Prietenul jigărit (4)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIII_10

«‘Of, nu te-mpiedica de scabia uscată ce-mi decolorează pielea’, se ruga, ‘nici de carnea scobită ce-mi lipseşte; ci spune-mi adevărul despre tine şi cine sînt cele două suflete de-acolo ce te-nsoţesc; să nu mă laşi fără a vorbi!’» (v. 49-54). Forese îşi roagă prietenul să nu se lase dezgustat de noua sa înfăţişare jalnică, ci să stea de vorbă cu el. “Dante a insistat adineaori pe pielea care se decojea, pe descărnarea care dădea imagini înfricoşătoare de schelet. Prietenul, care şi-a dat seama de atenţia acordată unui fapt impresionant, dar în fond nerelevant (Dante cumva şi-ar pierde vremea ca vînătorul alergînd după imagini sau lucruri fără importanţă), îl readuce la sine, la întrebările care sînt expresia unei serii de probleme ce-l apasă pe dinăuntru şi pe care prezenţa omului viu le-a declanşat” (T. Di Salvo).

Pg_XXIII_11

«‘Faţa ta, pe care am lăcrimat odinioară moartă, mă face acum să plîng cu-aceeaşi durere’, i-am răspuns, ‘văzînd-o aşa sluţită. De-aceea spune-mi, pentru Dumnezeu, ce vă desfoaie aşa: nu-mi cere să vorbesc, în timp ce mă uimesc, fiindcă nu poate grăi cel ce-are alte gînduri’» (v. 55-60). Dante îl asigură că aceeaşi milă pe care a simţit-o la moartea lui Forese îl frămîntă şi-acum, văzîndu-l în ce hal a ajuns pe lumea cealaltă. Apoi îi cere lămuriri asupra motivelor unui asemenea aspect scheletic al penitenţilor. “Terţina 55 este ecoul unei dureri personale – ce a simţit Dante la vederea pedepsei care i-a fost destinată, ca ispăşire, prietenului său din tinereţe –, dar constituie în acelaşi timp expresia unei dureri mai vaste: cea care derivă din vederea nobleţii şi sacralităţii trăsăturilor omeneşti care au devenit de nerecunoscut, deformate caricatural de intensitatea suferinţei (în cazul specific al foamei). «Forese l-a rugat să nu-i ia în seamă chipul descompus: dar Dante nu-şi ia privirea de la el, resimte nu scîrbă, ci milă; şi aspectul desfigurat îi aduce aminte de chipul lui Forese cel viu şi i-l apropie în semn de prietenie, care are o semnificaţie religioasă de împotrivire la duşmănia de odinioară. Dante spune: faţa ta, pe care am lăcrimat odinioară moartă, cu o trimitere rapidă, dar profundă: între ostilitatea de odinioară şi afecţiunea de-acum s-a interpus moartea lui Forese; şi poate că tocmai moartea a stins ura de demult. Dante este aici un suflet care ispăşeşte» (Momigliano)” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXIII_12

«Şi el mie: ‘Din judecata eternă coboară putere peste apa şi peste planta lăsată-n urmă, pentru care eu mă subţiez. Toată gloata ce cîntă plîngînd, fiindcă a urmat lăcomia fără de măsură, prin foame şi sete îşi recapătă aici sfinţenia» (v. 61-66). Voinţa divină a hotărît ca lacomii să fie torturaţi prin vederea fructelor ispititoare şi a stropilor limpezi de apă, dar fără a-şi potoli pofta şi slăbind îngrozitor pînă la deformare. “Descărnarea, care se dezlănţuie la vederea fructelor şi a apei, scapă posibilităţilor de cunoaştere ale omului: i se datorează providenţei care, acţionînd în mod tainic, stîrneşte în penitent dorinţa de-a elimina acea grăsime care a fost efectul exterior al lăcomiei” (T. Di Salvo). “Să se observe cum, explicînd poruncile divine, Forese înalţă tonul limbajului, de la registrul familiar la cel solemn şi doctrinar” (Chiavacci Leonardi).

golosi

Advertisements