Prietenul jigărit (7)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIII_19

«Vai, dulce frate, ce vrei să-ţi mai spun? Timpul viitor îl văd deja, de care ora aceasta nu-i departe, cînd din amvon le veţi opri pe neruşinatele femei florentine să umble arătîndu-şi pieptul gol cu ţîţele» (v. 97-102). Forese se dezlănţuie într-o invectivă profetică împotriva femeilor indecente din Florenţa. Curînd va fi nevoie de ordinul Bisericii pentru a le interzice să se arate despuiate pe străzi. “Dante, în această prezicere pe care o pune în gura lui Forese, probabil că se referă nu atît la predica împotriva modei indecente, cît la un sperat ordin episcopal, sau la o lege somptuară a comunei, care să stabilească pedepse clare. Dar la Florenţa, în anii imediat de după 1300, nu sînt documentate legi sau ordine în acest sens” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXIII_20

«Ce barbare, ce sarazine au fost vreodată, la care să fie nevoie, pentru a le face să umble acoperite, pedepse ori alte discipline?» (v. 103-105). Nici printre barbari sau musulmani nu-şi permit femeile atîta lipsă de cuviinţă ca la Florenţa. “Aminteşte aici barbarii, adică popoarele necivilizate, şi sarazinii, adică mahomedanii, consideraţi ca fiind înclinaţi spre depravare, pentru a spune că femeile sălbatice şi necredincioase n-au ajuns niciodată în asemenea hal ca acelea din Florenţa, care au nevoie de sancţiuni pentru a umbla acoperite, un lucru ce ţine de însăşi natura femeii” (Chiavacci Leonardi).

Pg_XXIII_21

«De-ar şti neruşinatele ce le găteşte cerul, şi-ar căsca în urlet gura; căci dacă prevestirea aici nu mă-nşală, se vor tîngui mai iute decît îi dau tuleie celui ce-acum se potoleşte cu nani» (v. 106-111). Această decădere a moravurilor va fi curînd pedepsită. Copilaşul – care acum ascultă cîntece de leagăn – nu va avea încă mustăţi şi barbă, cînd depravatele florentine vor urla de groază, în faţa pedepsei care le va izbi. “Forese face o profeţie neclară şi aşadar mai eficientă, a unui lucru groaznic şi dureros, mai ales pentru femei. Între 1300 şi 1315 n-au lipsit din Florenţa evenimentele funebre, care să pară pedepse venite din cer. Nu ştim însă dacă Dante voia să anunţe, printr-o profeţie generică, o pedeapsă inevitabilă, fără a avea în minte nimic precis, sau dacă voia să facă aluzie la ororile luptelor civile, la masacrul lui Fulcieri da Calboli (cf. Purgatoriu XIV, 58-66), la înfrîngerea de la Montecatini (1312) sau, mai probabil, la venirea lui Henric al VII-lea (1312). După o interogaţie cu aparenţă şi structură retorică (însă, cum a avertizat Fubini, culoarea retorică defineşte mereu la Dante o netă luare de poziţie) în versurile 103-105, prevestirea îl transformă pe blîndul, penitentul Forese într-un profet de nenorociri. Cum pe bună dreptate subliniază Spoerri, în versurile următoare (106-108; 109-111) se manifestă un fel de apocaliptică «bucurie a distrugerii» în raport cu pedeapsa divină, care nu va întîrzia să lovească moravurile corupte ale cetăţii transformate în acelaşi timp de Poet în obiect al iubirii sale geloase şi al urii sale, ce nu acceptă compromisuri” (E.A. Panaitescu).

Andrea_di_Bonaiuto

Advertisements