Despre valoarea prudenţei (4)

by Laszlo Alexandru

pd_v_10

«Cealaltă, ce-i dată ca materie, poate fi astfel că nu greşim de-n altă materie o preschimbăm» (v. 52-54). Conţinutul promis, în cadrul jurămîntului, poate fi înlocuit. “Schimbarea materiei jurămîntului se poate realiza doar cu autorizaţie ecleziastică: dalba cheie sau de argint indică ştiinţa şi prudenţa necesare pentru a judeca, iar cea galbenă sau de aur autoritatea pe care Dumnezeu i-a oferit-o Bisericii de a lega sau dezlega (cf. Purgatoriu IX, 117-126)” (E.A. Panaitescu).

pd_v_11

«Dar să nu-şi mute nimeni greutatea de pe umeri în voia sa, fără învîrtirea dalbei chei şi a celei galbene; şi orice schimbare s-o crezi smintită, de lucrul lepădat nu-i în celălalt conţinut, aşa cum patru în şase e cuprins» (v. 55-60). Înlocuirea conţinutului jurămîntului se poate face doar cu acordul autorităţii ecleziastice şi în aşa fel încît noua ofertă să fie superioară celei precedente. “Beatrice, după ce a deosebit rigid esenţa jurămîntului (adică sacrificarea propriei libertăţi) de materia asumată şi după ce a afirmat riguros că se poate schimba materia, dar nu forma sa, observă că doar intervenţia Bisericii poate permite schimbarea obiectului, cu condiţia ca a doua ofertă să fie superioară, ca valoare şi importanţă, faţă de prima. Întrucît jurămîntul de castitate este cel mai important dintre toate, el nu poate fi modificat nici măcar de Biserică. Sfîntul Toma, care faţă de jurămîntul de castitate are o poziţie asemănătoare (II, II, 88, 11), într-un alt pasaj (II, II, 88, 10) susţine că Biserica poate oferi scutirea totală de jurămînt, atunci cînd consideră că aceasta oferă un avantaj mai adevărat şi mai substanţial. Dante, în schimb, «iritat moral de abuzurile care se puteau produce în acest domeniu» (Montanari), aderă la doctrina mai riguroasă: nu este posibilă nici o scutire totală” (E.A. Panaitescu).

pd_v_12

«Deci orice lucru ce cîntăreşte cu valoarea sa că apleacă balanţa, nu poate fi compensat cu altă cheltuială. Să nu facă muritorii jurăminte în zadar: fiţi statornici şi nu chiori la minte, ca Iefte la prima vedere» (v. 61-66). Aşadar promiterea unui lucru extrem de important nu poate fi echivalată de nici o altă ofertă. Este nevoie de multă precauţie, atunci cînd ne legăm prin jurăminte. Să nu repetăm imprudenţa personajului biblic. “Iefte, judecător al Israelului, trebuind să lupte împotriva amoniţilor, a făcut jurămîntul prostesc că-l va jertfi, dacă va fi învingător, pe primul om întîlnit în pragul casei sale: astfel şi-a sacrificat fiica, prima care i-a ieşit în întîmpinare după victorie (cf. Judecătorii 11, 30-40). Atît Părinţii Bisericii cît şi teologii medievali au condamnat unanim jurămîntul lui Iefte şi cruzimea sa (cf. Sfîntul Toma, Summa Theologica II, II, 88, 2)” (E.A. Panaitescu).

pd_v_13

«care se cădea a spune: ‘Rău am făcut!’, decît, ţinînd, încă mai rău să facă; şi la fel de smintit îl poţi vedea pe marele căpitan grec, pentru care şi-a plîns frumosul chip Ifigenia şi s-au tînguit deştepţi şi netoţi, ce-au auzit de asemenea jertfă» (v. 67-72). Iefte, judecătorul din Biblie, ar fi trebuit să-şi retragă jurămîntul, în loc să-l respecte prosteşte, făcînd mai mult rău. La fel de nechibzuit a fost Agamemnon, de pe urma căruia s-au jelit Ifigenia şi mulţi alţii. “După exemplul biblic urmează, cum e regula la Dante, exemplul clasic” (Chiavacci Leonardi). “Agamemnon, comandantul suprem al grecilor, pentru a avea parte de vînt prielnic şi forţă de navigaţie cu armata, din portul Aulida spre Troia, i-a promis Dianei cel mai frumos lucru care se va naşte în acel an în regatul său. A fost astfel obligat s-o sacrifice pe fiica sa Ifigenia. La acest episod se referă Virgiliu (Eneida II, 116-119) şi Ovidiu (Metamorfoze XII, 27 sqq.), dar poate că Dante se gîndeşte aici la un pasaj din Cicero (De Officiis III, 25) care, vorbind despre jurămîntul lui Agamemnon, îşi exprimă dezaprobarea” (E.A. Panaitescu). “Că Ifigenia ar fi plîns nu apare în nici un text, dar timp de două luni a plîns fiica lui Iefte (…). Dante, cu o trăsătură proprie de geniu poetic, le pune alături pe cele două tinere, aproape suprapunînd lacrimile uneia peste situaţia identică a celeilalte” (Chiavacci Leonardi).

miniatura_francese

Advertisements