O poveste alegorică (2)

by Laszlo Alexandru

pg_xxxii_4

«Cum sub scuturi pentru a scăpa se-ntoarce şirul şi se-nvîrte cu steagul, înainte de-a se răsuci pe deplin; acea oaste a regatului ceresc ce-nainta a trecut toată, înainte de-a coti primul lemn al carului» (v. 19-24). O coloană de soldaţi execută disciplinat manevra de întoarcere, mai întîi cu steagul din faţă şi apoi, pe rînd, cu efectivele sale, în ordine. Tot astfel procesiunea solemnă s-a răsucit din mers, cu participanţii săi, înainte ca oiştea carului triumfal să îşi schimbe direcţia. “Descrierea manevrei de întoarcere a unei armate care, neputînd rezista asaltului armatei inamice, se pliază şi caută scăpare şi pune în aplicare tactica acoperirii cu scuturi, apărîndu-se astfel din spate, are savoarea lucrurilor văzute în lumea reală, verificate personal. Remarcaţi că în această parte a cîntului sînt frecvenţi termenii şi comparaţiile din viaţa militară” (T. Di Salvo).

pg_xxxii_5

«Apoi la roţi au revenit femeile, iar grifonul a urnit sfînta greutate, dar nici o pană nu i s-a clintit. Frumoasa doamnă care m-a dus prin vad şi Staţiu şi eu urmam roata ce şi-a făcut orbita pe-un arc mai mic» (v. 25-30). Cele şapte zîne, simbolurile virtuţilor cardinale şi teologale, s-au întors lîngă roţile unde stăteau. Grifonul a pornit carul, fără nici un efort aparent. Întreaga procesiune era urmată de Matelda, Staţiu şi Dante, lîngă roata din dreapta, care la întoarcerea procesiunii spre dreapta făcuse un arc mai mic decît cel al roţii din stînga. “Faptul că, la mişcarea grifonului, penele nu se clintesc şi totul se desfăşoară cu o senină uşurinţă poate însemna că Isus guvernează şi conduce Biserica în deplină maiestate şi siguranţă. Sau: trecerea de la Vechiul la Noul Testament s-a petrecut fără modificări ale justiţiei divine” (T. Di Salvo).

pg_xxxii_6

«Aşa străbătînd adînca pădure pustie, din vina celei ce-n şarpe a crezut, ne îndruma paşii cîntarea îngerească. Poate că de trei ori spaţiul luat de săgeata azvîrlită din arc l-am străbătut, cînd Beatrice a coborît» (v. 31-36). Cu toţii au parcurs grădina Edenului, rămasă pustie după ce Eva s-a încrezut în minciunile şarpelui. Paşii le erau ritmaţi de o muzică diafană. După distanţa străbătută de trei săgeţi azvîrlite din arc, Beatrice s-a dat jos din carul triumfal. “Mişcarea lentă a procesiunii, coloanele înalte ale pădurii-biserică, cîntările după care se ritmează paşii, cadenţa celor ce oficiază, toate ne conduc spre metafora fundamentală a ritualului liturgic, care este central şi unificant în aceste cînturi” (T. Di Salvo).

miniatura_napoli2

Advertisements