Despre Dolce Stil Novo (5)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIV_13

«‘Nu ştiu’, i-am răspuns, ‘cît mai trăiesc; dar nu-mi va fi revenirea aşa grabnică pe cît mi-e dorinţa de-a ajunge iute-n vîrf; şi asta pentru că locul unde mi-a fost dat să trăiesc din zi în zi mai mult se descărnează de bine şi la josnică ruină pare dispus’» (v. 76-81). Dante nu ştie cît mai are de trăit în lumea reală, înainte de-a ajunge din nou în lumea morţilor. Acum însă îl împinge dorul de-a ajunge cît mai curînd în vîrful Purgatoriului, pentru a cunoaşte puritatea morală pe care n-o mai găseşte în decăderea scandaloasă ce domneşte la Florenţa. “Replica lui Dante se menţine la aceeaşi înălţime: el nu poate răspunde – cum ar fi simplu pe pămînt –, fiindcă revederea lui Forese implică propria sa moarte. Iar el, în loc să spună: nu ştiu cînd mă voi întoarce, zice de fapt: nu ştiu cînd voi muri” (Chiavacci Leonardi). “Această aluzie la Florenţa – care, cum zice poetul cu un verb foarte pregnant şi tăios, se descărnează de calităţi – este pe linia polemicii neîntrerupte cu capitala «ticăloşiei»: de această dată condamnarea este însoţită de dorinţa poetului de a muri degrabă, pentru a scăpa de orice contact cu un popor care contaminează cu violenţa sa alte cetăţi. Tonul este mai neclar decît de obicei: ca al cuiva care îşi dă seama că pentru acea cetate nu mai există nici o speranţă, o vede inevitabil destinată ruinei” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_14

«‘Fii pe pace’, a zis el; ‘că pe cel mai plin de vină îl văd de coada unei bestii tîrît spre valea unde-n veci nu se mai iartă. Bestia fuge la fiecare pas mai iute, gonind mereu, pînă-l ucide şi-i lasă hoitul sfîşiat» (v. 82-87). Spre a-l consola, prietenul îi prezice moartea apropiată a principalului vinovat pentru abuzurile comise la Florenţa: legat de coada unui cal, va fi tîrît direct în Infern. “Forese face aluzie la moartea fratelui său, Corso, căruia nu-i pronunţă numele din pudoare şi oroare. Corso, om violent şi ambiţios, podestà la Bologna şi prin alte locuri, a fost printre şefii facţiunii negre din Florenţa. Izgonit pe cînd era Dante prior (1300), s-a întors la Florenţa odată cu venirea lui Charles de Valois şi i-a condus pe Negri în răzbunările împotriva Albilor. Aspirînd la puterea absolută, a intrat în conflict cu partidul său şi în 1308 a trebuit să fugă din cetate, condamnat ca trădător; dar a fost prins şi, în timp ce era escortat înapoi la Florenţa, lîngă San Salvi, a căzut de pe cal şi a fost ucis de mercenarii catalani ai Signoriei (cf. Villani, Cronica VIII, 96; Compagni, Cronica III, 21). Fantezia aprinsă a lui Dante transformă faptul divers, proiectîndu-l într-o atmosferă legendară frămîntată, unde Corso Donati e tîrît în Infern, ca trădător de patrie, de-un cal-diavol” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXIV_15

«Nu se mai învîrt mult acele roţi’, şi şi-a ridicat ochii la cer, ‘că îţi va fi limpede ceea ce vorba mea nu-ţi mai poate declara. Rămîi în urmă de-acum; fiindcă timpul e scump prin acest ţinut şi aş irosi prea mult venind cu tine la pas’» (v. 88-93). Nu se vor învîrti de multe ori sferele cereşti (nu vor trece mulţi ani) şi profeţia lui Forese se va împlini. Apoi duhul îşi ia rămas-bun, pentru a-şi urma ritmul rapid de înaintare pe calea purificării şi a nu irosi vremea lîngă Dante. “Puţinii ani dintre data călătoriei şi moartea lui Corso se cuprind între 1300 şi 1308” (T. Di Salvo).

Miniatura_tedesca

Advertisements