Despre Dolce Stil Novo (8)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIV_23

«Aşa, lipiţi de una din cele două margini, am trecut, auzind păcatele de lăcomie, urmate de mizerabile cîştiguri. Apoi, în larg pe drumul pustiu, peste o mie de paşi ne-au purtat înainte, fiecare contemplînd pe tăcute» (v. 127-132). Cei trei poeţi înaintau înghesuiţi pe cornişă, ascultînd pildele de lăcomie şi măruntele avantaje pe care le-au oferit acestea. După depăşirea zonei ocupate de copacul păcătos, au mers mai departe în linişte, meditînd la situaţiile întîlnite. “Efortul eliberării de păcat operează după un model, cu totul mistic, destinat să sublinieze singurătatea şi concentrarea: duhurile înaintează, departe de peretele muntelui, de care stătuseră lipite înainte, pentru a arăta distanţa legăturilor faţă de pămînt; drumul pustiu subliniază singurătatea interioară necesară pentru meditaţie: nu se vorbeşte pentru a se permite convorbirea cu Dumnezeu” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_24

«‘La ce umblaţi gînditori voi singuri trei?’, o voce neaşteptată ne-a zis; la care eu am tresărit ca animalele tinere şi speriate. Mi-am înălţat capul să văd cine era; şi-n veci nu s-au văzut în cuptor sticle sau metale aşa lucioase şi-nroşite» (v. 133-138). O altă voce i-a abordat, iar Dante a tresărit speriat. “Ca în toate cercurile, şi aici la capătul cercului stă un înger care îi îndreaptă pe pelerini spre nivelul următor: cel pe care-l vedem acum este îngerul cumpătării. Observaţi că pe măsură ce ne apropiem de vîrful muntelui, care indică perfecţiunea, îngerii devin tot mai luminoşi: lumina este un semn de perfecţiune oferit de mîntuire, un limbaj vizual care subliniază asceza şi ierarhia valorilor” (T. Di Salvo).

Pg_XXIV_25

«cum am văzut pe unul ce zicea: ‘De vreţi să urcaţi la deal, pe-aici trebuie să daţi ocol; pe-aici umblă cine vrea să meargă spre pace’. Aspectul lui mi-a luat văzul; aşa că m-am întors spre înţelepţii mei, ca omul ce umblă din auzite» (v. 139-144). Gardianul divin care i-a abordat era strălucitor şi incandescent, ca sticlele sau metalele din cuptor. Le-a indicat drumul către următorul cerc. Era atît de luminos, încît Dante nu l-a putut privi şi s-a lipit de ceilalţi doi poeţi, mergînd împreună cu ei pe bîjbîite. “S-a întors cum a spus îngerul, urmîndu-i pe Virgiliu şi Staţiu fără a-i vedea, dar ghicindu-le locul cu urechea: cum merge acela care, fără a vedea, înaintează călăuzit de sunete. Fie îi vorbesc cei doi poeţi, dar nu se spune aşa ceva, fie, cum pare mai probabil, Dante urmează sunetul vocii îngerului” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_ferrarese_2

Advertisements