Intrarea în Paradis (3)

by Laszlo Alexandru

pd_i_8

«cînd pe Beatrice spre stînga am văzut-o întoarsă şi privind soarele: nicicînd acvila nu l-a scrutat astfel. Şi cum a doua rază iese de obicei din prima şi urcă spre înălţimi, ca drumeţul ce vrea a se întoarce, aşa din gestul ei, prin ochi transmis în mintea mea, s-a făcut al meu şi mi-am ţintit ochii-n soare dincolo de firea noastră» (v. 46-54). Beatrice s-a răsucit spre stînga şi-a privit intens soarele, aşa cum niciodată n-a izbutit acvila s-o facă. La fel ca raza reflectată, desprinsă din prima rază, ce izbeşte direct, şi la fel cum se întoarce pribeagul acasă (sau, după alte interpretări: la fel cum şoimul se întoarce în tăria cerului), călătorul, după modelul oferit de femeia iubită, şi-a aţintit ochii în discul soarelui, mai adînc decît rezistă privirile omeneşti. “Să se observe cum, inclusiv prin comparaţia cu acvila, este subliniată atitudinea Beatricei, de aşteptare a unor fapte noi şi miraculoase, pentru care trebuie să ne pregătim cu o concentrare adecvată. Îndată pe urmă, cei doi ţîşnesc în zbor spre ceruri. Privirea femeii este primul act al vieţii paradisiace, a cărei constantă e privirea soarelui, cu alte cuvinte contemplarea lui Dumnezeu” (T. Di Salvo). “Că acvila se uită la soare şi îşi învaţă puii să facă la fel era o opinie comună; însă Dante o găsea consemnată şi astfel înnobilată în Farsalia lui Lucan, IX, 902 sqq.” (T. Di Salvo). “Chimenz, în legătură cu versul 51, a dat o altă interpretare: pellegrin ar fi şoimul peregrinus, care vrea să urce în tăria cerului, după ce şi-a înhăţat prada” (E.A. Panaitescu). “Această răsucire a lui Dante spre soare e, aşadar, consecinţa naturală a răsucirii Beatricei: nu e consecinţa unui gest voit. Voinţa a acţionat, şi încă cum!, în cele două ţinuturi de mai jos: dar de cînd poetul şi-a cucerit liberul arbitru, tinderea spre Dumnezeu este un act spontan al sufletului, pe care nimic nu-l poate opri. (…) Nu e nevoie ca poetul să fie îndemnat de femeia lui; nici o singură vorbă între cei doi, nici măcar o rugăciune comună. Dorinţa lui Dante se transmite de la unul la celălalt cu o forţă irezistibilă” (U. Bosco).

pd_i_9

«Multe-s îngăduite acolo, ce-aici nu-s pe virtuţile noastre, căci anume-i locul făcut pentru specia umană» (v. 55-57). În Paradisul Pămîntesc, creat dinadins pentru sufletele virtuoase – şi unde se află în acest moment Dante cu Beatrice – fiinţa umană are la dispoziţie mai multe posibilităţi decît pe pămînt; inclusiv aceea de-a privi intens soarele. “Aceleaşi posibilităţi le-a dobîndit acum poetul: în urma călătoriei şi a îmbăierii în cele două rîuri, şi-a recăpătat puritatea interioară pe care le-au avut Adam şi Eva înainte de căderea în păcat” (T. Di Salvo).

miniatura_fiorentina

Advertisements