Despre Dolce Stil Novo (9)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXIV_26

«Şi cum, prevestitoare de zori, briza de mai se-nalţă şi-aduce miresme, toată îmbibată de ierburi şi flori; la fel am simţit o adiere venindu-mi pe mijlocul frunţii şi limpede am simţit mişcîndu-se pana de s-a simţit aromă de ambrozie» (v. 145-150). La fel cum vîntul din luna mai se ridică blînd şi înmiresmat, pentru a anunţa zorile, Dante a perceput adierea produsă de aripa îngerului cum îi mîngîie fruntea. Odată cu atingerea care îi ştergea un P, călătorul a adulmecat parfumul de ambrozie. “La fel am simţit: verbul e repetat de trei ori, de parcă poetul vrea să-şi confirme sieşi precum şi cititorului vestea că atingerea îngerului i-a stîrnit o mare bucurie; a simţit mîngîierea acelei pene pe care a simţit-o împreună cu aroma de ambrozie pe care o simţea că se înalţă în bătaia vîntului; şi cuprins de extaz, de la pipăit şi miros, a auzit cuvintele de mîntuire. Cele trei simţuri ameţite compensează văzul, care îi este refuzat” (Steiner).

Pg_XXIV_27

«Şi-am auzit zicînd: ‘Fericiţi cei luminaţi de har, cărora iubirea gurii nu le iscă-n piept mare dorinţă, înfometaţi doar de dreptate!’» (v. 151-154). Cîntul se încheie prin elogiul moderaţiei. “Îngerul cumpătării parafrazează şi adaptează la situaţia lacomilor o parte din a patra fericire: «Beati qui esuriunt… iustitiam»: «Ferice de cei flămînzi… după dreptate» (Matei 5, 6), deja aplicată zgîrciţilor (cf. Purgatoriu XXII, 4-6)” (E.A. Panaitescu).

Scuola_bizantina

Advertisements