Despre Dolce Stil Novo (7)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIV_20

«care se roagă şi cel rugat nu răspunde ci, pentru a le înteţi pofta, le ţine-n aer obiectul dorit şi nu-l ascunde. Apoi au plecat dezamăgiţi; şi noi am ajuns îndată la copacul înalt, ce atîtea lacrimi şi rugăminţi refuză» (v. 109-114). Duhurile lacome tînjeau după fructele din copac, la fel cum copiii se întind după un obiect ţinut la înălţime. Pentru a le înteţi pofta şi a le face în ciudă, cel care nu li-l oferă îl ridică deasupra capetelor şi nu li-l ascunde. După ce penitenţii s-au îndepărtat, cei trei poeţi au ajuns în dreptul copacului. “Această imagine atît de concretă, şi totuşi străbătută de o delicateţe neliniştită, încheie demn întîlnirea cu sufletele lacomilor, o întîlnire mereu dominată de prezenţa lui Forese. De fapt toate motivele care au definit, în cîntul precedent, evoluţia primei părţi a episodului cu Forese Donati sînt reluate, într-o dispunere tonală identică, în a doua parte a acestui cînt. Astfel se întîmplă de exemplu cu motivul care constituie fundalul, deja amorf şi nediferenţiat (…): descrierea descărnării îngrozitoare a umbrelor celor lacomi. Această descriere este în cîntul XXIV mai puţin subliniată, mai restrîns tratată analitic decît în cel precedent, din motive inerente dispoziţiei fundamentale a Poetului în faţa materiei tratate. Poetica lui Dante este, de fapt, o poetică de acţiune şi asceză, nu de zăbovire şi contemplare repetată şi obsesivă şi disperantă a vreunui aspect real: Dante nu revine niciodată la acelaşi subiect, dacă repetiţia nu este motivată de nevoia naraţiunii, mai curînd decît de exigenţele de muzicalitate şi armonie dintre părţi, mai curînd aşadar decît de exigenţele stilistice” (E.A. Panaitescu).

Pg_XXIV_21

«‘Treceţi mai departe fără a vă apropia: e un copac mai sus ce-a fost muşcat de Eva, şi această plantă din el s-a desprins’. Astfel din crengi nu ştiu cine vorbea; la care Virgiliu şi Staţiu şi cu mine, lipiţi, mergeam înainte pe unde se suie» (v. 115-120). O voce necunoscută i-a avertizat să nu se apropie de copacul desprins din celălalt, biblic, aflat mai sus, în Paradisul Pămîntesc. Acela avea fructul ispitei, cu care a dus-o pe Eva în păcat. Cei trei poeţi au ocolit de departe copacul periculos. “Din planta al cărei fruct a fost mîncat de Eva derivă, pe plan istoric-religios, toate blestemăţiile ce-au marcat evoluţia oamenilor din toate timpurile; din acel gest de trufie şi nestăpînire derivă toate păcatele, inclusiv cel de lăcomie; de aceea este repetată aceeaşi interdicţie ca şi în cazul Evei: condiţia supunerii în faţa interdicţiei este obligatorie pentru mîntuire” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_22

«‘Amintiţi-vă’, spunea, ‘de blestemaţii formaţi în nori ce, sătui, s-au luptat împotriva lui Teseu cu două piepturi; şi de evreii ce s-au vădit pofticioşi a bea, la care nu i-a vrut Ghedeon tovarăşi, cînd spre Madian a coborît dealurile’» (v. 121-126). Alte pilde de necumpătare sînt amintite de vocea necunoscută. Centaurii, născuţi din iubirea cu norul Nephele, s-au luptat împotriva lui Teseu folosindu-şi cele două piepturi ale lor, de oameni şi de cai. Evreii din oastea lui Ghedeon, care au băut pofticioşi apa înainte de bătălie, au fost excluşi de la gloria luptei. “Centaurii, fii ai lui Ixion şi Nephele (norul căruia Zeus i-a dat aspectul Iunonei), de natură cabalină în partea inferioară a trupului, de natură umană în partea superioară (cf. Infern XII, 56 sqq.), sînt amintiţi aici pentru nestăpînirea dovedită în timpul nunţii lui Piritou, regele lapiţilor, cu Hippodamia: ameţiţi de vin, au încercat să răpească mireasa şi pe celelalte femei; dar au fost învinşi şi cei mai mulţi ucişi de lapiţii conduşi de Teseu (cf. Ovidiu, Metamorfoze XIII, 210-535)” (E.A. Panaitescu). “Al doilea exemplu de lăcomie pedepsită aminteşte un episod biblic, întîmplat în timpul războiului evreilor împotriva madianiţilor: Ghedeon, mercenar evreu, la porunca lui Dumnezeu, a ales pentru luptă doar trei sute de soldaţi care, la rîul Arad, au băut cu moderaţie, ducînd apa la gură cu mîna şi i-a exclus pe ceilalţi, care s-au vădit pofticioşi îngenunchind şi repezindu-se cu capul în apă spre a bea mult” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_ferrarese_1

Advertisements