Intrarea în Eden (5)

by Laszlo Alexandru

pg_xxviii_14

«‘Voi sînteţi nou-veniţi, şi poate faptul că rîd’, a început ea, ‘în acest loc ales drept cuib al seminţiei omeneşti, vă uimeşte şi vă îngrijorează; dar lumină dă psalmul Delectasti, ce vă scoate mintea din ceaţă. Iar tu ce eşti în faţă şi m-ai rugat, spune-mi de alta vrei s-auzi; căci am venit iute să-ţi dau la orice întrebare povaţă’» (v. 76-84). Matelda a pus uimirea celor trei poeţi – care-i contemplau veselia într-un loc mitic, leagăn al primilor oameni – pe seama nepriceperii lor. Dar îi va lămuri psalmul biblic 92, 4: “Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale”. Apoi l-a îndemnat pe Dante să-i prezinte nedumeririle sale, ca să-i poată oferi explicaţiile aşteptate. “În sufletul poeţilor putea să apară pe bună dreptate un sentiment de stupoare, văzînd-o pe Matelda cum rîde într-un loc ce aminteşte păcatul originar şi apoi prăbuşirea omenirii; dar femeia răspunde că rîde, fiindcă exultă la contemplarea miracolelor create de Dumnezeu: fericirea ei este manifestarea recunoştinţei devotate şi derivă dintr-un profund motiv spiritual” (Sapegno). “Tu ce eşti în faţă: Dante se află în faţa celor doi poeţi, căci a pornit spre pădure singur. Ceilalţi doi îl urmează, cum aflăm din aceste cuvinte. Ordinea s-a inversat; Virgiliu, de cînd l-a «încoronat» pe discipol ca rege peste el însuşi, şi-a abandonat rolul de călăuză (XXVII, 139 sqq.)” (Chiavacci Leonardi).

pg_xxviii_15

«‘Apa’, am zis eu, ‘şi freamătul pădurii dezmint în mine noua credinţă a lucrurilor pe care le-am auzit opuse acesteia’. La care ea: ‘Voi spune cum derivă din ea însăşi ceea ce te uimeşte şi voi risipi ceaţa care te-nconjoară» (v. 85-90). Călătorul a arătat că existenţa apei şi foşnetul frunzelor contrazic ceea ce ştia el despre Eden. Matelda s-a pregătit să-i lămurească neînţelegerea. “Cu alte cuvinte: vivacitatea pădurii presupune, conform legilor naturii, prezenţa apei; foşnetul frunzelor confirmă că aici bate vîntul. Dar Staţiu în cîntul XXI a spus că mai sus de poarta Purgatoriului nu există pe munte schimbări atmosferice: şi totuşi apa din rîu şi vîntul care agită copacii sînt fenomene atmosferice. Cum se potrivesc vorbele lui Staţiu cu faptele pe care le văd? (…) Chestiunea ridicată de Dante se reduce la următoarele: Biblia spune că Paradisul Pămîntesc era plin de flori, era o grădină şi presupunea apa şi vîntul; ştiinţa aristotelică îmi spune că dincoace de o anumită linie a atmosferei nu pot exista fenomene meteorologice. Asta e îndoiala care îl pune pe gînduri pe Dante şi-l îndeamnă să ceară o lămurire” (T. Di Salvo).

miniatura_fiorentina1

Advertisements