Procesiunea mistică (8)

by Laszlo Alexandru

pg_xxix_22

«În spatele grupului abia arătat am văzut doi bătrîni în straie diferite, dar asemenea-n purtările lor demne şi grave. Unul se-arăta dintre urmaşii măreţului Hipocrat, pe care natura l-a creat pentru vietăţile mai îndrăgite» (v. 133-138). La urmă au apărut doi bătrîni care impuneau respect. Unul părea a fi medic (urmaş al lui Hipocrat), celălalt – după spada pe care o ţinea în mîini – un războinic. “Cei doi bătrîni în straie diferite, dar la fel de demni, simbolizează Faptele Apostolilor şi Epistolele Sfîntului Pavel. Primul arată prin aspect că este «urmaşul» lui Hipocrat, faimosul medic grec (plasat de Dante în Limb), care a scris Aforismele, operă de căpătîi a ştiinţei medicale din Evul Mediu: este Sfîntul Luca, autorul Faptelor, care a fost medic, din cîte dezvăluie Sfîntul Pavel (Epistola către Coloseni 4, 14). Al doilea bătrîn este Sfîntul Pavel, autorul Epistolelor: este reprezentat, în iconografia tradiţională, cu spada în mînă, atît fiindcă înainte de convertire a fost un persecutor al creştinilor, cît şi pentru că faptele sale, pentru răspîndirea credinţei, au fost conduse cu forţa şi asprimea unei bătălii. De aceea ocupaţia este opusă celei a medicului, care însănătoşeşte trupurile, acolo unde vorbele Sfîntului Pavel pătrund în suflet” (E.A. Panaitescu).

pg_xxix_23

«celălalt arăta opusă ocupaţie, cu o spadă lucioasă şi-ascuţită, încît de dincoace pe mal m-a speriat. Apoi am văzut pe patru cu ţinută umilă; şi-n urma tuturor un bătrîn singur venea, dormind, cu faţa strălucită» (v. 139-144). Şi-au făcut apariţia patru oameni cu aspect modest, iar apoi un singur bătrîn, ce părea să umble în somn. “Cele patru figuri cu ţinută umilă îi reprezintă pe cei patru autori ai celor şapte Epistole Catolice (Sfîntul Iacob, Sfîntul Petru, Sfîntul Ioan, Sfîntul Iuda Tadeul); atitudinea smerită se explică prin faptul că aceste Epistole sînt opere de mai mică importanţă faţă de celelalte cărţi ale Noului Testament. O altă interpretare îi vede aici pe cei patru mari învăţaţi ai Bisericii (Augustin, Ieronim, Ambrozie, Grigore cel Mare), sau pe cei mai importanţi profeţi (Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel). Bătrînul singur simbolizează Apocalipsa Sfîntului Ioan: autorul pare adormit fiindcă opera sa e prezentată sub forma unei viziuni, iar viziunea în Evul Mediu este mereu legată de somn şi vis” (E.A. Panaitescu).

pg_xxix_24

«Şi aceştia şapte cu primul stol erau potriviţi, dar de crini în jurul capului n-aveau ghirlandă, ci de roze şi alte roşii flori: ai fi jurat văzîndu-i de ceva mai departe că toţi ardeau deasupra genelor» (v. 145-150). Ultimii şapte aveau tot straie albe, ca primii din procesiune, însă purtau cununi de flori de-un roşu încins. “Cele şapte personaje (reprezentînd toate cărţile Noului Testament) care închid procesiunea au aceleaşi haine albe ca şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, pentru a sublinia echivalenţa dintre Vechiul şi Noul Testament; totuşi cununa lor nu e făcută din crini, ci din trandafiri şi flori roşii; la scriitorii din Vechiul Testament a fost esenţială credinţa în venirea lui Cristos, la cei din Noul Testament iubirea pentru oameni învăţată de Cristos” (E.A. Panaitescu).

pg_xxix_25

«Şi cînd carul a ajuns în dreptul meu, un tunet s-a auzit, şi-acea mulţime demnă a părut înţepenită de-a mai înainta, oprindu-se acolo cu primele însemne» (v. 151-154). Întreaga procesiune s-a oprit cu carul în dreptul lui Dante, pe celălalt mal al rîului, la un răsunet asurzitor. “Ca izbite de o poruncă divină, al cărei simbol e tunetul, fiinţele care s-au perindat încet prin faţa ochilor poetului – ca pentru a-i reprezenta sintetic, într-o viziune simbolică, toată istoria Bisericii – se opresc, dar nu pentru că funcţia lor s-a încheiat, ci mai curînd pentru a da viaţă unei serii de scene dramatice. Procesiunea e ca o prezentare a personajelor dramei ce va fi interpretată curînd; din ea Dante va deveni conştient de semnificaţia rătăcirii sale şi se va pregăti, compunînd poemul, de efortul titanic de a-l readuce pe Cristos printre oameni” (T. Di Salvo). “Marea procesiune se opreşte aşadar, în faţa lui Dante, la bubuitul supranatural al unui tunet. Scena este solemnă şi plină de suspans. Cu această oprire se încheie şi cîntul, creînd o pauză tensionată, care pregăteşte marele eveniment ce-l va deschide pe următorul, apariţia Beatricei” (Chiavacci Leonardi).

duomo_anagni

Advertisements