O poveste alegorică (1)

by Laszlo Alexandru

miniatura_napoli1

Se reia procesiunea în sens invers. Dante adoarme şi apoi se trezeşte lîngă Matelda. Acvila, vulpea şi balaurul ies la atac. Metamorfoza carului. Curva şi uriaşul.

pg_xxxii_1

«Aşa-mi erau ochii de ţepeni şi-atenţi să-şi potolească setea decenală, că celelalte simţuri mi s-au stins» (v. 1-3). Dante – pentru a o recunoaşte la un deceniu de la moarte pe iubita lui – şi-a concentrat toată atenţia în văz, încît celelalte simţuri parcă i-au dispărut. “Beatrice murise de zece ani: în 1290. Observaţi cum datele reale, biografice, ale femeii se contopesc şi coexistă fără stridenţe alături de datele simbolice: la fel cum se întîmplă cu informaţiile legate de Dante, odată personaj, odată călător simbolic în lumea cealaltă şi povestitor al expediţiei extraordinare” (T. Di Salvo).

pg_xxxii_2

«Şi ei pe o parte şi pe alta aveau un perete de nepăsare – astfel îi trăgea spre el sfîntul zîmbet cu vechea vrajă! -; cînd de nevoie mi s-a întors chipul spre stînga de-acele zîne, căci am auzit de la ele un ‘Prea pironit!’; şi dispoziţia de-a vedea, în ochii tocmai loviţi de soare, fără de văz m-a lăsat cîtva să fiu» (v. 4-12). Privirile lui Dante parcă îşi construiseră în jurul femeii iubite un zid de protecţie, pentru a nu fi deranjate de celelalte imagini. Însă virtuţile teologale, aflate în stînga, l-au dojenit pentru examinarea sa exclusivistă. Aşa că poetul şi-a întors ochii, iar aceştia au rămas orbiţi cîteva clipe, după strălucirea Beatricei pe care o contemplaseră. “Imaginea fizică subliniază cu mare intensitate izolarea poetului de orice lucru înconjurător şi concentrarea sa asupra ochilor femeii, pe care de atîta vreme dorea să-i revadă” (T. Di Salvo). “De ce oare cele trei zîne, cele trei virtuţi teologale, îl îndeamnă cu forţa pe poet (…) să nu se uite aşa de insistent la Beatrice? Fireşte nu pentru că Beatrice este redescoperită cu farmecul ei de femeie şi Dante o priveşte ca atare. Vandelli explica: «nici pentru a contempla frumuseţea eternă, omul nu trebuie să neglijeze complet celelalte valori». Mai bun e Tommaseo: «Mintea care prea devreme şi înainte de-a fi demn de aceasta se fixează asupra revelaţiei, rămîne orbit de ea». Asta e pînă acum explicaţia cea mai convingătoare. Însă poate că este şi o modalitate, nu foarte limpede, de-a atrage atenţia asupra unei alte viziuni importante” (T. Di Salvo).

pg_xxxii_3

«Dar apoi că oleacă văzul şi-a revenit (zic ‘oleacă’ faţă de prea sensibila de la care cu forţa m-am răsucit), am văzut pe mîna dreaptă ocolind glorioasa armată şi întorcîndu-se cu soarele şi cele şapte flăcări în frunte» (v. 13-18). Privirea lui Dante şi-a revenit oarecum, după strălucirea orbitoare a frumuseţii Beatricei, de la care s-a răsucit. Astfel a putut vedea, în dreapta, că procesiunea sacră s-a întors din drum, făcînd un ocol. “Procesiunea care precedă, urmează şi însoţeşte carul tras de grifon, deschisă de cele şapte sfeşnice, ca un cortegiu triumfal (triumful lui Cristos asupra păcatului – iar la triumf participă toată oastea lui, mulţimea emoţionată de zîne, bătrîni etc.), îşi reia mişcarea spre dreapta, spre orient (este limpede simbolistica: din orient vine lumina credinţei creştine), aşadar în direcţia opusă celei de unde a ȋnaintat (şi spre dreapta se mişcă toate personajele din procesiune): acum lumina soarelui este în frunte şi îi luminează deplin pe toţi participanţii la ritual” (T. Di Salvo).

miniatura_napoletana1

Advertisements