Intrarea în Paradis (8)

by Laszlo Alexandru

codice_fiorentino4

pd_i_22

«şi cum poţi vedea căzînd focul din nor, primul impuls e-ntors spre pămînt de falsa plăcere. Să nu te mire, deci, urcuşul tău, mai mult decît un pîrîu ce din vîrful muntelui coboară la vale» (v. 133-138). Bunul instinct al omului (de a se apropia de Dumnezeu) este deviat de ispitele păcătoase. Însă Dante nu trebuie să se mire de faptul că s-a desprins în zbor spre înălţimi. Este un fenomen la fel de natural ca şi curgerea pîrîului de munte spre vale. “În concluzie, Beatrice n-a răspuns în mod direct la întrebarea poetului, care a vrut să ştie cum de poate să zboare printre corpurile uşoare. Zborul, răspunde femeia, ţine de legea ordinii universale: cine e lipsit de obstacolele provocate de păcat, cine, ca poetul, şi-a încheiat călătoria de purificare, cine s-a apropiat de ştiinţa divină, chiar dacă îşi păstrează trupul, nu poate să nu zboare” (T. Di Salvo).

pd_i_23

«De mirare ar fi cînd tu, desprins de legături, te-ai fi aşezat, ca focul viu lipit de ţărînă’. Apoi şi-a întors spre cer chipul» (v. 139-142). Surprinzător ar fi fost doar fenomenul invers, dacă Dante, eliberat de apăsarea păcatului, nu s-ar fi înălţat spre ceruri. “Ar fi un lucru la fel de uluitor dacă, aşa lipsit de orice piedică, adică pe deplin purificat de orice înclinaţie păcătoasă, te-ai fi aşezat, precum ar fi de mirare ca un foc liber să stea nemişcat pe jos, fără a tinde spre înălţime. (…) Ultimul vers sigilează cîntul, recapitulîndu-i semnificaţia principală, de direcţie verticală, de urcare spre acel cer care de-acum – după desprinderea de pămînt – va fi locul de desfăşurare a poemului” (Chiavacci Leonardi).

miniatura_giovanni_di_paolo

Advertisements