Gata de-a urca la stele (6)

by Laszlo Alexandru

miniatura_modena2

pg_xxxiii_16

«La care eu i-am răspuns: ‘Nu-mi amintesc să mă fi-ndepărtat vreodată de dumneavoastră şi nici n-am cunoaştere despre asta, care să mă roadă’. ‘Şi dacă nu-ţi poţi aminti’, a răspuns ea zîmbind, ‘adu-ţi aminte că tocmai ai băut din Lete» (v. 91-96). Dante respinge reproşul că s-ar fi desprins vreodată spiritual de lîngă Beatrice. Ea pune surîzător această uitare pe seama faptului că el a sorbit din rîul Lete, care şterge amintirea păcatelor. “Aici conversaţia se desfăşoară pe un ton familiar, voit neprotocolar; tematica măreaţă a teologiei este întrecută de întîlnirea afectuoasă dintre doi oameni care s-au cunoscut în altă parte şi se regăsesc, după o vreme, avînd experienţe diferite. Dintre cei doi, cel mai matur şi cultivat îi limpezeşte celuilalt, încă nesigur, unele îndoieli şi mirări. Iar Beatrice aici, mai degrabă decît sfînta care profetizează lucruri grave şi solemne, este o prietenă ajunsă în înălţimi, care i se adresează cu o afecţiune aproape maternă prietenului care cunoaşte puţine lucruri şi se exprimă într-un mod nepotrivit. Este şi acesta un exemplu al planului dublu în care se mişcă poemul, odată solemn ca o catedrală, altă dată umil ca o colibă modestă” (T. Di Salvo).

pg_xxxiii_17

«şi dacă din fum focul se dovedeşte, această uitare limpede închide vina din voinţa ta, în altă parte atentă. Dar de-acum îmi vor fi golaşe vorbele, pe cît va fi nevoie ca ele să pătrundă la vederea ta neşlefuită’» (v. 97-102). La fel cum fumul semnalizează prezenţa focului, uitarea lui Dante dovedeşte atenţia lui îndreptată odinioară în altă direcţie. Însă în continuare cuvintele folosite de Beatrice vor fi mai simple, mai uşor de priceput. “Aşa cum din fum se dovedeşte existenţa focului, la fel prin această uitare a ta se demonstrează că voinţa ta sau dorinţa îndreptată spre altcineva decît spre mine era vinovată” (Chiavacci Leonardi).

pg_xxxiii_18

«Mai arzător şi cu paşi mai lenţi stătea soarele în cercul amiezii, care încoace şi-ncolo, cum îl aştepţi, se mută, cînd s-au oprit, cum se opreşte cel ce umblă călăuză-n fruntea oamenilor, de găseşte noutate sau urmă a ei» (v. 103-108). Soarele şi-a încetinit mersul fierbinte pe cer, la amiază, cînd cele şapte virtuţi din fruntea procesiunii s-au oprit, asemeni călăuzei care merge în fruntea unui grup şi zăreşte ceva nou. “Soarele, ajuns la amiază, apare mai luminos (arzător), fiindcă razele lui bat aproape perpendicular, şi mai lent în drumul său, printr-o iluzie optică (cf. Paradis XXIII, v. 11-12)” (E.A. Panaitescu). “Indicarea orei, pe care n-am mai întîlnit-o de la intrarea în grădina Edenului, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc, ne anunţă că marea scenă profetică s-a încheiat; povestirea se reia cu obişnuitele modalităţi narative, coborînd calm spre finalul său” (Chiavacci Leonardi).

maestro_berna

Advertisements