Procesiunea mistică (5)

by Laszlo Alexandru

pg_xxix_13

«şi-am văzut flăcările trecînd şi lăsînd în urmă dîre colorate, parcă erau trăsături de penel; încît deasupra rămîneau separate şapte dungi, toate în culorile făcute de arcul soarelui şi centura Deliei» (v. 73-78). După trecerea sfeşnicelor, au rămas în urmă dungi colorate de lumină, de parcă ar fi fost pictate. Acestea erau în număr de şapte, în culorile curcubeului, parcă trasate de raza soarelui şi a lunii (mitica zeiţă Diana, născută la Delos). “Se pare că şi aceste şapte dîre sau dungi luminoase au un sens alegoric: ar fi cele şapte fericiri” (T. Di Salvo).

pg_xxix_14

«Aceste flamuri în urma lor erau mai mari decît le puteam vedea; şi, din cîte-mi părea, la zece paşi distanţă erau cele de-afară. Sub aşa frumos cer cum îl descriu, douăzeci şi patru de bătrîni, doi cîte doi, veneau încoronaţi cu crini» (v. 79-84). Dungile de lumină se întindeau în depărtare. Cele din exterior erau la o distanţă de zece paşi între ele. Sub cerul astfel iluminat ca un baldachin, înainta un grup impunător de bătrîni, dispuşi cîte doi şi purtînd fiecare cîte o coroană de crini. “Prezenţa numărului zece i-a stimulat pe interpreţi să găsească o semnificaţie alegorică: după unii, cei zece paşi sînt o aluzie la cele zece porunci, alţii, întrucît zece este numărul perfecţiunii, văd aici o referinţă la perfecţiunea de care se bucură Biserica, dacă este ajutată de cele şapte daruri ale Sfîntului Duh. Iar pentru alţii, pasajul nu cuprinde nici o alegorie” (T. Di Salvo). “Cei douăzeci şi patru de bătrîni sînt simbolul celor douăzeci şi patru de cărţi din Vechiul Testament. Sursa de inspiraţie a lui Dante este din nou un fragment din Apocalipsă (4, 4), unde Sfîntul Ioan povesteşte că a văzut în jurul tronului lui Dumnezeu douăzeci şi patru de bătrîni îmbrăcaţi în alb, cu capul acoperit de o cunună de aur. Interpretarea pe care o dă Dante acestor figuri este preluată din Sfîntul Ieronim, care în Prologus galeatus la traducerea Bibliei realizată de el afirmă despre cărţile Vechiului Testament că sînt în număr de douăzeci şi patru şi sînt simbolizate de cei douăzeci şi patru de bătrîni ai Apocalipsei. Culoarea albă a straielor şi a crinilor aminteşte puritatea credinţei în venirea lui Mesia, care a sprijinit personajele din Vechiul Testament” (E.A. Panaitescu).

pg_xxix_15

«Toţi cîntau: ‘Binecuvîntată fii tu, între fiicele lui Adam, şi binecuvîntate fie în etern ale tale frumuseţi!’. După ce florile şi alte ierburi proaspete, în dreptul meu, pe malul celălalt au fost eliberate de acea lume de seamă, precum în cer lumina urmează lumina, au venit în spatele lor patru animale, toate încununate cu frunză verde» (v. 85-93). Bătrînii intonau un imn de slavă la adresa femeii. Apoi s-au îndepărtat, lăsînd spaţiul liber pe pajişte, de cealaltă parte a rîului. Au apărut în urma lor – aşa cum stelele se succedă pe boltă – patru animale purtînd cununi de frunze verzi. “Imnul cîntat de bătrîni repetă cuvintele adresate Mariei de îngerul Bunei Vestiri (Luca 1, 28) şi de Elisaveta (Luca 1, 42), unindu-le cu expresii profetice biblice, care se referă la Sfînta Fecioară (Iudita 13, 18; Cîntarea Cîntărilor 4, 7)” (E.A. Panaitescu).

miniatura_giottesca

Advertisements