Despre petele din Lună (5)

by Laszlo Alexandru

pd_ii_14

«Dar nu-i aşa: deci să vedem al doilea caz; şi de-l voi înlătura, se va dovedi falsă părerea ta. Dacă prin stratul subţire nu răzbate, există un capăt dincolo de care opusul să treacă lumina n-o lasă; aşadar raza de soare se-ntoarce precum culoarea se răsfrînge din sticla care-n spate e închisă cu plumb» (v. 82-90). Întrucît razele soarelui nu străpung Luna, în timpul eclipsei, rezultă că ea nu are orificii, aşadar ipoteza petelor datorate diversităţii de consistenţă fizică a satelitului este eronată. Trebuie încercată o altă ipoteză. Dacă şi aceasta poate fi demontată, întreaga opinie a lui Dante se dovedeşte incorectă. Raza de soare este reflectată de pe suprafaţa Lunii, tot aşa cum lumina este reflectată dintr-o oglindă (sticla care-n spate e închisă cu plumb). Ar însemna că, sub straturile rare, imateriale, ale astrului s-ar ascunde straturi dense, ce nu permit trecerea razei. “Observaţi cît de nimerită e comparaţia: oglinda este compusă de fapt din două straturi, unul transparent (sticla), adică rar, şi unul opac (plumbul), adică dens. Raza de soare, dacă Luna ar avea straturi rare şi dense, s-ar întoarce îndărăt, după ce-a trecut de stratul rar, oprită şi respinsă de cel dens, cum se întîmplă cu oglinda. Lumina soarelui ar fi aşadar reflectată pe toate punctele suprafeţei lunare şi nu s-ar observa pete” (Chiavacci Leonardi).

pd_ii_15

«Acum vei spune că raza se-arată mai întunecată acolo decît în alte părţi, căci e redată mai din adînc. De această obiecţie te scapă experimentul, de vrei să-ncerci, care-i izvorul priceperilor voastre» (v. 91-96). Dante, prin această ipoteză (a dispunerii stratificate de materie rară şi densă în consistenţa Lunii), ar putea explica existenţa petelor lunare: lumina soarelui se reflectă de la adîncimi diferite, de pe suprafaţa Lunii. Însă o asemenea variantă poate fi respinsă pe cale concretă, experimentală. “Este rar, şi de aceea merită semnalat, acest îndemn la experimentare şi la examinarea datelor propuse sau confirmate de un experiment. Cultura medievală era abstractă şi deductivă, iar experimentului i-a dat mereu o importanţă marginală, chiar dacă teoretic, pe urmele lui Aristotel, uneori a celebrat verbal valabilitatea metodei experimentale. Dar, în mod concret, ştiinţa în postulatele ei teoretice şi în metodologia ei a rămas departe de mentalitatea celor care derivau totul din ceruri şi acceptau adevărul doar ca pe o revelaţie, nu ca pe o cucerire a cunoaşterii” (T. Di Salvo).

miniatura_tedesca

Advertisements