Apare Beatrice (3)

by Laszlo Alexandru

pg_xxx_7

«Şi sufletul meu, care de lungă vreme ce trecuse în prezenţa ei n-a fost, vibrînd, cutremurat» (v. 34-36). Trecuseră mulţi ani de cînd sufletul îndrăgostit al lui Dante n-a mai fost aşa înfiorat, de cînd Beatrice murise. “Tremurul de care se simte cuprins, ca o forţă tainică şi subtilă, care îi întunecă orice control raţional, este acelaşi pe care poetul l-a simţit în anii de tinereţe, cînd, după cum povesteşte în Vita Nova (XIV, 4), presimţind venirea Beatricei, a crezut că «simt o uimitoare tremurătură, începînd în piept din partea stîngă şi întinzîndu-se îndată prin toate părţile trupului»” (T. Di Salvo).

pg_xxx_8

«fără a mai avea cunoaşterea ochilor, prin tainica virtute ce dinspre ea s-a desprins, a simţit marea putere a vechii iubiri» (v. 37-39). Dante s-a cutremurat simţind din nou fiorii iubirii, chiar fără a fi văzut chipul Beatricei, doar prin influenţa inefabilă ce venea dinspre ea. “Dante n-a stabilit ruptura fundamentală a călătoriei sale la ieşirea din Infern, între damnaţi şi mîntuiţi, unde se realizează trecerea din lumea celor morţi în lumea celor vii, după cum ne-am aştepta; ci aici, pe vîrful muntelui, după ce am ajuns deja în grădina edenică, în seninătatea perfectă a împlinirii umane, a nevinovăţiei originare a lui Adam. Motivul este că aici se ajunge la limita diferenţei substanţiale dintre uman şi divin, dintre istoric şi etern. Infernul şi Purgatoriul aparţin ambele lumii omului, istoriei sale, vremii sale, (…) dar Paradisul nu ţine de timpul uman. Cu Beatrice intrăm într-o altă dimensiune” (Chiavacci Leonardi).

pg_xxx_9

«Îndată ce vederea mi-a izbit-o înalta virtute ce deja m-a străpuns înainte de-a ieşi din copilărie, m-am întors la stînga cu respectul cu care pruncul dă fuga la mamă, cînd se teme sau e necăjit» (v. 40-45). Zărind marea frumuseţe a femeii iubite, care i-a rănit sufletul încă la sfîrşitul copilăriei, Dante s-a răsucit pentru a-i cere sprijin lui Virgiliu. “Poetul îşi aminteşte că, pe vremea primei sale întîlniri cu Beatrice şi a primelor suferinţe din dragoste, el avea doar nouă ani, adică înainte de-a ieşi din copilărie (cf. Vita Nova II). Şi pentru a sublinia marea putere a vechii iubiri, traduce cuvînt cu cuvînt faimosul vers virgilian, unde Didona îi dezvăluie surorii ei Ana iubirea pentru Enea, «adgnosco veteris vestigia flammae» (Eneida IV, 23)” (E.A. Panaitescu). “Versul virgilian este pronunţat de Didona care, văduvă, la apariţia neaşteptată a lui Enea, simte că se trezesc din nou acel sentiment de iubire şi acei stimuli pe care după atîţia ani de văduvie i-a crezut dispăruţi. Dante eliberează versul de orice subtext erotic. În avertismentul lui emotiv stă doar ivirea unui sentiment, îndelung sedimentat şi acum înflorind în mod misterios” (T. Di Salvo).

luca_signorelli3

Advertisements