Lacrimi şi suspine de căinţă (8)

by Laszlo Alexandru

pg_xxxi_22

«Ca soarele-n oglindă, nu altfel, dubla fiară acolo se reflecta, ba cu unele, ba cu alte înfăţişări. Gîndeşte, cititorule, cît mă miram văzînd pe-aceea neschimbată şi-n imaginea ei transformată» (v. 121-126). Grifonul se reflecta în ochii Beatricei, cu cele două naturi ale sale, de leu şi de acvilă, la fel cum se răsfrînge soarele în oglindă. Dante a rămas uimit văzîndu-l pe grifon neschimbat, dar alternîndu-şi cele două naturi, în reflectarea sa. Poetul îl cheamnă pe cititor să se transpună în acea situaţie, pentru a-i percepe cu adevărat uluirea. “Beatrice apăruse pe marginea stîngă a carului (cîntul XXX, v. 61) şi, în al doilea moment, se întorsese către grifon (cîntul XXXI, v. 80), stînd cu şoldul spre Dante, care acum este condus la pieptul grifonului (v. 113) şi de aceea o poate zări pe Beatrice din faţă (stătea întoarsă spre noi). Acest ultim fapt ne ajută să înţelegem versul 126: Poetul observă dubla fiară, a cărei imagine se reflectă în ochii Beatricei, ce tot la grifon stăteau pironiţi. Reunirea celor două naturi ale lui Cristos este indicată de alternarea în imaginea grifonului a celor două aspecte, de acvilă şi de leu (v. 123), pe cînd terţina 124 vrea să sublinieze că cele două naturi ale lui Cristos sînt mereu egale şi identice, cu toate că fiinţa umană, pe cale raţională, nu-şi va împlini vreodată cunoaşterea tainei cuprinse în Omul-Dumnezeu şi în El va vedea mereu, distincte şi paralele, cele două naturi” (E.A. Panaitescu). “Gîndeşte, cititorule: apelul la cititor este adesea folosit de Dante, atunci cînd povesteşte lucruri în sine incredibile. Implicîndu-şi cititorul în stupoare şi uimire, el asigură astfel verosimilul povestirii” (Chiavacci Leonardi).

pg_xxxi_23

«Pe cînd uimit şi fericit sufletul meu gusta acea hrană care, săturînd prin sine, de sine se însetează» (v. 127-129). Sufletul penitentului se desfăta cu revelaţia adevărului supranatural. “Remarcaţi insistenţa lui Dante, despre caracterul de nepotolit al voinţei de cunoaştere: înţelepciunea pe de o parte lasă impresia că satisface deplin sufletul, dar pe de altă parte dezlănţuie dorinţa de ea însăşi” (T. Di Salvo).

pg_xxxi_24

«pe ele arătîndu-se prin fapte din tagmă mai înaltă, celelalte trei au venit în faţă, dansînd pe cîntarea lor îngerească. ‘Întoarce, Beatrice, întoarce privirile sfinte’, era vorba cîntecului, ‘la credinciosul tău care, spre a te vedea, a bătut atîta cale!» (v. 130-135). Virtuţile teologale şi-au făcut apariţia, dansînd pe melodia divină. Ele o îndeamnă pe Beatrice să-l privească pe călătorul ce-a parcurs un drum aşa de dificil pentru a o regăsi. “Să se remarce insistenţa pe distribuţia ierarhică a virtuţilor. Aici cele patru virtuţi cardinale ţin de o tagmă, o ordine ierarhic inferioară faţă de cea ocupată de virtuţile teologale. Şi ierarhia este determinată inclusiv fizic, prin dispunerea persoanelor pe trepte sau laturi metaforice: cele cardinale stau la stînga, cele teologale la dreapta” (T. Di Salvo).

cappella_spagnoli2

Advertisements