trimitere la vîrsta de aur a vechii omeniri (cf. Infern XIV, 106; Purgatoriu XXVIII, 140), cîntată în poveştile poeţilor (cf. Ovidiu, Metamorfoze I, 89-112; Virgiliu, Eneida VIII, 324-325). Pentru Dante, vechea vîrstă de aur nu consta în abundenţa de fructe şi în fineţea mîncărurilor şi a băuturilor, potrivit mitului cu rîurile prin care curgea laptele şi copacii din care picura mierea, ci în sobrietatea şi stăpînirea de sine: foamea şi setea făceau plăcute cele mai simple fructe ale pămîntului şi apa curată a fîntînilor” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXII_26

«Cu miere şi lăcuste s-a hrănit Botezătorul în deşert; de aceea e slăvit şi-atît de mare, pe cît se-arată-n Evanghelii’» (v. 151-154). Un alt personaj biblic şi-a cîştigat celebritatea în deşert, dovedindu-şi în grele condiţii cumpătarea. “Sfîntul Ioan Botezătorul, în pustietate, potrivit povestirii evanghelice, s-a hrănit cu lăcuste şi miere sălbatică (Matei 3, 4; Marcu 1, 6). Iar Evanghelia spune despre el: «Dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul (Luca 7, 28; Matei 11, 11)” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_francese_5

Advertisements