Guido Guinizzelli, meşter de cuvinte (3)

by Laszlo Alexandru

Pg_XXVI_7

«noii veniţi: ‘Sodoma şi Gomora’; şi ceilalţi: ‘În vacă intră Pasifae, pentru a da fuga taur tînăr la desfrînarea ei’. Apoi cum cocorii ar zbura unii spre Munţii Rifei şi alţii spre nisipuri, ultimii sătui de ger, iar primii de arşiţă» (v. 40-45). Destrăbălaţii împotriva naturii strigau numele celor două faimoase oraşe biblice devastate pentru degenerarea lor. Destrăbălaţii pe linia naturii evocau povestea de depravare mitologică a lui Pasifae. Apoi s-au despărţit, ca două grupuri de cocori ce zboară în direcţii opuse: către munţii din nord şi către deşerturile din sud. “Ca şi în alte părţi, aici, prin aceste exemple care sînt urlate, ţipate, sufletele îşi urmează purificarea: exemplele nu sînt decît indirect o revenire, o amintire a păcatului comis. Sînt un element de descurajare, sînt dictate de un sentiment de condamnare” (T. Di Salvo). “În al şaptelea şi ultimul cerc din Purgatoriu sînt pedepsiţi destrăbălaţii care, prin echivalenţă, acum ard în flăcări, la fel cum odinioară s-au lăsat consumaţi de focul dorinţei. Ei apar despărţiţi în două şiruri: cei care, deşi păcătoşi din fire, şi-au urmat doar instinctul, fără a lăsa să intervină frîna raţiunii, şi cei care au păcătuit împotriva naturii. Primul grup înaintează prin flăcări de la stînga la dreapta, în direcţia obişnuită care este urmată în Purgatoriu, al doilea de la dreapta la stînga, pentru a sublinia caracterul nefiresc al viciului de sodomie. Cînd cele două grupuri se întîlnesc, duhurile se sărută, într-o efuziune afectivă în care amintirea păcatului de odinioară este acum sublimată într-un elan pur de caritate. În clipa cînd duhurile se despart, sodomiţii strigă numele celor două cetăţi biblice Sodoma şi Gomora, simbolul întregului păcat (Geneza 18, 20; 19, 24-25); desfrînaţii pe linia naturii amintesc o pildă infamantă: Pasifae, soţia lui Minos, rege la Creta, s-a unit cu un taur, de care era îndrăgostită, după ce s-a ascuns într-o vacă de lemn construită pentru ea de către Dedal; din această unire s-a născut monstruosul Minotaur (cf. Ovidiu, Metamorfoze VIII, 132; Virgiliu, Eneida VI, 24-26; Infern XII, 12 sqq.)” (E.A. Panaitescu). “Dante prezintă o comparaţie ipotetică (ar zbura), întrucît cocorii zboară laolaltă spre sud, în anotimpul rece, sau pentru a se întoarce, în anotimpul cald, la cuiburile lor din nord, aici indicate potrivit geografiei antice şi medievale, cu numele Munţilor Rifei sau Hiperborei, plasaţi la limita extremă septentrională a Europei. Poetul, care prezintă a treia oară o comparaţie inspirată de cocori (cf. Infern V, 46-47; Purgatoriu XXIV, 64-66) doreşte să sublinieze despărţirea celor două grupuri de penitenţi, după întîlnire, şi dispunerea lor ordonată în două şiruri” (E.A. Panaitescu). “Munţii Rifei, pe care geografia antică îi plasa la limita nordică a Europei, din mitologie acoperiţi mereu de zăpezi, citaţi şi de Virgiliu în Georgicele (I, 240 sqq.; IV, 518 sqq.), poate că trebuie identificaţi cu o ramură a Munţilor Urali” (Chiavacci Leonardi).

Pg_XXVI_8

«o ceată pleacă, alta vine; şi reîncep, lăcrimînd, primele cînturi şi strigăte ce li se potrivesc; şi se-apropie de mine, ca mai-nainte, chiar aceiaşi ce mă rugaseră, atenţi să mă asculte după înfăţişare» (v. 46-51). Invertiţii s-au îndepărtat, iar destrăbălaţii au înaintat împreună cu cei trei poeţi, reluîndu-şi rugămintea formulată înainte de-a fi fost întrerupţi de întîlnirea neprevăzută. “Din atitudinea lor atentă şi încordată, Dante deduce că stau acolo, în faţa lui, în aşteptarea răspunsului. Astfel paranteza deschisă pentru intervenţia homosexualilor, care au dat viaţă unei mici scene rapide şi afectuoase, se închide şi povestea călătoriei îşi reia ritmul narativ linear, iar fiecare amănunt se dispune în reţeaua stabilită de poet” (T. Di Salvo).

Pg_XXVI_9

«Eu, care de două ori le-am văzut dorinţa, am început: ‘Vai, duhuri sigure că veţi obţine, oricînd va fi, împăcarea, nu mi-au rămas nici verzi, nici coapte membrele dincolo, ci sînt aici cu mine, cu sîngele lor şi cu încheieturile» (v. 52-57). Dante şi-a început răspunsul mult aşteptat, lămurindu-i că este om viu: nu şi-a lăsat încă în lumea reală membrele, nici tinere, nici mature. “Pe plan stilistic simpla afirmaţie: sînt viu, este dezvoltată retoric şi elaborată în jurul metaforei verzi – coapte, care se încheie printr-un vers (57) plin de limpezime” (T. Di Salvo).

Miniatura_bolognese_2

Advertisements