Gata de-a urca la stele (3)

by Laszlo Alexandru

pg_xxxiii_7

«în care un cinci sute zece şi cinci, trimis de Dumnezeu, va ucide tîrfa cu-acel uriaş ce cu ea preacurveşte» (v. 43-45). Un sol divin va veni să zguduie din temelii Biserica, ce zace în corupţie, şi regatul francez, care şi-a aservit prin viclenie papalitatea. “Misiunea profetică a Beatricei dobîndeşte în aceste două terţine o putere de sinteză absolută. Calitatea ei clarvăzătoare nu mai admite ezitări (văd cu siguranţă), iar viitorul se desfăşoară sub ochii ei cu forţa prezentului, în care faptele nu sînt văzute într-o realizare îndepărtată şi confuză, ci în actualitatea lor imediată (şi de-aceea o relatez). Influenţa cerurilor, cărora nu li se poate opune nici un obstacol, fiindcă execută voinţa divină, pregăteşte venirea cuiva trimis de Dumnezeu. Acesta din urmă este desigur un împărat (urmaşul acvilei, cum s-a spus în v. 37-38), a cărui datorie va consta în distrugerea puterii temporale a Bisericii, putere pe care ea i-a sustras-o Imperiului, şi în împiedicarea autorităţii temporale să depăşească limitele ce i-au fost atribuite, pentru a-şi aservi Curia romană. Este uşor să identificăm în trimis figura lui Henric al VII-lea, fiindcă (vezi Epistola VII) Dante îşi punea în el toate speranţele privind renaşterea Imperiului, care s-ar fi putut realiza doar dacă Henric ar fi distrus monarhia franceză şi i-ar fi restituit Papalităţii libertatea, conform afirmaţiilor incluse în scrisoarea amintită mai sus. Unii comentatori, în schimb, au preferat să înlocuiască figura lui Henric al VII-lea cu cea a lui Cangrande della Scala, bazîndu-se pe celebra profeţie din Paradis (cîntul XVII, 76-93), referitoare la seniorul din Verona. Este evidentă, în plus, cît priveşte trimisul, o aluzie la Ogarul prevestit de Virgiliu în cîntul I din Infern (v. 101-105). Versul 43 a pus la încercare iscusinţa comentatorilor vechi şi moderni, fiindcă e construit pe stilul obscur al profeţiilor şi al enigmelor, pe care lumea medievală le-a produs în număr mare (să ne gîndim, de pildă, la răspîndirea scrierilor profetice ale lui Gioacchino da Fiore). Indicaţia numerică, totuşi, derivă din Apocalipsă (13, 18), unde personajul simbolizat de monstru e prezentat astfel: «numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase». Vechii comentatori au tradus seria din versul 43 în cifre romane: DXV şi, prin schimbarea literelor, au obţinut cuvîntul DVX («duce», «căpitan»). Această interpretare se prezintă ca fiind cea mai probabilă. Există însă şi alte propuneri de lectură pentru cuvîntul DXV: cele trei litere al fi iniţialele pentru Domini Xristi Vertagus (Ogarul lui Cristos), sau pentru Domini Xristi Vicarius (Vicarul lui Cristos, cu referire la papă), sau pentru Dante Xristi Vertagus (Dante, Ogarul lui Cristos)” (E.A. Panaitescu).

pg_xxxiii_8

«Şi poate că povestea mea întunecată, ca Themis şi Sfinxul, mai puţin te convinge, fiindcă pe modul lor gîndirea o astupă; dar curînd faptele vor fi Naiade, ce vor dezlega această mare enigmă, fără pagube-n turme şi recolte» (v. 46-51). Beatrice admite că profeţia ei poate fi neconvingătoare, din cauza obscurităţii, semănînd cu cele făcute de Themis şi de Sfinx. Dar nu peste mult timp, faptele vor ilustra vorbele ei de-acum. “Themis, fiica lui Uranus şi a Geei, era înzestrată cu spirit profetic, care se manifesta în răspunsuri cu semnificaţie obscură; Ovidiu aminteşte răspunsul misterios dat de Themis lui Deucalion şi Pyrei, după potop, şi explicat de Prometeu (Metamorfoze I, 367-415). Sfinxul, monstru mitic, îi ucidea pe toţi călătorii ce mergeau la Teba, dacă nu erau în stare să lămurească o enigmă pe care le-o propunea. Oedip i-a găsit în sfîrşit soluţia (Ovidiu, Metamorfoze VII, 759 sqq.; Staţiu, Tebaida I, 66-67)” (E.A. Panaitescu). “După dezlegarea enigmei sale, Sfinxul s-a omorît şi Themis, pentru a-i răzbuna moartea, a trimis împotriva tebanilor o fiară înfometată, care le-a devastat cîmpiile şi le-a ucis turmele. În versul 49 Dante face o aluzie la cuvintele lui Ovidiu «carmina Laiades non intellecta priorum solvunt ingeniis» (Metamorfoze VII, 759): «fiul lui Laios a dezlegat cu puterea isteţimii sale enigma care pînă atunci a fost neînţeleasă», unde fiul lui Laios este Oedip. Totuşi, în multe codice medievale, forma Laiades s-a transformat în Naiades şi Dante, preluînd această ultimă versiune, crede că au fost Naiadele (nimfe ale apelor, înzestrate cu spiritul profeţiei) cele care au dezlegat foarte complicata ghicitoare a Sfinxului” (E.A. Panaitescu).

pg_xxxiii_9

«Tu scrie; şi aşa cum de la mine pleacă, aceste vorbe spune-le celor vii de viaţa ce-i o goană către moarte» (v. 52-54). Dante primeşte însărcinarea de a reda cuvintele auzite ca atare, chiar dacă încă nu le pricepe sensul, spre a le fi de învăţătură celor din lumea pămîntească. “Aceasta e datoria lui Dante, după ce va reveni pe pămînt; acesta este mesajul pe care i-l încredinţează Beatrice şi care-i va fi confirmat în Paradis de Cacciaguida. Dante nu este Ogarul, acel DUX; lui îi va reveni datoria de a le dezvălui celor vii cuvintele rostite de Beatrice, de a le arăta semnificaţia şi importanţa şi de-a indica, în urma celor văzute de el, care sînt instrumentele la care omenirea trebuie să recurgă, dacă vrea să se mîntuiască şi să-l regăsească pe Cristos, să construiască împărăţia Sa pe pămînt” (T. Di Salvo).

van_eyck

Advertisements