Procesiunea mistică (6)

by Laszlo Alexandru

pg_xxix_16

«Fiecare era-mpănat cu şase aripi, iar penele pline de ochi; şi ochii lui Argus, de-ar fi vii, aşa ar fi. Spre a le descrie formele nu mai risipesc rime, cititorule; căci altă cheltuială îmi dă ghes, încît la aceasta nu mă pot întinde» (v. 94-99). Cele patru animale aveau, fiecare, cîte şase aripi cu pene, care erau încărcate de ochi ce semănau cu ai lui Argus. “Cele şase aripi, atribut al serafimilor, ar putea trimite simbolic la răspîndirea rapidă a cuvîntului creştin; ochii numeroşi, dacă acceptăm învăţătura Sfîntului Ieronim, indică, prin capacitatea pe care o au de a vedea trecutul şi viitorul, forţa vizionară a Cuvîntului creştin, puterea sa pătrunzătoare şi înţelegerea completă a lumii şi a istoriei sale. Argus este cîinele mitic cu o sută de ochi, ucis de Hermes: jumătate dintre ochi îi ţinea mereu deschişi şi garanta astfel o vedere etern trează şi vigilentă” (T. Di Salvo).

pg_xxix_17

«dar citeşte în Ezechiel, că le zugrăveşte cum le-a văzut venind din părţile geroase, cu vînt şi nori şi foc; şi cum le vei găsi în cărţile lui, aşa erau aici, doar despre pene Ioan e cu mine şi de el se desparte» (v. 100-105). Poetul nu mai zăboveşte în descrierea celor patru animale, fiindcă are alte lucruri mai importante de prezentat. Însă ele seamănă cu cele înfăţişate, venind dinspre miază-noapte, în textele profetice ale lui Ezechiel. Singura diferenţă stă în numărul de aripi ale animalelor, unde Ioan, în Apocalipsă, este mai aproape de imaginea propusă de Dante şi se abate de la cea a lui Ezechiel. “În descrierea celor patru animale, Dante se inspiră din Ezechiel (1, 4-14) şi, în unele elemente (de pildă cele şase aripi, în loc de patru), din Apocalipsa lui Ioan (4, 6-8). Interpreţii recunosc unanim în cele patru animale simbolul celor patru Evanghelii. Frunza verde reprezintă, după unii, forţa eternă a doctrinei evanghelice, după alţii însă indică speranţa de mîntuire, care se deschide spre om cu Buna Vestire a Evangheliei. Cele şase aripi, atributul specific al Serafimilor, ar fi după Pietro di Dante cele şase legi (naturală, mozaică, profetică, evanghelică, apostolică şi canonică), sau ar vrea să semnifice repeziciunea cu care s-a răspîndit cuvîntul evanghelic. Cît priveşte penele pline de ochi, Sfîntul Ieronim, comentînd cartea Ezechiel, afirmă că ele arată cunoaşterea trecutului şi a viitorului, iar Dante subliniază cît de pătrunzătoare sînt acele priviri recurgînd la exemplul mitologic cu Argus, paznicul avînd o sută de ochi (Ovidiu, Metamorfoze I, 625 sqq.)” (E.A. Panaitescu).

pg_xxix_18

«În spaţiul dintre cei patru era un car, pe două roţi, triumfal, care venea tras de gîtul unui grifon. Acesta-şi întindea în sus una şi alta aripă, între cel din mijloc şi trei cu trei şiruri, încît nici unul nu-l atingea despicîndu-l. Atîta urcau pînă ce nu se mai vedeau; era din aur cît era vultur şi alb în rest, cu roşu amestecat» (v. 106-114). Între cele patru animale cu aripi, înainta un car triumfal pe două roţi. Carul era tras de un grifon. Aripile grifonului erau înălţate şi treceau prin stînga şi dreapta dungii centrale de lumină de pe cer. Astfel cele şapte dîre luminoase din văzduh se despicau trei pe o parte şi trei pe alta, fără a fi atinse de aripile grifonului. Acesta – grifonul care trăgea carul triumfal – era din aur în partea sa de vultur, iar celelalte părţi ale trupului le avea albe, cu striaţii roşii. “Din nou Ezechiel îi oferă lui Dante punctul de pornire al acestei viziuni (cf. 1, 15-24), chiar dacă însuşi Poetul anunţă că motivul inspirator este preluat mai mult din lumea clasică decît din cea biblică (v. 115-120). Carul triumfal este simbolul Bisericii: cele două roţi sînt, după Pietro di Dante, Vechiul şi Noul Testament, după alţii, înţelepciunea şi caritatea, sau mila şi dreptatea, sau iubirea pentru Domnul şi cea pentru aproapele nostru sau, după unii vechi interpreţi, viaţa activă şi cea contemplativă. Grifonul – în dublul său aspect de acvilă la cap şi la aripi, de leu în restul trupului – îl reprezintă pe Cristos, în care s-au reunit natura umană şi cea divină. Una şi alta aripă ale grifonului se întind în sus fără a atinge cele şapte dîre luminoase, ce brăzdează cerul, şi le lasă cîte trei pe o parte: este reamintit astfel conceptul de Dumnezeu, unul şi trinitar, precum şi acordul absolut dintre acţiunea lui Cristos (grifonul) şi înţelepciunea Sfîntului Duh (cele şapte dîre luminoase lăsate de cele şapte sfeşnice). Totuşi nici o privire omenească nu pătrunde taina oferită de Omul-Dumnezeu şi de aceea aripile par să se înalţe spre infinit. La grifon, în plus, partea acvilină este din aur pentru a indica, prin intermediul metalului preţios, natura divină a lui Cristos, pe cînd restul trupului apare de culoare albă pentru a simboliza, după Benvenuto da Imola, carnea omenească în puritatea sa, dar este amestecată cu roşu pentru a aminti suferinţele lui Cristos” (E.A. Panaitescu).

miniatura_leicester2

Advertisements