Despre Dolce Stil Novo (1)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_settentrionale

Al şaselea cerc: lacomii. Bonagiunta Orbicciani.  Prevestirea ospitalităţii din Lucca. Poeţii medievali şi noul curent literar. Profeţia funestă despre Florenţa. Despărţirea de Forese Donati. Alt copac ispititor. Exemple de lăcomie pedepsită. Îngerul cumpătării.

Pg_XXIV_1

«Nici vorba mersul, nici mersul pe aceasta n-o rărea; ci, povestind, mergeam întins, ca nava împinsă de vînt prielnic. Şi umbrele, ce păreau iar moarte, prin gropile ochilor se minunau de mine, văzîndu-mă în viaţă» (v. 1-6). Conversaţia dintre Dante şi Forese Donati nu le încetinea celor doi mersul. Celelalte duhuri descărnate de foame îl examinau cu uimire pe omul care trecea viu pe-acolo. “Alte teme din cîntul precedent reapar cu muzicalitate în acesta: evocarea unei figuri feminine sanctificate de rugăciune şi privaţiuni (drept care imaginea Nellei este completată aici de cea a Piccardei, aceasta din urmă totuşi văzută nu pe fundalul suferinţelor destinate sufletelor virtuoase pe pămînt, ci în gloria triumfului ei paradisiac), condamnarea hotărîtă a unui obicei şi a unei practici care au transformat comportamentul temperat al cetăţenilor din Florenţa în dezordinea cea mai absurdă, unde arbitrariul şi setea de dominaţie a fiecărui individ nu mai au nici o piedică şi nici un frîu, care să-i îndrepte spre scopuri nobile, aşadar condamnarea obiceiurilor neruşinatelor femei florentine îşi va găsi în acest cînt (v. 82-87) propria continuare naturală şi încheiere în profeţia asupra sorţii care-l aşteaptă pe trufaşul Corso Donati. Va fi reluată tema prieteniei credincioase şi de-acum purificate de orice asprime pămîntească, ce-l va împinge pe Forese să pronunţe neliniştita, îndurerata întrebare din versul 75 (Cînd te voi mai revedea oare?) şi va determina, în răspunsul lui Dante, accentele emoţionante ale traiului ostenit” (E.A. Panaitescu). “Dorinţa de-a şti unul de celălalt nu împiedică voinţa, mereu vigilentă şi presantă, de-a respecta datoria de expiere: de aici graba lor, în mişcările destinate obţinerii rapide a mîntuirii. Sînt juste şi justificabile legăturile afective, dar nu e justificabilă nici o zăbavă pe drumul spre mîntuire: de aici goana lui Forese spre pedeapsa amară, pentru a obţine sfîrşitul ei. Dante foloseşte toate prilejurile utile pentru a sublinia că implicarea morală şi religioasă a omului trebuie să fie totală şi să nu-şi permită odihnă, pauze, şovăieli” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_2

«Iar eu, urmîndu-mi discursul, am zis: ‘El merge-n sus poate mai încet decît ar trebui, din alte pricini. Dar spune-mi, dacă ştii, unde-i Piccarda; spune-mi de pot vedea om vrednic prin lumea asta ce mă priveşte’» (v. 7-12). Dante îşi continuă explicaţiile întrerupte în cîntul precedent: Staţiu urcă spre mîntuire, tocmai eliberat din Purgatoriu; însă umblă mai încet, pentru a-i putea călăuzi pe ceilalţi doi poeţi. Apoi se interesează de Piccarda, sora lui Forese; de asemeni ar vrea să găsească un personaj mai deosebit, prin mulţimea de penitenţi care-l examinează. “Staţiu urcă poate mai lent decît ar face dacă ar fi singur, pentru a rămîne mai mult cu Virgiliu (din alte pricini: din cauza celui care e cu el). Această frază reia în surdină tema iubirii lui Staţiu pentru Virgiliu, atît de mare încît parcă depăşeşte chiar legile lumii de dincolo: el ar fi rămas un an în plus în Purgatoriu pentru a-l vedea (XXI, 100-102) şi acum îşi încetineşte elanul natural spre mîntuirea care-l aşteaptă, pentru a se bucura o clipă în plus de prezenţa lui. Aspectul incredibil al situaţiei este atenuat de poate” (Chiavacci Leonardi). “Piccarda: o vom găsi în Paradis (III) şi acolo va vorbi despre sine şi va accentua tema violenţei care se abate asupra celor lipsiţi de apărare (a unei tinere călugăriţe, de exemplu) şi care este fructul unei societăţi mai înclinate, aproape ca un obicei mental, spre violenţă, spre rău, decît spre bine: în aşa măsură e predominantă lipsa de valoare!” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_3

«‘Sora mea, ce nu ştiu de era mai frumoasă decît virtuoasă, fericită triumfă în Olimpul înalt deja cu coroana ei’. Aşa mi-a zis întîi; şi-apoi: ‘Aici nu-i oprit de-a numi pe cineva, căci ni-i aşa secătuită înfăţişarea de foame» (v. 13-18). Piccarda, pe cît de frumoasă, pe atît de virtuoasă, se află deja în Paradis. Alte explicaţii se referă la faptul că, în Purgatoriu, este permisă identificarea penitenţilor după nume – altfel ei ar fi greu de recunoscut, la cît le-au schimbat suferinţele aspectul. “Lui Dante îi slujeşte trimiterea la Piccarda pentru a ne atrage atenţia asupra unui filon poetic şi moral, ce confirmă valabilitatea virtuţilor tainice şi intime ale familiei şi ale sentimentelor odihnitoare şi virtuoase, ale căror purtătoare şi stimulatoare sînt femeile: filonul începe cu Nella şi se termină cu Beatrice, trecînd prin Piccarda, Gentucca, Matelda” (T. Di Salvo).

Figura_Guittone_D-Arezzo

Advertisements