Apare Beatrice (2)

by Laszlo Alexandru

miniatura_fiorentina1

pg_xxx_4

«Toţi spuneau: ‘Benedictus qui venis!’, şi flori azvîrlind deasupra şi-mprejur, ‘Manibus, oh, date lilia plenis!’» (v. 19-21). Participanţii la procesiune salutau noua apariţie cu o formulă biblică faimoasă. Aruncau flori spre carul triumfal şi adăugau o formulă de slavă, adaptată din poezia lui Virgiliu. “«Benedictus qui venit in nomine Domini» («Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului» sînt cuvintele de salut adresate de mulţime lui Isus, cînd intra în Ierusalim: Matei 21, 9; Luca 19, 38; Marcu 11, 9). Unii interpreţi consideră că ele îi sînt adresate lui Dante, alţii grifonului, iar alţii, cu mai multă îndreptăţire, lui Beatrice. Versul 21 repetă, doar cu adăugarea lui oh, expresia pe care Virgiliu (Eneida VI, 883) îl pune pe Anchise, tatăl lui Enea, s-o pronunţe în Hades, pentru a-l sărbători pe Marcellus, nepotul lui Augustus mort prematur. În terţina 19 recursul la limba latină are rostul de a face maiestuoase figurile îngerilor, precum şi cîntecul lor, interpretat în limba solemnă a Romei şi a Bisericii, cele două mari realităţi pe care aici Dante vrea să le pună alături – printr-un citat din Evanghelie şi unul din Eneida – în clipa cînd este invocată apariţia Beatricei” (E.A. Panaitescu). Dante “a vrut să instituie un raport de analogie între intrarea lui Isus în Ierusalim şi apariţia Beatricei, şi cum intrarea lui Isus în Ierusalim a reprezentat, aşa zicînd, proclamarea oficială şi, totodată, glorificarea misiunii sale şi a noii credinţe pe care o predicase, la fel venirea Beatricei pe carul Bisericii va reprezenta, probabil, consacrarea şi glorificarea oficială a Teologiei, adică a ştiinţei asupra lucrurilor divine, încredinţate învăţăturii Bisericii” (Chimenz).

pg_xxx_5

«Eu am văzut ades în zori de zi trandafiriu tot răsăritul, şi restul cerului cu frumosul senin împodobit; iar faţa soarelui născîndu-se umbrită încît, prin potolirea aburilor, ochiul o răbda lungă vreme» (v. 22-27). De multe ori dimineaţa cerul devine trandafiriu spre răsărit, iar în celelalte părţi e senin. Discul solar, la apariţie, este uşor umbrit de ceaţă, încît poate fi admirat pe îndelete. “Această pictură a cerului de dimineaţă creează un fundal naturalist pentru imaginile cu care e descrisă apariţia Beatricei într-o aureolă de mîini îngereşti ce răspîndesc flori; imaginile, în care învie accentul de rafinată fantasmagorie a unor pagini din Vita Nova, se luminează tocmai prin acea referire la un peisaj real, cu o nouă savoare de prospeţime şi adevăr; ca la anumite figuri ale Sfintei Fecioare, pe pînzele contemporanilor lui Dante, unde intensitatea invenţiei mistice iese în evidenţă şi devine naturală prin vioiciunea imediată a detaliilor descriptive” (N. Sapegno).

pg_xxx_6

«aşa într-un nour de flori ce din mîini de îngeri urca şi cobora, înăuntru şi-n afară, pe vălul alb încinsă cu frunze de măslin mi-a apărut o doamnă, sub mantia verde îmbrăcată-n culori de flacără vie» (v. 28-33). Tot astfel, înfăşurată în florile ce se înălţau şi coborau în carul triumfal şi împrejurul lui, aruncate de îngerii care o slăveau, s-a ivit o femeie. Ea purta o cunună din frunze de măslin, care-i susţinea voalul alb, ce învăluia mantaua verde, sub care i se zăreau straiele roşii. “Beatrice, simbolul teologiei, apare îmbrăcată în trei culori reprezentînd credinţa, speranţa şi iubirea, adică virtuţile teologale, pe cînd frunza de măslin simbolizează pacea, proprie sufletului ce trăieşte în credinţă şi, întrucît măslinul este sfînt pentru zeiţa înţelepciunii, Minerva, această coroană indică de asemeni înţelepciunea, proprie doctrinei teologice. În culoarea straielor trebuie să subliniem o trimitere limpede la Vita Nova: acolo Beatrice îi apărea lui Dante prima dată îmbrăcată în roşu, a doua oară îmbrăcată în alb, înfăşurată apoi într-o mantie însîngerată, în viziunea pe care Poetul o are după a doua întîlnire şi cu părul acoperit de un văl alb, în visul unde Dante îşi închipuie că o vede deja moartă” (E.A. Panaitescu).

pietro_cavallini1

Advertisements