Suflete scofîlcite (3)

by Laszlo Alexandru

«Sîngele perfect, ce nu-i sorbit de vinele-nsetate şi rămîne ca hrană neconsumată, ia în inimă virtutea de-a da formă tuturor membrelor omeneşti, cum pentru a se schimba-n ele prin vine aleargă» (v. 37-42). Ampla explicaţie privind legăturile dintre sufletul şi trupul omului, care porneşte aici, se extinde pe cîteva zeci de versuri şi abordează diverse domenii ale cunoaşterii: genetica, anatomia, filosofia, mitologia, teologia, fizica, geografia etc. Sîngele mai curat din organismul nostru, care nu e folosit în mod direct pentru hrana trupului, dobîndeşte calitatea de a da formă unei noi existenţe. La fel, partea cealaltă, hrănitoare, a sîngelui nostru ajunge în membre, le alimentează şi se transformă în ele. “Staţiu îşi începe explicaţiile prin descrierea felului cum este generat omul, fiindcă doar dacă ştim cum se formează trupul natural şi legătura care se instituie între suflet şi trup, vom putea înţelege condiţia sufletului despărţit de trup după moarte şi legătura sa cu trupul eteric pe care şi-l asumă în lumea de dincolo” (Chiavacci Leonardi).

«Mistuit iarăşi, coboară acolo unde-i mai decent să tăcem decît să spunem; şi-apoi străbate spre sîngele altuia în vasul natural. Acolo se-adună laolaltă, unul dispus să primească, iar altul să făurească, după locul perfect de unde-i trimis» (v. 43-48). Sîngele purificat (devenit spermă) al bărbatului coboară în organele genitale şi, în urma acuplării, se uneşte cu sîngele feminin. “Dante foloseşte aici termeni tehnici din ştiinţa vremii sale” (Chiavacci Leonardi).

«şi, amestecat, începe să lucreze, încheagă-ntîi, şi-apoi învie ce prin materia sa a produs» (v. 49-51). Sperma bărbatului şi sîngele femeii formează un cheag, din care se constituie noua materie. “Dante rugase (v. 20-21) să i se explice cum pot deveni uscăţive sufletele, care nu resimt nevoia unei hrane materiale. Virgiliu a recurs la două analogii (una derivată din mitologie, cealaltă din fizică), din care se desprinde, sub formă de sugestie, că sufletul, chiar putînd să existe separat de materie, este creat pentru a fi unit cu trupul. În primul exemplu, poetul latin a vrut să demonstreze că omul poate suferi dintr-un motiv extern, care nu depinde de lipsa de hrană; în al doilea, că modificările sufletului se pot reflecta şi în exterior. Dar Virgiliu a înţeles că explicaţia lui este insuficientă, lăsîndu-i lui Staţiu rolul de a determina natura sufletului, considerat de la apariţia şi formarea sa, şi să lămurească raportul dintre suflet şi trupul eteric în lumea de dincolo. Demonstraţia lui Staţiu despre originea sufletului omenesc prezintă doctrina lui Aristotel, în interpretarea care i-a fost conferită de Albert cel Mare, dar oferă anumite discordanţe faţă de cea realizată de Sfîntul Toma” (E.A. Panaitescu).