Guido Guinizzelli, meşter de cuvinte (2)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXVI_4

«Aşa-mi vorbea unul din ei; şi eu mă dezvăluiam deja, de n-aş fi fost atins de altă noutate, ce-a apărut atunci; fiindcă pe mijlocul potecii aprinse a venit lume cu chipul spre ceastalaltă, de m-a făcut s-o privesc înţepenit» (v. 25-30). Dante se pregătea să răspundă la întrebare, cînd a fost surprins de apariţia unui alt grup de păcătoşi, care veneau din faţă spre cei cu care voia să vorbească. “În acest moment, în loc de răspunsul lui Dante la întrebarea insistentă şi politicoasă, cum era logic să ne aşteptăm, vine intervenţia poetului care şi el are ceva de spus, iar întrebarea lui e mai importantă decît răspunsul. Este o tehnică numită «a sertarelor»: în cadrul acţiunii se include alta, diferită, care amînă împlinirea celei dintîi. Sînt surprinse duhurile de umbra lui Dante, este surprins Dante de noutatea mişcării duhurilor. Este singura dată cînd sufletele umblă de la dreapta la stînga, în contrast cu regula de pe munte, care impune mişcarea de la stînga la dreapta (…). Psihologic indică o situaţie de gol momentan, care aşteaptă să fie umplut; un gol care, la capetele sale, are două stări de tensiune concentrată şi gata de-a izbucni” (T. Di Salvo).

Pg_XXVI_5

«Acolo văd de-ambe părţi zorindu-se fiecare umbră şi sărutîndu-se cu celelalte fără odihnă, bucuroase de scurta sărbătoare:» (v. 31-33). Păcătoşii din cele două grupuri s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat cu mare bucurie. “De-acum este limpede identitatea celor două categorii de păcătoşi, cum e clară şi echivalenţa dintre păcat şi pedeapsă şi mîntuire. Cele două cete sînt de destrăbălaţi: aceea care-i însoţeşte pe poeţi este a destrăbălaţilor normali, heterosexuali, care au căutat şi au făcut dragoste cu persoane de sex opus, cealaltă ceată care apare, a destrăbălaţilor pe cale anormală, nenaturală (nu merg de fapt de la stînga la dreapta, ci invers), a homosexualilor sau a sodomiţilor, cum se numeau pe atunci. Îi corespunde de asemeni legii echivalenţei manifestarea lor de bucurie, sărbătorească. Se sărută frăţeşte, cînd în viaţă s-au sărutat impudic, continuă să facă ceea ce făceau, dar cu alte sentimente, iar în continuitatea îmbrăţişării şi a sărutului stă amintirea ruşinii şi a lascivităţii, într-un context de afecţiune dezinteresată şi binecuvîntată” (T. Di Salvo).

Pg_XXVI_6

«astfel în şirul negricios dau bot în bot furnicile, poate spre a-şi cerceta calea şi norocul. Cum îşi termină primirea afectuoasă, înainte de-a face primul pas, fiecare se străduie să ţipe tare:» (v. 34-39). Duhurile pedepsite semănau cu grupurile de furnici care se-ntîlnesc cap în cap. Înainte de a se despărţi, penitenţii şi-au clamat păcatul cu voce tare. “Precedentul acestei comparaţii rare, atît de afectuoase, dar şi precise şi realiste, se află în Virgiliu (Eneida IV, 404), în Ovidiu (Metamorfoze VII, 624-626) şi mai ales în Pliniu (Naturalis Historia XI, 39) (…). La Dante însă nu există nici un interes ştiinţific, ca la Pliniu: ci este o privire ce urmăreşte afectuos mişcarea furnicilor şi le vede pregătite pentru o întîlnire amabilă şi un schimb de veşti. Pe ansamblu asupra viziunii fenomenului prevalează afecţiunea, tandreţea care însoţeşte o întîlnire între prieteni ce se cunosc şi se respectă” (T. Di Salvo).

Miniatura_Montpellier_2

Advertisements